Eu scriu de dragul scrisului, de dragul ploilor când bate inima-mi a singurătate. M-aș transpune clipei, prea repede gândesc, nu-mi convine să scriu ceea ce e gândit deja. Caut trăiri, dar viața mea, asemeni unui robot, în gând, cu două secunde în urmă repetasem „asemeni unui robot”. Sunt plagiatorul propriilor gânduri, dar de ce nu scriu din propria-mi trăire fără a gândi? Încerc. Văd, încerc să simt, îndelungată pauză în mine însumi, ah, mintea-mi, cum să mă mint, să las gândirea asta monotonă și să zbor, să fiu precum o notă muzicală. Mă întreb cu ce am început și unde am ajuns, compoziția, unde-i? N-am să citesc, eu pur și simplu scriu, când literă cu literă îndepărtez din propriile-mi clipe ceva ce mă transpune într-un pustiu din care culeg vântul și nisipul, și cămilele îndepărtate, și setea de-a reda cu pasu-mi veșnicia, să strig aș vrea, dar nu mă lasă-n rându