![„Cu capul în nori, alergând după fluturi...” sau despre „Ştiinţa participativă” – [Radioreportaj 194]](https://4.bp.blogspot.com/-x-fi7Bxuzls/WJW6ZS3HVXI/AAAAAAAAUNo/hPAkQR-wZxggr6RB9FKuWhX_n8_hxrSEQCLcB/s640/1.JPG)
Bună ziua tuturor!
Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar despre ştiinţa
participativă v-am mai vorbit cu câţiva ani în urmă. La vremea
aceea vorbeam – mai în glumă, mai în serios – despre „a fi cu capul
în nori” [vezi
http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/toamna-se-numaramuonii-buna-ziua.html]
sau chiar despre „a tăia frunză la câini” [vezi
http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/frunze-buna-ziua-tuturor-initiativa.html].
Iată însă că pe măsură ce timpul trece, fenomenul se
amplifică şi atrage interesul a numeroase foruri ştiinţifice
internaţionale, dintre cele mai serioase. Recent, cu ocazia unui
colocviu organizat de ziarul Le Monde şi de revista La
Recherche a cărui temă era Ştiinţa, Cercetarea şi Societatea,
un sondaj a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de populaţie
franceză în legătură cu ştiinţa participativă. Sondajul a arătat că
numai o infimă minoritate, 4%, cunoaşte această expresie şi ştie
despre ce este vorba. Mai interesant este însă un alt aspect al
sondajului cu pricina: după ce li s-a explicat despre ce este
vorba, majoritatea celor intervievaţi au declarat că ar fi gata să
se implice, mai ales în domeniul medicinei, al biodiversităţii şi
al climatului. Cu atât mai bine, pentru că acestea sunt şi
domeniile în care nevoile sunt cele mai importante.
Ce este aşadar ştiinţa participativă, numită uneori şi
cu termenul anglosaxon, considerat mai „cool”:
crowdsourcing? Definiţia oficială vorbeşte despre „forme de
producere de cunoştinţe ştiinţifice la care participă în mod activ
şi deliberat persoane care nu sunt cercetători profesionişti, fie
ei indivizi izolaţi ori grupări constituite”. Poate fi vorba de a
observa şi recenza fluturii din propria gradină, de a scruta cerul
sau de a tria imagini obţinute în acceleratoarele de particule. Din
anul 2000 încoace, specialiştii au constatat de altfel o adevărată
„explozie” a numărului de publicaţii ştiinţifice serioase bazate pe
participarea activă a celor pe care i-am putea numi „cercetători
amatori”.
În Statele Unite, marea majoritate a acestor publicaţii o constituie cele legate de cercetarea medicală. Lesne de înţeles, dacă ţinem seama de faptul că „amatorii” sunt motivaţi în acest domeniue nu doar de curiozitatea ştiinţifică, ci şi de dorinţa de a găsi un remediu la o patologie de care suferă ei sau alte persoane apropiate.
Trebuie să vă marturisesc, nu mă aşteptam ca fizica
particulelor să se numere printre domeniile în care să existe mult
loc pentru „amatori”. Ei bine, mă înşelam. Am aflat astfel că
există nu mai puţin de 25.000 de „vânători de bozoni Higgs” care au
analizat cu ochiul liber mai bine de 100.000 de imagini de
coliziuni efectuate la Laboratorul european de Fizica particulelor
din Geneva. Printre domeniile plebiscitate de cercetătorii amatori,
aş mai menţiona climatologia, ştiinţele sociale, istoria,
arheologia şi, bineînţeles, astronomia.
Desigur, multe instituţi ştiinţifice sunt încă reticente
în ceea ce priveşte calitatea datelor culese de nespecialişti. Aşa
s-a întâmplat, la început, în cazul primului proiect ştiinţific
destinat unui public larg, demarat în Franţa în urmă cu 10 ani.
Este vorba de Observatorul fluturilor, lansat de Muzeul
Naţional de Istorie Naturală. Datele culese de amatori s-au dovedit
extrem de apropiate de cele culese de lepidopterişti, specialiştii
în fluturi. În plus, ele au marele avantaj de a fi foarte
abundente, ceea ce permite un tratament statistic elaborat şi deci
eliminarea informaţiilor improbabile.
Dar ştiinţa participativă nu este atât de recentă cum
s-ar putea crede. Este suficient să ne gândim la naturaliştii
secolului XVI, la echipajele navelor comerciale sau de război, sau
la misionarii care aduceau în metropolă informaţii şi eşantioane de
floră şi faună din lumea largă.
Desigur, în cursul ultimelor decenii ştiinţele
participative au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Multe mai
sunt încă de făcut pentru a optimiza pe de o parte calitatea
datelor culese, dar mai ales analiza, interpretarea şi exploatarea
lor. Am putea spune că în fiecare dintre noi există un potenţial
cercetător care aşteaptă condiţiile favorabile pentru a se
manifesta şi, de ce nu, pentru a găsi soluţia la una din problemele
cu care omenirea este sau va fi confruntată.
Amelia Chirca – Radioreportaj pentru
emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 2 februarie 2017
pe Radio România Cultural
Foto
1 – Fundaţia Maeght © MSChirca
2 -
http://www.slideshare.net/IpsosFrance/les-francais-et-les-sciences-participatives
3 -
http://creamontblanc.org/fr/volontariat
