Paștele aterizează greu și lin, timp de 40 de zile, cam 6 săptămîni, ba aproape 7, în viața celor care fac parte din cultele tradiționale. Este Postul Mare.

Paștele cade aproape meteoritic în viața credinciosului evanghelic. Acum e sărbătoarea Floriilor, care și ea ne ia oarecum prin surprindere, după care, cu treabă, aprovizionare, alergătură și curățenie… Vinerea Mare, Sîmbăta neagră și gata… e Paște.

De Paște facem „programe”. Dacă facem „programe” multe (Joi – Cina Domnului, Vineri seara, Duminica – Prima zi de Paște, Luni, a doua zi de Paște, cîte două „programe”) atunci facem și „repetiții”, mai ales dacă sînt implicate formații muzicale.

Cam asta este, din păcate, tot!

Apoi reintrăm în … „normal”!

S-a dus și Paștele din acest an! Cam repede, nu-i așa?

Ah, am uitat: avem grijă să dăm strategic sms-uri cu „felicitări”, floricele chicioase, desene oribile, cu cristoși roz-bombon și atașamente la mailuri redistribuite, reîncălzite din anii trecuți. Unele imagini mai drăguțe pot fi salvate, cine știe, poate trebuie pentru anul viitor.

Absența unei perioade de meditație, de pregătire spirituală intensificată de curățirea lăuntrică și chiar biologică prin post, ne lasă cu gusturi amare, nu numai de la fiara încărcată cu drob, ouă fierte 12 minute și friptură de miel.

Cred că noi, evanghelicii, ar trebui cumva să recuperăm perioadele de pregătire de dinaintea marilor sărbători creștine, pentru a ieși din superficialitatea unei bucurii mult prea puțin pregătite, mult prea repede trecute.

Ce-aș recomanda?

Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI