Lumea se agită în jurul nostru. Aflu că unii din leatul meu și chiar mai în vîrstă decît mine au primit ordine de incorporare. Mergem la război, dacă, Doamne ferește!, se iscă unul? Tot timpul spunem că sîntem mai întîi creștini și apoi cetățeni, sîntem urmași ai lui Cristos și apoi români.
Creștinismul a fost cunoscut de-a lungul istoriei în două ipostaze, paradoxal, radical opuse: fie ca o religie a păcii, fie ca purtător al unor războaie discutabile, cruciadele, spre exemplu. Istoria creștinilor n-a fost scutită de violență inutilă, de conflicte armate rușinoase, de agresiuni pe care cu greu le putem scuza.
Cristos Și-a salutat urmașii cu ”Pace vouă!”. Le-a spus că o sabie ajunge. De asemenea, le-a spus că tot ceea ce îi va fi învățat va isca ură. Ce-i de făcut atunci cînd teritoriul, țara, patria, familia, frații, sînt atacate de vrăjmaș? O parte a celor care pretind că Își urmează Mîntuitorul pretinde că nu trebuie să pună mîna pe armă, pentru că Dumnezeu este Suveran oricum, El este responsabil să Își apere creația, lumea și Turma. El este Împăratul împăraților, Domnul domnilor, și va avea grijă, oricum, de parcursul istoriei, de granițe, de cei dragi, fie că punem noi mîna pe arme sau nu. Împărăția Lui oricum nu este limitată la lumea vizibilă. Trăim pentru o altă lume, o nouă creație, un pămînt nou, un cer nou și oricum sîntem trimiși ca ”niște oi în mijlocul lupilor. ”
Altă parte a creștinilor consideră că există responsabilități pe care Dumnezeu ni le-a lăsat în această lume dominată, deocamdată, de ”fiii veacului”, lume care ”zace în cel rău”, creație care tînjește după eliberare și care ni s-a dat spre administrare. De aceea mergem la slujbe, deși El ne-a promis pîinea cea de toate zilele, de aceea ne închidem porțile cu lacăte și ne încuiem ușile, ne punem alarme, ne protejăm de cei răi prin diferite acțiuni care numai a resemnare nu aduc.
Augustin este cunoscut pentru multe dintre tratatele sale teologice, dar este și cel care a emis teoria ”războiului just”, justificînd atitudinea creștinului față de datoria militară și violența utilă și necesară. Episcopul nord african pune problema tensiunii dintre legea morală pe care o intuim, binele pe care Dumnezeu îl dorește, modul în care putem deosebi această voie divină și un oarecare pesimism referitor la construcția statală a oamenilor. Sîntem prinși între ceea ce intuim și dorim a fi bine și ceea ce politicienii consideră a fi binele. Groaznică dilemă! Cîți nu s-au trezit luptînd cu bună credință în războaie care, ideologic vorbind, păreau necesare, dar apoi au descoperit manipularea, inutilitatea acelui război. Întrebați-i pe veteranii din Vietnam! Veți găsi printre ei pe unii dintre cei mai vajnici pacifiști. Pe de altă parte, în ce condiții s-ar fi sfîrșit cel de-al doilea război mondial, dacă statele așa numite ”creștine” nu s-ar fi implicat?
Citește mai departe pe Edictum Dei AICI
