Sînt decrețel! Legătura noastră, a decrețeilor, cu Ceaușescu și comunismul a fost diferită de a părinților noștri. Legătura mea cu Ceaușescu a fost una personală și pasională, cu trăiri și sentimente contradictorii.

Ceaușescu s-a mișcat în mintea mea de la bau-bau-ul de sub pat pînă la ridicolul Bulă din bancurile pe care le spuneam cu toți atunci pe furiș, în măsura în care am crescut și am căpătat curaj.

Ceaușescu era atotprezent. Învățătoarele ne vorbeau în epitete deșănțate și hiperbole despre tovarășu. Era în clasele noastre, ca o icoană sub steag, era în casele noastre, printre murmure de suspin și înjurături.

Pe Ceaușescu l-am urît visceral. Îmi intrase în cap că era vinovat direct de moartea tatălui meu. Aveam să aflu mai tîrziu că astfel de ordine nu se dădeau fără știrea lui. Nu aveam alt chip mai la îndemînă pe care să îmi revărs ura. M-a îngrozit, m-a speriat, dar m-a și fascinat deopotrivă. Îl priveam la fiecare început de an școlar. Nu era pe prima pagină a manualelor noastre. Portretul său era CHIAR prima pagină. Era un bărbat frumos în acele portrete, pe care de multe ori le-am găsit înmustăcite sau cu ochii scoși. Mama m-a învățat să anunț imediat profesorii dacă la mine ajung astfel de manuale, ca nu cumva să fiu luat la ochi cum că eu le-aș fi caricaturizat în halul acela. Eram noi și așa destul de presați de securici.

Era cît pe ce să fiu la 30 cm distanță de el, dar l-am văzut numai de la 30 de metri, în celebrul Aro de lux decapotabil albăstriu cu bare nichelate impecabil. În anul 1982 sau 19833 (parcă) a venit la Iași, să viziteze CUG-ul. Dintre toți copchilașii ăia pionerizați care fuseseră adunați acolo, a căzut sorțul me mine să îi dau florile. Eu împreună cu o altă colegă trebuia să facem oficiile de gazde. Mai țineți minte, da? Copiii care dădeau florile lu tovarășu și lu tovarășa. Am așteptat înfrigurat peste două ore, după care totul s-a schimbat! Băieții cu ochii albaștri și-au făcut datoria ca niște adevărați profesioniști. M-au căutat la dosar. Au descoperit că am bube în cap (și pe mine și pe colega mea, care avea actele depuse să meargă în Canada) și profesorul de biologie, un tip înalt, cu un păr neregulamentar de lung pentru vremurile acelea, bărbos (iarăși neregulamentar) un om pe care l-am admirat enorm și care m-a îmbolnăvit de pasiune pentru biologie, a venit cu lacrimi în ochi, m-a luat de umeri, știind că mă dezamăgește:

Mariusică, nu se poate! Nu ai cravata de pionier călcată cum trebuie. Mă înțelegi?

L-am înțeles imediat! Un om extraordinar, Dumnezeu să îi dea sănătate. Tot el m-a contaminat și de pasiunea pentru fotografie. Domnul T. (nu vreau să îl expun, că poate mai trăiește!)

Au trecut anii! Am avut de suferit de pe urma Securității. Colegii mi-au fost anchetați pentru prietenia cu mine în clasa a XI-a. Mi s-a promis că voi merge la mină și acolo ”voi avea un accident”, dacă nu mă potolesc.

L-am urît și mai mult pe Ceaușescu.

În 1989 eram în armată! Am trăit Revoluția! Am văzut la televizoare, ca voi toți, execuția și panarama aia de proces! Atunci mi s-a făcut dintr-o dată milă și cu mila și o oarecare înțelegere a omenescului, a slăbiciunii, a contextului, am spus și eu acel …”lasă, că cine știe, dacă eram eu în locul lui, poate că eram mai rău …. ”. Apoi i-am cunoscut o parte dintre rudenii prin Scornicești … Eh, oameni sîntem cu toții! Ceaușescu îmi devenise aproape prietenos, nedușmănibil.

Ca mulți dintre decrețeii mei am început să îl consider pe Ceaușescu-vechiul (așa îi voi spune în context) mult mai bun, mult mai prost și mult mai slab informat decît voi fi presupus. I-am găsit, ca mulți dintre voi, tot felul de scuze. Elena era otravă! Ea era rea, dar el va fi fost bun! Ea manipula informațiile. El era deconectat de la adevăratele știri, el va fi fost naiv. Ea era ”academiciancă”, isteață, nu deșteaptă; șmecheră, nu inteligentă, dar el va fi fost mai prostuț și manipulat de ea. Toți înțelegem, nu-i așa! Femeia!

Fals! Cu totul fals! Așa am crezut pînă acum, cînd am pus mîna pe al treilea volum din Istoria Comunismului din România, Volumul III, Documente Nicolae Ceaușescu – 1972-1975, Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (eds.) – Editura Polirom, București, 2016.

Volumul este cutremurător, scandalos, prin informație; impresionant, copleșitor datorită muncii editorilor. Istoria recentă nu este cea mai mare pasiune a mea, totuși acest set de documente m-a prins. Este o lectură de citit ziua și noaptea, pînă termini. Se poate citi de la capăt la coadă și invers.

Domnul Dorin Dobricu mi-a atras atenția asupra volumului, știindu-mă preocupat de moartea tatălui meu, survenită în urma unui atentat al Securității în 1975. Am citit cu nesaț și cu nervi tocmai pentru că setul de documente acoperă perioada premergătoare acelui eveniment.

Ce-am descoperit? Un nou Ceaușescu! Ceaușescu cel Nou. Cu mult mai răutăcios și demonic decît mi-aș fi închipuit, mai informat decît mi-aș fi imaginat, mai brutal și mai drăcesc de inteligent decît aș fi presupus. (Interesant, lecturînd documentele în care apare Lenuța, nu mi-am schimbat deloc părerea despre dînsa, rămîne o țață obraznică, incultă, vulgară, plină de sine și viforoasă)

Ceaușescu rămîne o figură neguros-fascinantă, un erou de de-scris literar, un personaj bun de explorat pentru revelarea adîncimilor din subteranele mocirloase ale sufletului uman.

1. Mult mai rău!

Da, Ceaușescu era mult mai rău decît mi-aș fi imaginat. Am dat peste un pasaj care mă interesează direct, ca unul care am fost implicat în transportul ilegal de literatură:

Tov. Ion Ioniță: Eu v-aș mai raporta un amănunt, care nu prea are legătură cu aceasta, deși se leagă tot de educație. S-au incorporat 60.000 de tineri în februarie și sînt 1067 de tineri de 19 ani încadrați în toate sectele care există și dau năvală prin poartă să meargă la biserică. Înainte aveam niște regiuni, Piatra Neamț, Bucovina. Acum sînt în toată țara. Sînt și din Ilfov, din Muntenia, din Dobrogea. Am adunat pînă acum sute și sute de biblii.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Trebuie să le luăm și să le dăm la topit.

Tov. Emil Bobu. Am depistat multe și le-am dat la topit. Vom fi și mai exigenți.

Tov Gheorghe Pană: Să fim atenți și la tipăritul în țară.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Au unele culte aprobări de tipărire. Munca politică, în general, noi am discutat la Secretariat, trebuie un program mai ferm în Ardeal, unde sînt catolici, în Suceava. Sînt unele zone unde noi facem în fiecare an o activitate mai susținută. Am discutat acest lucru la Secretariat.

p. 223. din Stenograma ședinței Biroului Permanent al Comitetului Executiv al PCR din ziua de 22 aprilie 1974.

Ceaușescu nu era naiv, nici prost informat, era mai răutăcios decît mi-am imaginat, mai pus pe rele, pe distrugere, pe împlinirea unui program pe care îl rula ”neabătut”.

Colecția de documente are pasaje dramatice, demne de așezat pe scenă. Lecturați, vă rog, circul descris la pp. 355-357, discuția despre distincțiile propuse de lingăii regimului pentru Nicolae Ceașescu și felul în care acesta refuză aparent, după care se ”sacrifică” acceptînd onoarea impusă de tovarăși. Caragialesc:

Tov. Emil Bodnăraș: Se acordă pe loc de președintele Marii Adunări Naționale, cu caracter unic, un însemn de prețuire, creat în mod expres pentru tovarășul Nicolae Ceaușescu cu ocazia acestei aniversări A XXX-a aniversare a eliberării României de sub dominația fascinstă. Se va acorda prin lege, în mod deosebit, va fi un act unic. Dacă sînteți de acord?

(toți tovarășii sînt de acord)

Să fie un colectiv care să se ocupe de acest lucru, să fie tovarășul Manea Mănescu, președintele Consiliului de Miniștri și încă 2-3 tovarăși la care să ne gîndim.

Tov. Manea Mănescu: și cu dumneavoastră.

Tov. Emil Bodnăraș: Să fie și tovarășul P. Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu și Cornel Burtică. Deci aceasta se consideră hotărîre?

Tov. Nicolae Ceaușescu: Sînteți de acord?

(Toți tovarășii sînt de acord)

Bine. Atunci trecem la punctul următor!

p. 357.

Ceaușescu era pus pe distrugere. A restructurat partidul, a răsturnat structuri, a îndrăznit să inițieze rescrierea istoriei în cheia pe care el însuși a dictat-o! S-a înconjurat de lepădături, ca să poată face tot ce dorește, nu și-a alungat chiar toate creierele din jur, pentru că avea un elementar instinct de supraviețuire. Un prădător perfect!

2. Mult mai bine informat!

Documentele prezentate de editori sînt incredibil de detaliate. Dar ce mi se pare mie demn de remarcat pentru acele vremuri este acribia notării, minuțiozitatea informărilor, exactitatea datelor. În rapoartele către Ceaușescu nu intrau jumătăți de măsură. Totul era raportat cu exactitate, cu virgulă. Aveam impresia, ca mulți alții, că multe decizii s-au luat în mod greșit din pricina faptului că Ceaușescu era mințit de inferiori sau manipulat de Lenuța (ah, merită să citiți paginile 270-271 sau 591 cum se bagă Elena în toate, economie, film, artă!) și că nu avea cunoștință de cele întîmplate pe teren. Partidul și securitatea, după cum se poate vedea în documentație, avea o tehnică de informare încrucișată. Din mai multe direcții veneau raportări despre același eveniment sau fenomen. Nu se admitea greșeala. Nu uitați că Ceaușescu însuși a fost general de securitate. Proasta informare a conducătorului iubit este un mit, iată, desființat de documentație.

La pagina 231 este o situație demnă de admirație din punct de vedere contabilicesc.

Situația controalelor la frontieră a infractorilor români și străini, a condamnărilor, amenzilor, confiscărilor de bunuri și taxelor încasate pentru probleme de pașapaorte și vize.

Dar nu numai atît. Ceaușescu primea rapoarte despre situația de sănătate a foștilor colegi de ilegalitate și lucru pensionați, spitalizați, rapoarte despre bunurile rămase în urmă și moștenirile prietenilor și dușmanilor.

În luna noiembrie 1973, după moartea lui CONSTANTIN DONCEA, Ministerul de Interne a primis sesizări cu privire la faptul că soția acestuia, DONCEA FLOAREA, ajutăată de rude și de prieteni, ar fi sustras din bunurile rămase, obiecte de valoare care, potrivit actului de donație întocmit în 1970, urmau să fie predate pentru a servi unor scopuri social-culturale. …. Pe baza inventarierilor făcute de comisie, precum și a investigațiilor efectuate de către organele noastre s-a stabilit că succesiunea CONSTANTIN DONCEA se compune din următoarele bunuri:

p. 242

Și urmează lista.

Nimic nu-i scăpa lui Ceaușescu. Știa cine, ce, cu cine, cu ce, cînd, cum. Acum multe dintre deciziile pe care le-am considerat aberante, dar scuzabile, în vreme, capătă alte explicații și trebuie recontextualizate.

3. Mult mai isteț.

Am ezitat! Mult mai deștept? Mult mai inteligent! Nu! Ceaușescu era un tip isteț, instinctiv. Șmecher! Hîrșit în rele. Gata să țină piept unuia ca Iliescu, de a cărui istețime toxică nu ne îndoim nici astăzi! Ceaușescu îi ținea piept unuia ca Iliescu fără mari probleme și se prindea rapid, dacă era dus cu preșul. Să-l vedeți cum discută despre iluminatul stradal și închiderea restaurantelor la 12.00 noaptea și compară cu ce se întîmplă în alte țări. p. 422.

Vezi discuția dintre Iliescu și Ceaușescu, începînd de la paginile 708-709.

Se spunea despre Elena că era lipsită de inteligență, plină de răutate și căuta astfel să compenseze prin titluri. Ceaușescu era neșcolit, brutal, dar are un limbaj destul de îngrijit pentru un tip fără școală. Dacă nu s-a intervenit la nivel de dactilograf în discursul lui, sintaxa trădează o minte ordonată, lexicul, un tip oarecum disciplinat mental, care cunoaște proprietatea termenilor, mai ales termenii tehnici de ”partid și de stat”. Întregul stil al microdiscursurilor lui ne dezvăluie un tip care este sigur pe el, autoritar, avîndu-i în mîini pe toți cei din față, un conducător de ședințe bine informat, bun organizator, excelent strateg.

Ceaușescu știe să își domine adversarii. Cînd simte opoziția, imediat devine patronizant prin ”dragă”. Are un instinct desăvîrșit al conflictului.

Vreți să vedeți un pasaj superb despre felul în care se hotăra soarta revistelor tehnice, culturale, etnice și cum îi așează pe toți pe rafturi? pp. 247-259.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Amfiteatru. Magazin – săptămînal, 8 paginini, format mic. Să fie o revistă de răspîndire a culturii cu caracter antireligios.

Tov. Dumitru Popescu: dar ea are priză la cititori.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cînd spun asta nu înseamnă că trebuie să înjure religia, dar să fie clar: de răspîndire a științei și culturii, cu caracter antireligios, de promovare a concepției științifice ateiste. Dacă ”Contemporanul” va fi de partid, aceasta va fi pentru răspîndirea în masă a cunoștințelor științifice despre viață, despre lume, combaterea superstițiilor. Acum chiar propagă de multe ori superstițiile. Trebuie s-o transformăm.

Tov. Paler Octavian: Prețurile le schimbăm?

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu mă interesează venitul acesta cînd cumpăr cu 600 de dolari tona de hîrtie și mă costă în țară 120 de lei dolarul. Iar celuloza din țară se poate folosi pentru fire de stofă, de cămăși. Acesta este numai un cîștig aparent!

p. 255

Tot acolo îl găsiți și pe Păunescu și alții, care vă vor suprinde prin proximitatea și slugărnicia lor față de Ceaușescu.

Vi se pare prost? Dobitoc? Manipulabil? Rural? Nooo! Ceaușescu cel Nou răsare într-o nouă lumină.

După ce am terminat de survolat documentele, l-am părăsit parcă cu un pic de regret pe Ceaușescu cel Vechi, un pic mai bun, un pic mai uman, un pic mai iertabil (deși mi-ar fi plăcut cumva să mă mint în continuare nădăjduind la bunătatea umană) și l-am găsit pe Ceaușescu cel Nou, o figură demnă de analize mai atente, un personaj tragic, un chinuit de demoni lăuntrici înregimentați în legiuni diferite, satanic în șmecherie, viclean, pervertit de un orgoliu nemăsurat, orbit de propriul eu și de o agendă care trece dincolo de posibilitățile unui amărît de oltean din Scornicești.

Ceaușescu cel nou era mai rău, mai informat și mai inteligent decît mi-aș fi putut imagina, de aceea nu îi putem prezenta scuze nici în fața istoriei de jos, și nici la Dumnezeu nu-i putem pune pile.

Dumnezeu să-l pieptene, vorba oltenilor lui!