CAPITOLUL I -
MISTERUL STATUILOR
Canicula care topea Bucureştiul de două săptămâni i-a obligat pe
părinţii bucureşteni să găsească cele mai potrivite locuri
din oraş pentru copiii lor, locuri unde să se răcorească, dar
să facă şi ceva util în vacanţa. Vechea casă a lui Nicolae Malaxa,
actualul sediu al Institutului Cultural Român, părea să fie locul
ideal, mai ales că îşi deschisese porţile pentru marele public, dar
şi pentru ... cel mic! Atelierele de scris poveşti, de pildă, ori
cele de fotografie sau desen, puteau umple o după-amiază toridă,
aşa că Teodora şi Matei, cu părinţii lor de mână, au păşit în
umbroasa grădină unde, pe vremuri, faimosul industriaş
pierdea voit sume fabuloase la poker, în favoarea Regelui Carol al
II-lea...
Dar asta e altă poveste... A noastră începe îndată
ce foişorul din curte este ocupat de cei doi copii. Părinţii lor se duseseră în interior pentru detalii legate de programul cursurilor. Teodora şi Matei încă nu-şi vorbeau şi se studiau reciproc, cu priviri aruncate pe rând. Au găsit imediat un punct de interes comun. O pânză veche atârnată de tavanul foişorului. Timpul nu a mai avut răbdare cu Matei care imediat a desprins-o din locul unde se afla cine ştie de când. După ce a desfăcut-o, iar praful s-a risipit, amândoi au exclamat: "Ia uiteeee!!!" Pe pânză erau inscripţionate celebrele însemne ale piraţilor, craniul şi oasele încrucişate, iar sub ele un înscris ciudat, cu caractere de neînţeles pentru ei. "?? ????? ????????? ??? ???????. ???? ?? ????!" . Cei doi dau fuga în institut să le arate părinţilor ce au găsit. Aceştia discutau ultimele detalii cu o doamnă, director-adjunct al ICR . Şansa a făcut ca ea să-i lămurească rapid:
ce foişorul din curte este ocupat de cei doi copii. Părinţii lor se duseseră în interior pentru detalii legate de programul cursurilor. Teodora şi Matei încă nu-şi vorbeau şi se studiau reciproc, cu priviri aruncate pe rând. Au găsit imediat un punct de interes comun. O pânză veche atârnată de tavanul foişorului. Timpul nu a mai avut răbdare cu Matei care imediat a desprins-o din locul unde se afla cine ştie de când. După ce a desfăcut-o, iar praful s-a risipit, amândoi au exclamat: "Ia uiteeee!!!" Pe pânză erau inscripţionate celebrele însemne ale piraţilor, craniul şi oasele încrucişate, iar sub ele un înscris ciudat, cu caractere de neînţeles pentru ei. "?? ????? ????????? ??? ???????. ???? ?? ????!" . Cei doi dau fuga în institut să le arate părinţilor ce au găsit. Aceştia discutau ultimele detalii cu o doamnă, director-adjunct al ICR . Şansa a făcut ca ea să-i lămurească rapid:
- Eu ştiu un pic
greceşte. Aici scrie: "Capul bătrânului spre răsărit priveşte. Să
fie spre sud!". De unde aveţi asta?
Dar răspunsul n-avea de unde să mai vină pentru că, din nou, timpul
n-a avut răbdare, iar cei doi copii o şi zbughiseră înapoi, în
curte.
- Ce vrea să spună asta
cu bătrânul? Care bătrân?
Matei nu i-a răspuns. Privea fix spre singura statuie din
mijlocul curţii: un cap de dac, un bătrân în orice caz. Băiatul
avea experienţa atâtor jocuri video şi a făcut imediat legătura cu
ultimul pe care-l jucase, Indiana Jones. Multitudinea de indicii şi
avalanşa de mistere pe care le dezlegase i-au făcut pe părinţii lui
să-i interzică accesul la tabletă, telefon sau laptop pe perioada
vacanţei, dar iată că orele petrecute în spaţiul virtual păreau că
au folosit la ceva.
Matei era convins: Ăsta-i bătrânul! Care altul poate să
fie?!
E drept că în curte mai erau o sumedenie de statui kitschoase (cine
nu ştie ce-i asta, să întrebe părintele cel mai apropiat)
sprijinite unele lângă altele, de zidul masiv al curţii. Singurele
"opere" care ieşeau din rând erau capul de dac şi bustul unui
copil, sculptură postată neobişnuit chiar într-o nişă a zidului.
Copiii au început să dea târcoale bustului de dac.
- Hmmm, dacă
bătrânul e ăsta, răsăritul unde e?
Matei avu o sclipire: -Eu ştiu! Adică... aş putea şti, dacă aveam
tableta... Aveam două aplicaţii cu busolă şi GPS, mai zise el cu
regret.
- Am eu la mine telefonul
lui tata! Şi imediat, Teodora scoase aparatul care nu avea acea
aplicaţie, dar Matei o descărcă imediat de pe internetul lăsat
deschis neglijent de către tatăl Teodorei...
- Uite! Spre clădire e
estul, aşa că sudul e spre stradă!
Copiii se învărteau de zor în jurul statuii. Cum să-l facă pe
bătrân să privească spre sud?
- Simplu! Hai să-l rotim. Si
Matei începu să tragă din răsputeri de nasul dacului, doar-doar, îl
va face să privească unde trebuie.
- Hai, pune şi tu mâna! Ca
prin minune (cum altfel?!), în momentul în care fata apucă şi ea de
urechea statuii, întreg soclul se răsuci mai uşor decât s-ar fi
crezut. Speriaţi, copiii s-au dat câţiva paşi în spate (Teodora mai
mulţi, în funcţie de gradul sperieturii). Ajunse chiar în dreptul
bustului de copil care, miraculos, începu să se încline în faţă,
sporind şi mai mult spaima copiilor. Mişcarea statuii se opri cam
la 45 de grade (întrebaţi adulţii, din nou, ce înseamnă).
Înspăimântaţi că ar putea distruge bunurile din inventarul
Institutului, copiii s-au grăbit să repare lucrurile, până nu-i văd
părinţii. O singură persoană părea că-i observă, de la balconul
clădirii, printre ochelarii negri şi cu o pălărie cu boruri mari
care îi ascundea toată faţa. Teodora s-a dus să repoziţioneze capul
copilului, să-l facă să privească din nou spre orizont. Dar, pe
semne că pe sub grădină erau o sumedenie de mecanisme care făceau
statuile să interacţioneze între ele sau cu alte obiecte pentru că,
în momentul în care bustul copilului a revenit la normal, întreaga
nişă în care se afla a început o mişcare de rotaţie care s-a oprit
abia după ce, sub zid, s-a putut vedea intrarea unei scări în
spirală...
- Ce facem
acum?!!
Fără să stea prea mult pe gânduri, au pornit spre adăncurile
pământului. Teodora folosea lanterna
telefonului pentru a vedea pe unde merg.
S-au oprit în faţa unei hrube. Pe o masă
se afla o casetă foarte veche, din lemn.
Odată ieşiţi la lumină,
copiii încep să studieze cutia. Nu avea nicio broască pentru cheie
sau vreun locaş pentru deblocarea ei... O inscripţie în latină încă
se vedea pe capac: "Quattuor manus aperiant viam"...
- Ce mai înseamnă şi
asta?
- E în latină!, strigă omul
misterios de la balcon, după care dispăru.
- O să folosim din nou
telefonul! Intră pe google translate şi scrie fraza asta, propuse
Matei
- "Patru mâini deschid
calea!", exclamă Teodora, după ce citi traducerea
online.
- Adică?! Şi Matei începu să
zguduie cutia. Înăuntru părea că se află ceva pentru se auzea un
zgomot ca un fâşâit.
- Stai, măi, să nu strici
ce-i înăuntru, iar Teodora încercă să-i smulgă cutia. Dar asta a
dus la dezlegarea misterului! În momentul în care au cuprins
simultan cutia de cele 4 colţuri, capacul s-a deshis. Înăuntru era
o bucată de piele albă pe care era desenată o hartă. În acel moment
au venit părinţii celor doi copii. Cu sufletul la gură au scultat
cele întâmplate în curte şi sub curte, în hruba de sub zid. În
momentul în care a venit vorba despre omul misterios de la balcon,
taţii au pornit rapid în căutarea lui, dar fără succes. Între timp,
Teodora şi Matei se uitau la hartă. Găseau indicii...
- Scrie Sulina, aici,
jos!
- Iar ăsta pare a fi un
far!
- Locul ăsta cu multe
cruci sigur e un cimitir!
- Dar crucea asta roşie,
ce e?
- Neapărat e o comoară!
Ce altceva?
Teodora lăsase lumina telefonului pornită, iar când a început să
înfăşoare harta a observat două litere mari scoase în evidenţă de
lumina de pe partea cealaltă.
- "G K!!!" Ce o fi
asta?
- Galvin Klein, glumi
Matei.
- Vom afla doar mergând
la Sulina! spuseră în cor părinţii, care păreau mai dornici decât
odraslele lor să descopere misterul
