Umbre şi lumini: Dezvoltare personală de la A la
ZEN
Autor: Sorina Daniela
DUMITRACHE
Într-o bună zi – şi nu ştiu dacă era o zi mai bună sau
mai rea decât alte zile, dacă se distingea în vreun fel de şirul
celorlalte zile care curg mereu prin noi, iar uneori, din
nefericire, şi pe lângă noi –, într-o astfel de zi, deci, am fost
invitat într-o călătorie. Mi s-a oferit o carte şi mi s-a propus să
pornesc în aventura de-a o explora.
Acesta a fost modul în care mi-am pornit incursiunea în
necunoscut. Şi am descoperit, astfel, că necunoscutul din umbră
nu-mi era chiar atât de străin, ci erau doar aspecte din mine
însumi care nu mai fuseseră luminate în ultimul timp; sau nu din
această perspectivă, pentru că multe dintre cotloanele minţii
care-mi erau aduse în centrul atenţiei de noua lumină le vedeam şi
înainte cu coada ochiului, undeva la periferia percepţiei. Acum,
însă, aduse în raza reflectorului, căpătau noi valenţe, ofereau noi
răspunsuri, dar, în acelaşi timp, generau la fel de multe noi
întrebări.
Pentru mine, cartea Sorinei Dumitrache, Umbre şi
lumini: dezvoltare personală de la A la ZEN,este ca o piesă de
teatru cu mai multe acte; şi-n fiecare dintre acestea a intrat în
scenă o altă parte din mine însumi, din preocupările şi grijile
mele, din aspiraţii şi vise, din dorinţe şi motivaţii, din angoase
şi temeri, din lupte, biruinţe şi capitulări, din zboruri şi
prăbuşiri. O parte din mine, dar şi din tine, pentru că sunt sigur
că şi tu te vei regăsi în multe dintre temele abordate în carte,
deoarece, aşa cum ne-a obişnuit, autoarea foloseşte metafora pentru
a ajunge cu delicateţe, dar şi cu forţă, exact în punctul potrivit
care să facă să vibreze coarda adecvată a sufletului.
Dacă îndrăzneşti, vei redescoperi cărţile înţelepciunii
şi înţelepciunea din cărţi, îţi vei reaminti de copacul vieţii, din
nou, nelipsit, pivotul central. Exact aşa cum ar trebui omul să
fie. Centrul lumii sale şi centrat în lumea sa, dar întinzându-şi
în acelaşi timp ramurile peste univers, pentru a-şi mângâia
semenii, pentru a-i simţi, pentru a le face cunoscut centrul său de
iubire echilibrată. Şi aşa cum bine subliniază autoarea, de iubire,
iar nu de îndrăgostire, cele două fiind, evident, calitativ
diferite. Vei descoperi cum e să mergi pe sârmă cu greutăţi
atârnate de picioare sau purtate în cârcă şi că e posibil oricând
ca drumul filiform să te ştranguleze… sau să te spânzure. Dar şi că
ai putea să te eliberezi şi ai putea să-nveţi să zbori. Numai tu ai
puterea să dai aripi viselor tale, să-ţi transformi dorinţele în
realitate, să-ţi conştientizezi nevoile şi să decizi dacă vrei să
ţi le îndeplineşti sau nu. Pentru că, aşa cum vei vedea într-un alt
act, fericirea este un lucru foarte personal şi este un lucru care
se câştigă, nu este un lucru care doar se visează, iar evoluţia şi
dezvoltarea noastră reală „constă nu în ce au
făcut alţii cu noi – familia, societatea, figurile importante din
viaţa noastră –, ci în ce facem noi cu ceea ce au făcut sau au
încercat ei să facă cu noi” (simt aici o
preluare din înţelepciunea lui Gandalf, un genial
vrăjitor al psihoterapiei). Iar
pentru a ajunge acolo va trebui nu doar să lupţi cu umbrele
întunericului, ci şi să înveţi să le recunoşti şi să le accepţi,
pentru că acestea nu sunt altceva decât tenebrele adânci din
subsolul raiului, drept urmare fac parte integrantă din noi înşine
şi nu vor dispărea nicicând, ci vor rămâne mereu prezente, nu vei
putea să te desprinzi de ele, să le laşi în urmă. Exact la fel ca
maratonistul dintr-un alt act care poartă o competiţie al cărei
scop e să se depăşească pe sine însuşi şi se trezeşte mereu că nu
poate niciodată să se autodepăşească, să se lase în urmă (!!!);
chiar aşa, cum o fi treaba asta cu autodepăşirea, cum s-or fi
gândit cei care-u inventat această sintagmă?
Iar după ce vei fi întreprins toate aceste incursiuni şi
vei fi (re)descoperit o mulţime de lucruri despre tine, vei şti că
meriţi mult mai mult decât ţi-ai dat voie până acum, că poţi să-ţi
oferi mai mult… aşa că… „Oferă-ţi […] un zâmbet. Un zâmbet larg,
cu tot... corpul. Cum vine asta? Ca şi cum ţi-ai îmbrăţişa corpul
cu inima. Umple-ţi inima de lumină şi trimite-o în tot corpul,
către toate organele tale, către tendoane, articulaţii, muşchi,
oase. Cu iubire. Ca şi cum nu ai făcut-o niciodată până acum. Ca şi
cum abia te-ai născut şi te minunezi de toată făptura ta. Câteva
clipe în plus. Ce simţi diferit?”.
