Modernizarea agriculturii (și nu numai) prezintă atât avantaje cât și dezavantaje; dar găsimpe cât de puține avantaje (aparente), pe atât de multe dezavantaje. Producția a crescut indubutabil fată de semănatul cu mâna de odinioară, dar speciile cândva populare n-au rezistat în timp și a fost nevoie de înlocuirea lor cu altele hibride... care la urma urmei, chiar dacă sunt mai rezistente, sunt tot mai puțin hrănitoare (exemple cunoașteți și voi foarte multe: roșiile turcești fără gust...)...

Dar ce a însemnat asta din punctul de vedere al naturii. Pe lângă mai mult teren despădurit și cedat agriculturii, înseamnă în primul rând poluare (datorită utilajelor cu care se lucrează pământul) și al chimicalelo (prin diferitele ierbicide, insecticide, fungicide) folosite pentru "apărarea culturilor"; iar la urma urmei asta înseamnă dispariția a foarte multor organisme sensibile la asemenea agenți. Unde va duce asta? Într-un final, la dezechilibru ... Apicultorii ne-au atras deja atenția la ce s-ar întâmpla dacă albinele (cel mai mare și poate singurul agent de polenizare) nu ar mai poleniza culturile... Dar ce se va întâmpla dacă dispar și ciupercile care reciclează după fiecare sezon resturile vegetale? Folosind fungicide, aparent ne protejăm culturile, dar omitem faptul că distrugem specii care fac parte din sistemul reciclator al naturii...

Azi, aș dori să vă prezint o astfel de ciupercă; care aparent este o simplă ciupercă de "descompunere" a resturilor vegetale, dar care în același timp este tot mai rar întâlnită datorită sensibilității sale la factorii amintiții mai sus. Cuphophyllus pratensis încă nu a fost declarată specie protejată pe la noi, încă o putem considera chiar o specie comună, dar este în retragere tot mai mult de pe teritoriul Europei, datorită folosirii agenților chimici tot mai mult în agricultură.

De-a lungul timpului Cuphophyllus pratensis, a fost mutat, dintr-un gen în altul, deoarece este una din ciupercile din familia Hygrophoraceaelor care are pălăria cea mai puțin umedă și văscoasă. Ba din contră, am putea spune că pălăria sa este chiar uscată și oarecum fibroasă, conferindu-i în același timp caracteristica pe baza căreia se poate identifica ușor printre suratele sale. Epitetul denumirii sale pratensis, vine din latină și înseamnă a crește pe pajiște, a crește în luncă; și ne arată caracteristica principală a ciuperci,și anume că o vom întâlni doar în lunci și fânațe.

Ciupercile din familia sa, Hygrocybe, în general nu sunt considerate a fi toxice, dar asta nu ne îndreptățește nici să ne exprimăm în unanimitate de a fi comestibile toate. Majoritatea fiind de valoare culinară scăzută sau prezentând dimensiuni nesemnificative din punct de vedere culinar. Totuși, Cuphophyllus pratensis, este una dintre acele specii care este comestibilă și chiar cu valoare culinară de medie spre superioară.

Având un aparat fructifer relativ cărnos și plin de "zeamă"; Cuphophyllus pratensis se pretează foarte bine la a fi prăjită în suc propriu; condimentând-o doar cu puțină sare și piper. Dar știind că doriți totuși ceva mai elaborat, am să vă prezint și cum se prepară: Tocană de porc cu ciuperca de luncă. Ingrediente: 2 linguri de ulei de arahide, 1,1kg de carne de porc slabă, tăiată bucățele, 3 cepe medii tocate grosier, 800ml apă, 600g de ciuperci de luncă, 300g țelină, tăiată în rondele a câte 5mm grosime, 120ml sos de soia, 2 linguri de făină amestecate omogen în 120ml apă, 225g germeni de fasole, sare și piper.

Modul de preparare: se încălzește uleiul într-o tigaie mare; se adaugă carnea și se rumenește bine, după care se ia de la foc. Se pune ceapa la fiert în apă, până dă în clocot, după care se adaugă carnea rumenită și se lasă la foc mic circa 30 de minute. Acum se vor adăuga și ciupercile (și se va completa cu apă dacă a scăzut prea mult) și se mai lasă la foc mic încă circa 20 de minute, după care se adaăgă țelina, sosul de soia și soluția apoasă de făină. Se amestecă bine și se mai fierb încă 3 minute (până când se fierbe și țelina și sosul s-a îngroșat suficient). Se adaugă germenii de fasole, se acoperă și se ia de la foc. După circa 5 minute, (când se pătrund și germenii de fasole) se condimentează cu piper și sare după gust, după care se servește cu garnitură de orez. Poftă bună.

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes

Ordinul: Agaricales

Familia: Hygrophoraceae

Genul: Cuphophyllus

Specia: pratensis

Sinonime: Agaricus pratensis, Hygrophorus pratensis, Agaricus ficoides, Agaricus vitulinus, Gymnopus pratensis, Hygrocybe pratensis, Camarophyllus pratensis, Hygrophorus luteus, Hygrocybe pallida, Hygrophorus berkeleyi, Hygrocybe berkeleyi, Camarophyllus berkeleyanus, Hygrocybe ortonii, Cuphophyllus berkeleyi, Camarophyllus berkeleyi, Hygrocybe berkeleyana, Hygrophorus ortonii.

Specie protejată: comună

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria: 3-7 cm în diametru, inițial convexă, se deschide tot mai mult până la aproape plană, cu un gurgui central lat, uneori greu de observat; cu marginile aproape întotdeauna vălurite și ridicate; cu suprafața uscată, catifelată sau usor fibroasă (cu fibre fine radiale); de culoare variabilă, portocaliu-maronie, uneori cu pete portocalii de culoare mai închise; de multe ori, odată cu vârsta se crapă pe la margini.

Lamele: de la subdecurente la decurente, late, distanțate, groase, cu aspect vâscos; de nuanță mai deschisă decât pălăria.

Culoarea sporilor: albă.
Sporii: 5-7.5 x 4-5 µm, elipsoidale, ovale sau rotunde, netede, inamiloide

Piciorul: 2.5-7 cm înălțime și 1-2 cm grosime, inițial este plin, dar odată cu vârsta va fi goală pe interior, cilindrică sau ușor ascuțită spre bază, cu suprafața uscată, de la netedă la ușor fibroasă, de culoare ca și lamele, mai deschisăfață de pălărie, fără inel.

Carnea: groasă și fermă în pălărie, subțire în rest, albă, nu se oxidează după tăiere.

Gustul și mirosul: cu miros plăcut dar fără a fi specific (unele varietăți din America prezintă un miros ca de săpun), gust plăcut dar fără a fi specific.

Reacții chimice: KOH negativ pe suprafața pălăriei.

Distribuția: considerată multă vreme a fi o specie de descompunere, studii recente însă au contrazis acest fapt (Lodge și colaboratorii, 2013) și au arătat relații micorrhizale cu specii de mușchi. Este o specie foarte răspândită în zonele temperate ale Pământului, dar cu diferențele că în Europa este comună zonelor deschise: lunci, pășuni; pe când în restul lumii această ciupercă apare cu precădere în păduri (foioase și rășinoase). Fructifică din primăvară până toamna târziu (Aprilie – Decembrie), însă cel mai frecvent este întâlnit toamna târziu (Noiembrie).

Comestibilitatea: comestibilă, foarte bună; însă adesea e viermănoasă.

Specii asemănătoare: