Oricât ar părea de neînţeles şi de
paradoxal,
rămâne întotdeauna
faptul
că oamenii devin sfinţi nu prin dorinţa
proprie,
ci prin chemarea
suverană a lui
Dumnezeu
(Cugetări
creştine)
(inspirată după poezia
,,Ştergarul” scrisă de Costache
Ioanid)
La cina cea de taină privesc cu gândul
dus...
Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă
Iisus.
La masa lor, Iisus, cu ochi plini de
lumină,
Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la
cină.
Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt
pregătite,
Îngenunchez pe dată, rugăciuni a
trimite
Către Maica Curată şi către
Dumnezeu,
Ei, cu Iisus Hristos, mă vor feri de
rău.
Sunt plină de uimire şi sufletu-mi
suspină,
De parcă m-aş afla şi eu, acum, la
cină.
Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la
rugă?
Sau... dintre cei de faţă, care va fi mai
slugă?”
Însă, toţi, deodată privesc în
continuare,
La bunul meu Iisus, ce şade în
picioare
Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui
blajină:
Nu vrei să fii tu slugă? Petre mi-l ia de
mână;
- Nu înţeleg de ce ? Şi, scoate un
suspin.
Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă
abţin…
Apoi şi-ndreaptă paşii la unul dintre
ei
Şi, fără-a sta pe gânduri se duce la
Andrei.
- De ce mă-alegi, Iisuse, pe mine, dintre
ei?
Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu
vrei?”
- Eu... am adus bucate şi... zic că e
de-ajuns!
Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai
spus.
- N-ai vrea să fii tu, Toma, sluga din astă
seară?
- Nu pot Iisuse. În suflet am încă
îndoială...
Iar într-un colţ stau Dona, cu Pavel şi
Tadeu
Şi răspund toţi de-odată: „De ce Iisuse,
eu?”
Privind către Mihai, ce sta întru-n
ungher
I se făcuse milă, când îi zâmbi
stingher.
Dar nu stătu pe gânduri şi spuse
tuturor:
,,Voi face Eu, pe robul, ca şi
ulterior!”
De-atunci a trecut vremea, multe ar fi de
spus...
Căci, an de an, într-una, ni se-arată
Iisus,
El vine să întrebe ca şi
odinioară:
„N-ai vrea să fii tu oare, sluga
din astă seară?
Tu soră Magdalena, tu Paul, tu
Mihai...
N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi,
acolo-n Rai?”
- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl
curmă
Şi, alege-mă pe mine să fiu eu cea din
urmă!
Cu toate că... Iisuse, nu sunt decât un
ciob,
Dar, semenilor mei, vreau să le fiu
eu, rob.
Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se
sting,
Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot
curg.
Sunt femei necăjite sau fără de
putere,
Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă
mângâiere.
Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în
spital,
Sunt disperaţi ce-aşteptă de la Tine,
semnal.
Se cere muncă multă, din noapte până-n
zori
Şi, mereu rugăciune şi... muncă până
mori.
Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui
curat,
Îndată de păcate sau boală te-a
scăpat.
Dă la săraci o pâine şi apă din
fântână,
Fii bun cu toată lumea şi-ajută o
bătrână.
Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei
căpătâi,
Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu
spui;
Doar cu o vorbă bună să-i îndulceşti
amarul.
- Iisuse, eu, de mult sunt frate cu
sărmanul.
Mântuitorule, ascultă a mea
rugă.
Aş vrea ca pentru oameni, să fiu eu
rob şi slugă.
Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din
ţărână
Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta
mână!
Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al
Tău Sânge!
Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni
se scurge,
Iisus, e pentru noi, cel mai puternic
trunchi!
Şi ne ţine aproape, strânşi, ca
într-un mănunchi.
Oameni buni, este bine să ascultăm
Stăpânul
Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată
Domnul!
Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă
bună,
Căci, doar Iisus va paşte, a
omenirii turmă!
Craiova Ianuarie
2009
