Erau dimineți limpezi de primăvară, înviorătoare.

            Stam cuminte pe un scăunel, cu cotul pe genunchi și bărbia în palmă.

            Tata se spăla într-un lighean de tablă. Curat și pieptănat frumos, cu părul lins pe o sprânceană, se închina de trei ori și rar, spre răsărit, mișcând buzele în rugăciune pe care numai el o știa, își pupa inelul și aștepta să-i aducă mama cafeaua. Se așeza pe alt scăunel , lângă mine și sorbea din ceașca, țuguind buzele, atent să nu-l frigă licoarea neagră și ridicând mult, în cutele frunții, sprâncenele.

              Mă uitam la el, lung și îngânam, fără gând anume:  ”tata...”

          ...