Mariana Sain-Morar –Visul arlechinului (Arlequin’s Dream)

András Visky

Podcaster: În regulă, să schimbăm acum viteza și să pătrundem în lumea teatrului și a credinței cu András Visky. Trecutul său pare incredibil de divers.

Invitată: Chiar așa și este. A început ca inginer.

Podcaster: Glumești?

Invitată: Nu, serios! Înainte de a trece la scris, unde a fost prolific – dramă, poezie, proză, chiar și literatură pentru copii.

Podcaster: Wow. Ce face el acum?

Invitată: Deține poziții academice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, România, și la Universitatea Károli Gáspár din Budapesta.

Podcaster: Un tip ocupat.

Invitată: Foarte. De asemenea, a fost până recent director artistic și dramaturg rezident la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Iar recenta sa carte, Kitelepités, care înseamnă Deportarea, a fost foarte apreciată de critică și a câștigat mai multe premii.

Podcaster: Deci, ce părere are el despre teatru? 

Invitată: András oferă o perspectivă  care provoacă la reflecție. El vede teatrul ca pe un spațiu unic, în care ne confruntăm cu dependențele noastre și cu ceea ce el numește „patologia detenției”.

Podcaster: Patologia detenției? Ce vrea să spună prin asta?

Invitată: Este vorba de faptul că adesea creăm structuri de dependență – personale sau societale – care sfârșesc prin a ne limita libertatea și potențialul. Rămânem blocați. Dar iată unde devine mai pătrunzător: el crede că, fiind „închiși împreună” în spațiul teatral, găsim în mod paradoxal un fel de eliberare.

Podcaster: Un paradox interesant.

Invitată: De asemenea, el subliniază faptul că expresia artistică autentică respinge în mod inerent răspunsurile simpliste – acele platitudini religioase ușoare și superficiale care ne oferă un fals confort.

Podcaster: Arta nu ar trebui să ofere soluții ușoare.

Invitată: Exact. El povestește, de asemenea, o experiență valoroasă cu un mentor spiritual, cineva care nu se temea de intelectuali sau nu îi respingea pe cei care aveau îndoieli sau idei provocatoare. 

Podcaster: Este revigorant.

Invitată: Este. Visky subliniază acest punct crucial: credința, atunci când este detașată de îndoială și de interogarea critică, se poate transforma într-o ideologie rigidă, chiar agresivă.

Podcaster: Pare incredibil de sincer.

Invitată: Chiar este. El împărtășește deschis faptul că a atins un abis al incertitudinii și subliniază că călătoria sa în credință este una aflată încă în desfășurare, nu una statică.

Podcaster: Reflectează el asupra contextului istoric al României?

Invitată: Da. El ne duce înapoi în anii 1970, descriind o dilemă grea cu care el și prietenii săi s-au confruntat: dacă să rămână în România comunistă sau să încerce să plece.

Podcaster: O decizie uriașă…

Invitată: …plină de implicații personale, etice și practice. El povestește, de asemenea, propriile sale experiențe cu Securitatea, poliția secretă din România, care l-a interogat după ce a împlinit 18 ani.

Podcaster: Trebuie să fi fost chinuitor.

Invitată: Așa a și fost. El detaliază hărțuirea psihologică la care a fost supus și decizia sa conștientă de a răspunde sincer, mai degrabă decât să se sustragă sau să joace jocurile lor.

Podcaster: Un curaj imens.

Invitată: Imens, într-adevăr. Ceea ce este atât de izbitor este revelația sa din timpul acestor interogatorii – realizarea profundă a faptului că logica și viziunea asupra lumii pe care le avea Securitatea erau fundamental străine de ale sale. Încercarea de a adopta perspectiva lor ar fi însemnat să-și trădeze integritatea și personalitatea.

Podcaster: O idee puternică despre cum să rămâi adevărat ție însuți atunci când ești la strânsoare.

Invitată: De asemenea, el conectează această perspectivă cu teatrul, discutând despre liniile adesea neclare dintre performanța teatrală și viața reală, precum și despre riscurile unei astfel de permeabilități.

Podcaster: A abordat el atitudinile istorice criticile legate de teatru?

Invitată: Da, a făcut referire la unii dintre Părinții Bisericii timpurii – Tertulian, Augustin, Ioan Chrisostom – și la filosoful Blaise Pascal, care era îngrijorat că teatrul ar putea promova plăcerile distructive sau ar putea deveni un „cult satanic al succesului”, punând accentul pe recunoașterea lumească în detrimentul creșterii spirituale.

Podcaster: Vede el astăzi paralele în raport cu aceste critici?

Invitată: Da. El face comparații inteligente cu cultura modernă, chiar și în cadrul bisericii. El critică cultul puterii și marginalizarea eticii în căutarea neobosită a dominației, precum și efectele dăunătoare ale teologiilor prosperității.

Podcaster: Remarcabil.

Invitată: Absolut. El chiar își împărtășește motivele pentru care s-a distanțat ușor în ultima vreme de creația teatrală, citând preocupări legate de narcisismul creatorilor și de obsesia nesănătoasă pentru succesul imediat.

Podcaster: O declarație foarte îndrăzneață din partea unui dramaturg.

Invitată: Așa și este. În final, ei discută analogia lui Pavel din 1 Corinteni 4:9, unde apostolii sunt numiți un „spectacol” – theatron în greacă – pentru lume, îngeri și oameni.

Podcaster: Cum interpretează Visky asta?

Invitată: Bazându-se pe cunoștințele sale de teatru, el oferă o perspectivă fascinantă. Face chiar referire la realitatea brutală a jocurilor antice de gladiatori, observând că Tertulian a parafrazat acest verset într-un mod surprinzător.

Podcaster: Comparându-i pe apostoli cu gladiatorii care înfruntau fiare sălbatice în arene precum Colosseumul, o imagine grandioasă.

Invitată: Foarte intensă. Visky reinterpretează apoi ideea lui Tertullian despre pompa diaboli, procesiunea diavolului, transformând-o în spectacolul generos și dătător de viață al mântuirii oferite prin suferința apostolilor.

Podcaster: Deci succesul lor nu este supraviețuirea.

Invitată: Într-adevăr. În această viziune, nu este vorba despre supraviețuirea fizică sau despre aplauzele lumești, ci despre a aduce bucurie și speranță lumii prin mărturia lor, chiar și în suferință.

Podcaster: Aceasta este o lectură  foarte puternică, neașteptată. Ea întoarce complet pe dos ideea de spectacol.

Invitată: Absolut.