Alex scrie despre blestematiile guvernului criminal al PSD/ALDE. Bravos, natiune de votanti cu ochii inchisi si fara creier. Ne meritam soarta.

Să fiu sincer, nu mi-a trecut un glonț pe la ureche. Vedeam trasoarele cum vin, mă aplecam instinctiv, dar nici măcar nu cădeau prin preajmă. Era decembrie 89.

Dar rămîne expresia. Înseamnă că ai fost aproape de moarte. Sau că cineva sau ceva a ratat ținta. Glonțul a șuierat pe la ureche, dar s-a dus mai departe. Și totuși un glonț mare mi-a șuierat pe la ureche. Am aflat azi.

În noiembrie 2016 am terminat tratamentul de întreținere cu Mabthera/Retuximab. Un medicament scump, de import. L-am încasat de opt ori în chimioterapie, la interval de vreo 3 săptămîni, timp în care mă mai echilibram. Devenisem un zombi autohton, mi căzuse aproape tot părul. Îmi pierdusem cheful de viață. Mîncarea nu mai avea gust. Mirosurile deveniseră ciudate. Auzul prea sensibil. Eram nervos și în același timp apatic. La o tentativă de a prinde tramvaiul am renunțat după două zeci de metri…