Cum am (re)descoperit spiritul Sărbătorilor de iarnă

Părinţi, copii şi o întorsătură de situaţii Anul trecut hotărâsem că nu mai există moş Crăciun şi că voi ignora Crăciunul şi Sărbătorile de iarnă, cu toată pleiada lor de pregătiri, globuleţe, steluţe, ghirlande, beteală, luminiţe, pom de iarnă, cadouri, cununiţe la intrare, vâsc, colinde şi alte obiceiuri de ur(l)at, dulciuri, cozonaci, „porcării”, salata boeuf, piftie şi sarmale, petreceri şi băutură şi multe altele care nu-mi mai vin acum în minte.Se pare, însă, că nu toată lumea era în acord cu mine şi nici nu avea o astfel de atitudine belicoasă; şi nici măcar nu ştiau ce decizie luasem eu, iar atunci când au aflat-o au ales să o ignore. Aşa se face că, la începutul lunii decembrie, mi-a fost intermediată – de vreun elf al lui moş Crăciun, probabil – o întâlnire cu o doamnă a cărei profesie pare să fie educarea copiilor prin stimularea spiritului ludic şi prin dezvoltarea creativităţi...