Așa credeam și eu, până în momentul în care am conștientizat că bătaia inimii mele nu-mi mai aparține. Epuizat uneori, alteori și mai epuizat decât de obicei. Nici nu mai știu pentru ce lupt. Nu mă întreb. Răspunsurile vin de la sine, când simt nevoia de a vedea în mine un bărbat responsabil de acțiunile sale. Nu că aș avea copii, chiar dacă mi-i doresc. E un copil și fata pe care o iubesc. A atins majoratul, evident. Și, inima mea de poet nu mai scrie poezii. Versurile trăite cu adevărat rămân undeva în suflet, nescrise vreodată, de teamă să nu fie criticate de oameni care nu vor pătrunde în adevăratul sens al celor trăite. E greu să iubești și nu-i precum o aventură, din cele pe care le aveam cândva poate trei sau patru pe zi. Acum e altfel. Aventură e să spăl a treia sau a patra oară și să nu fiu văzut de baba de la care închiriez o cameră, fiindcă ea e de pe timpul sovietic, mulțumindu-se cu faptul că baie...
Credeți că-i banal să te sacrifici în numele iubirii?
- Postat în Personale
- la 07-08-2017 17:38
- 288 vizualizări