A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o vreme cand, alaturi de spade si de cizmele inalte si cu pinteni lungi existau ceasuri pe post de embleme ale unui statut social ridicat. In acele vremuri, in care cariera armelor, fiind considerata cea mai nobila, era rezervata nobilimii, ceasurile si-au dovedit utilitatea pe campurile de lupta.

Fara ceasuri de mare precizie si potrivite la fel, nu ar mai fi fost posibile atacurile coordonate asupra pozitiilor inamice – de aici si aprecierea din ce in ce mai mare de care s-au bucurat acestea. Erau ceasuri care se purtau in buzunarul vestei, facute din argint sau chiar din aur, gravate, ornamentate si adeseori incrustate cu pietre pretioase. Elegantii de acum patru secole si mai bine beneficiau de pe urma inventivitatii unui ceasornicar german, Peter Henlein pe numele lui, care a creat „ouale de Nuremberg”, numite asa dupa orasul in care acesta locuia.

In mai putin de un secol, ceasurile s-au aplatizat, ca urmare a progreselor orologeriei, ajungand sa incapa in buzunarele celor din „lumea buna”. La randul lor, doamnele si domnisoarele din „lumea buna” isi purtau ceasurile la gat, ca pe niste coliere, sau la incheietura mainii. Timp de secole, ceasurile de mana au fost considerate un accesoriu exclusiv feminin. Totul s-a schimbat insa la cumpana secolelor XIX si XX, in timpul razbopaielor anglo-bure, cand ofiterii britanici care luptau pe teritoriul actualelor state Africa de Sud si Zimbabwe au descoperit utilitatea ceasurilor de mana pe campul de lupta, pentru ca erau mai usor de accesat decat cele de buzunar – si, de atunci, nimeni nu le-a mai considerat un accesoriu exclusiv feminin!

C...