Cred că unii dintre noi, care vom fi trecut printr-un proiect de construcție, am avut experiența schimburilor de meșteri. Îți zidește cineva, vine apoi cel care tencuiește, vine apoi cel care îți face gletuirea, finisajele, varul, instalația primară, apoi vine instalatorul care pune obiectele sanitare… și, cînd vine următorul, auzi întrebarea inevitabilă: „da aici cine v-a lucrat înainte?”

Uneori meșterul prezent are dreptate. Treaba este făcută de mîntuială, în doru lelii, superficial, cu mentalitatea celui care „trage o țeapă” o singură dată și apoi nu se mai gîndește la perspectivă, la viitor, la alți clienți, la alte proiecte. Banul să iasă.

Unul dintre cele mai dureroase subiecte în mediul evanghelic este etica muncii. Pretindem că ne derivăm istoria din teologia și practica reformatorilor, care au generat o nouă etică a muncii după Reformă, dar realitatea în spațiile de lucru este cu totul alta. Am auzit prea mulți confrați spunînd: „decît să lucrezi cu pocăiți, mai bine… ”

Cum s-a ajuns aici într-o comunitate care invocă atît de des versetul Apostolului care spune:

Coloseni 3:23 – 25 – Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,ca unii cari știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strîmbătate, își va primi plata după strîmbătatea, pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului.

Una dintre cauze este abandonarea modelelor teologice inițiale, de la care au pornit înaintașii noștri, care presupuneau o relație strînsă între ontologie și acțiune. Ceea ce sîntem determină ceea ce facem și calitatea actelor noastre. Dumnezeu lucrează dumnezeiește lucrările Sale dumnezeiești. Mîntuitorul spune că lucrează ceea ce lucrează pentru că Tatăl lucrează și El, de asemenea, lucrează. Dacă ne-am uitat înainte la întrebarea CE SÎNTEM? CINE SÎNTEM?, pe linie de consecință, trebuie să ne uităm și la CE FACEM?

Citește întreg articolul AICI pe Edictum Dei