Din clipa asta mi-am propus să tac, să nu mai spun
nimănui ce am de gând să fac. Oamenii n-au curaj să facă o
schimbare în viața lor, d-apoi să dea o critică constructivă pentru
schimbarea altora? Le este comod să ne vadă în felul nostru de a
fi, ca nu cumva să prindem aripi, să zburăm din viața lor. Iar când
ne înglodăm în propria nimicnicie, tot oamenii dragi ne dau cu
piciorul. Știi, suntem trântori, nu facem nimic. O fi vreo soluție
în schimbarea situației respective? Eu mi-am propus să tac și să
fac. Vă spun peste un an ce-o să iasă din asta.