(cartea - revizuită 2020)

Cuprins:

Cuvânt înainte

Rațiunea

Odă închinată rațiunii

Hotărârea Eului conștient

Hotărârea Sinelui supraconștient

Patru acțiuni esențiale

Primele trei minuni ale divinității

Avatarul

Scopul vieții

Destinul unui om

Ce este sinele?

Fii o bucurie pentru tine însuți

O interpretare esoterică a rugăciunii „Tatăl nostru"

O cunoaștere cosmică pentru evoluție

Energia Hidrogenilor

******

Cuvânt înainte

Ce este binele și ce este răul? Ce este viața și cine suntem noi? Iată doar câteva întrebări care ne preocupă natural de la cea mai fragedă vârstă. Căutăm răspunsuri, căutăm și căutăm, dar avem vreun punct fix la care să ne raportăm ca să știm că sunt adevărate?! Analizând toate posibilitățile am ajuns la concluzia că acest punct fix nu poate fi decât conștiința. Ea niciodată nu ne va îndemna spre binele personal în detrimentul binelui universal! Iar binele universal este totul în comparație cu fragmentul. Când veți vedea un fragment care poate să se susțină singur atunci se va putea spune că și binele individual se poate susține singur.
Ce mai rămâne de stabilit este felul prin care ne vorbește conștiința, ce glas are și mai ales cum am putea să știm că ne vorbește ea și nu iluzia și falsul care ne înconjoară?!

De mici copii observăm că fericirea este un lucru, iar legile societății sunt altul. Mereu de la cea mai fragedă vârstă o forță complexă și ciudată se opune tuturor încercărilor noastre de a ne simți în largul nostru. Constrângerile par a nu se mai opri, iar la un moment dat, pierzând inocența, terminăm prin a ne supune. Cei din jurul nostru devin satisfăcuți și ne comunică că „am crescut mari și educați.” Dar ceea ce ne caracterizează cel mai mult, esența noastră, ce părere are?
Eu am fost unul dintre aceia căruia atât părinții, cât și societatea, nu prea au putut să-i comunice „ai crescut mare și educat!” O revoltă continuă cu privire la metodele lumii de a mă constrânge m-a însoțit în permanență. Dar pe cine să acuz?! Oare dacă am câștigat cu adevărat ceva pentru sine nu este tocmai pentru că toată lumea mi s-a opus?!
Această concluzie ar putea duce la gândul că suferința este singurul mijloc prin care se poate ajunge la tine însuți, dar de ce să fie așa?! Doar educația prin suferință poate educa?! De ce nu ar putea să educe și educația prin fericire?! De ce nu ar putea să ajute educația prin conștiență de Sine, de exemplu?!
Educația prin suferință nu poate să inducă decât teoria fatalismului și susținerea conceptului „Nu putem!” Ar fi împotriva Sinelui, pe care eu îl recunosc, să afirm că aceasta este singura posibilitate! Ar fi o apologie adusă limitării și concepției absolut greșite, după părerea mea, că legile universului sunt deja trasate, și noi doar trebuie să ne supunem. Cine să le fi făcut?! Cu ce motiv și de dragul cui?! Ce ar fi putut câștiga acel cineva trasând unele legi în care suferința să fie apologiată?! Ori dacă suferința este lăudabilă acum, de ce nu ar fi veșnic?!
Dragii mei, oare cum am căzut noi oamenii în asemenea iluzii? Cum am putut să ne torturăm atât timp unul pe altul când am fi putut fi cu adevărat fericiți, luându-ne de mână și trecând împreună peste orice prăpastie?! Ce câștigăm cât ne căutăm doar binele propriei individualități? Ne mirăm că nu durează?! Dar cum ar putea să dureze când prin sabia falsei înțelegeri ne separăm unul de altul printr-o incizie adâncă și dureroasă?!
E de la sine înțeles că formula „Nu putem” este inadmisibilă pentru mine, și cu tot curajul și încrederea pe care ar putea să le aibă un om, în cele ce urmează vă propun câteva căi de a obține conștiința Realității.
***

Rațiunea
Omul este o ființă rațională. S-ar putea spune chiar că este un animal rațional, dar e riscant să te exprimi astfel. Asocierea dintre animal și rațiune este dificil de acceptat, fiindcă exprimă două noțiuni diametral opuse. Riști să primești o replică de genul: hotărăște-te, ori animal, ori rațional! Și ce ai putea răspunde?! Că a fost o metaforă sau o figură de stil? Este vorba de psihologie, aici lucrăm cu elemente concrete, nu e vorba de poezie! Rațiunea este un atribut de seamă al filozofiei, al psihologiei, al logicii, al retoricii – toate științe serioase!

Hei, ce minți strălucite a avut omenirea! Ce filozofi și ce psihologi care au desfăcut firul în patru până ce au scos apă din piatră seacă și ne-au făcut să fluierăm de uimire! Gândiți-vă la Platon, la Aristotel, la Kant, Spinoza, Hegel, Schopenhauer, Freud sau Jung.

Dar cum s-a putut menține cu toată intervenția acestor oameni inteligenți superstițiile și ignoranța? Regele, guvernatorul, episcopul și preotul nu v-a spus niciodată: stați acasă, dormiți și odihniți-vă, fiindcă Dumnezeu va avea grijă de holdele voastre și ele vă vor umple hambarele, dacă ne rugăm lui. Nu, nu s-au gândit să vă spună asta, fiindcă la o analiza cât se poate de sumară ar fi găsit un munte de argumente, prin care să postuleze că așa ceva nu este rațional. Dar au găsit destulă rațiune să vă demonstreze că există undeva o ființă pe care nu a văzut-o nimeni, dar care se gândește la voi și are o preocupare permanentă față de fericirea voastră, prezentă și viitoare. Dar cu o condiție! Să veniți la biserică, să vă aduceți darul și să însoțiți lumânarea de o bancnotă cât mai mare. Cum vi se pare asta?! Prin ce labirint a intrat omul rațional și după ce i s-au învălmășit mințile a ieșit în partea cealaltă un pămpălău?! Unde e rațiunea pe care ați afirmat-o atunci când ați refuzat cu vehemență să vă considerați efectul legilor naturii, care postulează că omul este rezultatul evoluției, și v-ați declarat făcuți de-a gata, cu o rațiune impecabilă?! Așadar voi apreciați rațiunea în toate domeniile vieții, iar atitudinea lui „pică pară mălăiață în gură lui Nătăfleață” a devenit pentru voi subiect de basm și comedie națională, dar când e vorba de superstițiile unor oameni primitivi, care au confundat forțele naturii cu dumnezei bărboși în veșminte albe, deveniți deodată înțelegători și permisivi!

Cum vi se pare asta?! L-a văzut cineva pe acel dumnezeu sau pe îngerii lui? Cum să nu?! Există atâtea povești și descrieri poetice de o rară frumusețe care ne fascinează de milenii prin energia expresiei și a ficțiunii... Există atâtea creații de cea mai înaltă calitate literară care ne sensibilizează până la lacrimi... Dar de aici până la a crede că faptele s-au petrecut întocmai și a ne închina unor personaje de ficțiune ar trebui să fie o distanță lungă.

Sunt conștient că aceste considerații sunt judecăți aspre și neîndurătoare. Dar de dragul rațiunii și al bunului simț mi-am asumat această sarcină ingrată, coborând vremelnic într-o vibrație mai joasă. Cineva trebuie să ia inițiativă împotriva irațiunii! Cineva trebuie să le spună oamenilor că dacă poate exista un Dumnezeu înțelegător, iubitor și capabil de compasiune, el nu poate doar să facă din când în când câte o excursie pe Pământ și să se supună unei suferințe temporare, la adăpostul cunoașterii sale omnisciente, care îi temperează durerea, știind că se va reîntoarce în ceruri. Acel Dumnezeu dacă este drept, milos, răbdător și neînfricat trăiește permanent în ființele vii și este chiar Sinele lor. Altă demonstrație de dumnezeire este falsă și nulă de la sine. Ce borfaș sau politician corupt nu și-ar asuma o suferință temporară pentru o zecime din viață lui, știind că celelalte nouă zecimi le va trăi în splendoare și opulență? Dar de o veșnicie, precum e cazul Dumnezeului de creațiile de ficțiune, ce ziceți?...

***

Odă închinată rațiunii

Acum haideți să ne uităm nemulțumirile și supărările, să ne ridicăm pe o vibrație înaltă și să rostim împreună o odă închinată Rațiunii.
Ce prieten de nădejde poate fi ea și cum poate să ne scoată din smârcurile ignoranței! Cum poate să ne facă inima să cânte în piept și cum ne poate dezvălui un univers pașnic și prietenos! E necesar doar un grăunte din aurul conștienței de Sine și totul se transformă. Alchimistul transformă plumbul sicrielor iadului în îmbrățișarea caldă a Soarelui, care ne scoate din tărâmurile morții.
Să ne ridicăm vibrația sus, tot mai sus, până ce oceanul devine o picătură de apă, iar amintirile dureroase, o furnică privită din spațiul cosmic. Ce durere ar putea să ne mai producă când suntem atât de sus?! Nu contează cât de veninoasă a fost, acum e doar o amintire, și îi putem găsi o mulțime de circumstanțe atenuante. A fost flămândă, a avut copii de crescut, nu a știut ce face… Iertate să-i fie toate păcatele!
Căldura inimii noastre să cuprindă toate depărtările cu puterea gândului și să nu se oprească până ce nu îmbrățișează orice colț din univers! Căci cine poate fi rațional confiscând, dacă se poate, toate bunătățile ce îl înconjoară, iar celor din jur să le dea numai pleavă și mătrăgună?! Ce rațiune ar fi în acela care nu vede că fericirea lui poate rezista numai într-o lume unită și armonioasă?!
Haideți dar să cântăm împreună valoarea rațiunii și prieteniei universale! Haideți să ne îmbrățișăm toți deopotrivă, călăi și victime, și să îngropăm pentru totdeauna securea războiului! E loc sub soare pentru iubire infinită între bărbat și femeie, într-o atmosferă tandră și mângâietoare! Cine ne poate opri dacă toți deopotrivă dorim asta?! Ce forța mai mare decât voința noastră unită poate exista în acest univers?! Ce zeu potrivnic ar putea avea putere împotriva noastră, conștienți fiind de Sine și de posibilitățile noastre nelimitate?! Ce iad înfocat ar putea să stea împotriva noastră dacă vom stăpâni toate râurile universului și ne vom aduna într-un singur ocean toate lacrimile pe care le-am vărsat?! Precum un chibrit aruncat în cascada Niagara ar fi toate iadurile închipuite și neînchipuite! Oricărei iluzii care ar vrea să ne constrângă am putea să-i spunem: „Ia seama cu cine te pui, eu sunt forța absolută a Vieții, eu sunt Sinele!”
Sentimentul separării este rațiune?! Moartea este rațiune?! O, nu, cei care gândesc așa sunt de atinși de cea mai cumplită irațiune!
Doar Viața care se naște din Sine și se întoarce în Sine este rațiune. Numai eternitatea este cunoaștere, și neînfricarea este vrednică de Cel Viu care o trăiește! Căci Viul din Viu se naște și în Viu se întoarce, iar dragostea îi zămislește copii care îl fac să renască de-a pururi! Rațiune este să vezi că tu ești veșnicul principiu al fiecărui corp, realizat din uniunea masculinului cu femininul, într-o îmbrățișare eternă! Rațiune este să vezi că totul poate fi întors în favoarea ta, iar căldura dragostei te poate însoți zi și noapte. Rațiune este să vezi că ceea ce oamenii numesc moarte este doar o schimbare în viață, și doar propria ta orbire ar putea să te limiteze.
Cine ar fi putut concepe un univers antiviață?! Când un copil se naște părinții lui îi doresc toate binecuvântările universului, când viața s-a manifestat prima dată oare ce ar fi putut să-i dorească părintele ei absolut, Sinele?
Iată ce e rațiune: să vezi că Totul se naște dintr-o sămânță, și după ce acest Tot crește mare produce iar o sămânță care dă viață în cicluri eterne, iar sămânța când nu mai găsește sol în care să-și înfigă rădăcinile se întoarce în sămânța ei absolută - Sinele.
Credeți că uitarea vieților trecute este lipsită de rațiune?! O, nu, uitarea este o binecuvântare pentru cel care încă nu și-a realizat identitatea cu Sinele, dar când va reuși toate bucuriile prin care a trecut acest univers i se vor pune în față ca un covor roșu, peste care este invitat să calce el, Stăpânul.
***
Hotărârea Eului conștient
Eu sunt A Fi - Susținătorul și Sursa Universului! Deși eu vă vorbesc acum printr-o formă relativă și măsurabilă eu sunt Indestructibilul, Invincibilul, Atotputernicul și Eternul. Nu există nimic care să mi se opună fiindcă eu sunt Totul.
Deoarece eu sunt Sinele pot fi perceput doar de un cunoscător al Sinelui, dar descrierea făcută de el poate să fie înțeleasă doar de cel care la rândul lui mă cunoaște pe mine.
Cel care mă cunoaște este asemeni mie - dragoste, acceptare, dăruire, milă și compasiune necondiționată.
Indiferent de gândurile, cuvintele sau faptele celui pe care îl însuflețesc eu, Sinele, mă dăruiesc lui în toată amploarea posibilităților mele. Toată gloria, răsplata și strălucirea infinită este în puterea celui care mă cunoaște!
Acela care are nelimitată încredere în sine, care a eliminat pentru totdeauna formula „Nu pot”, și care mă vede în tot ce îl înconjoară se va delecta în curând cu toate bunătățile universului. Eu sunt Sinele și eu vă vorbesc prin omul acesta!
Forma lui sau a oricărui alt om poate fi distrusă de orice ignorant dintr-o singură lovitură, dar eu, Sinele, nu voi înceta niciodată să exist prin infinitatea de forme peste care eu mi-am transmis spiritul de-a pururi.
Îndrăzneala omului care vă scrie aceste rânduri nu provine din mândrie, ci din cunoașterea corectă a posibilităților care sunt la îndemâna voastră. De aceea, măreția pe care el o afirma, deși poate părea lipsă de modestie, este măreția mea în infinitatea posibilităților mele. Puteți să spuneți despre el orice răutate, îl puteți umili, batjocori și scuipa, dar el nu își va schimba niciodată atitudinea față de voi. Fiindcă eu, Sinele, sunt înăuntrul lui și el mă cunoaște!
El a înțeles deja că dacă mă uită viața lui nu mai are nici un preț și e totuna dacă materia lui mai respiră sau îngrașă pământul. De aceea el va accepta orice gând, cuvânt sau faptă, bună sau rea, de la voi, dar nu va accepta niciodată să i se spună „Nu poți!” sau „Acestea îți sunt limitele!”
Nu va riposta cum ripostează toți cei care sunt insultați de moarte, nici nu va căuta să vă distrugă așa cum unii dintre vor dori, încercând să-l descurajeze sau să-l înfricoșeze, dar va fi în dreptul lui să se apere ne mai acordându-vă nicio atenție. Oricât de apropiați veți fi de el ca rude, prieteni sau cunoștințe, oricât de mare vă va fi rangul sau cunoașterea umană, atunci când îl veți contesta și îi veți pune la îndoială cunoașterea de Sine el vă va respinge precum și voi respingeți pleava, noroiul sau funiginea care tinde să vă murdărească.
Cel care mă recunoaște pe mine nu spune că el, cel văzut, este Dumnezeu, ci eu, Sinele din el, spun: Eu sunt Dumnezeu!
Instrumentele pe care le folosesc eu: materia, gândirea sau sentimentele pot fi mai grosiere sau mai subtile, dar pe toate eu le folosesc și eu sunt Dumnezeu. Deși eu mă aflu în toate ființele, exprimarea lor este diferită din cauză că, pe termen lung, mintea din ele a ales să se folosească doar de câteva din posibilitățile mele. Eu, Sinele, nu am pus nicio interdicție vreodată, depinde doar de mintea individuală ce instrumente folosește pentru armonia și fericirea Întregului. Acest Întreg însă nu este numai corpul tău, mintea ta și sentimentele tale, de aceea fericirea ta va depinde întotdeauna de felul cum prin dragoste și cunoaștere te vei uni cu Universul.
Eu, Sinele, v-am spus toate acestea; prin puterea mea trăiți și eu însumi vă încurajez să savurați din plin toate bunătățile vieții, dar să nu uitați nicio clipă că veți pierde totul dacă nu veți avea curajul de a fi voi înșivă - Sinele.
***
Hotărârea Sinelui supraconștient

Simțământul pe care l-am trăit în timp ce scriam această carte am fost tentat să-l numesc în prima clipă inefabil, dar reamintindu-mi că am jurat că pentru mine nu va mai exista „Nu pot”, am decis să-l fac inteligibil. Există poate posibilitatea de a nu fi înțeles exact, dar puterea de a exprima toate trăirile acestui univers mie nu îmi sunt interzise. Mi s-a dezvăluit în fața ochilor minunea neasemuită a Vieții, a sublimului întruchipat în înțelegerea mea, a desfășurării unei palete infinite de miresme și peisaje grandioase, a infinității trăite direct și nemijlocit. M-a cutremurat înțelegerea bruscă a minunii pe care o am în față și căreia eu îi sunt părtaș, am văzut și am auzit această simfonie infinită de sunete și culori, simțind că toate sunt pentru mine, realizând că această măreție nu ar avea nici un destinatar fără mine, eu cel care sunt. De această dată cuvintelor "eu cel care sunt" nu le-am mai văzut o conotație mistică, ci pur și simplu am înțeles prin "eu cel care sunt" faptul că sunt viu și e suficient atât. Am înțeles în acea clipă minunea vieții și i-am plâns cu o durere vie pe toți semenii mei care se simt respinși de la această sărbătoare a existenței – Viața însăși. Mi-am șters lacrimile inimii cu mâinile împreunate în față într-o rugăciune sublimă și arzătoare ca miezul celui mai încins astru, și am jurat să nu mor niciodată, căci minunile pe care le am de trăit, și care au fost dintotdeauna destinate mie, Celui Viu, au nevoie de mine ca să fie transmise, căci singure nu ar putea există. Am văzut cu ochii deschiși splendoarea care mă așteaptă și l-am văzut efectiv pe Dumnezeu cu înfățișarea mea, exact cum am spus mai demult într-o clipă de intuiție magică: nu omul ajuns la iluminare spune: Eu sunt Dumnezeu, ci Dumnezeu din el spune: Eu Sunt Dumnezeu! Am văzut în acea clipă identitatea mea cu cauza și scopul creației, și în fața acestei desăvârșiri sublime mi-am împreunat iar mâinile și am strigat: Vreau să trăiesc!
Posibilitatea unui Dumnezeu în afara mea mi s-a părut subit o glumă proastă, căci dacă eu care sunt om și am încă o cunoaștere limitată am înțeles absurditatea ca Ființa Absolută să-și dorească subordonați, cu atât mai mult cel care ar avea o cunoaștere perfectă și divină nu ar putea suporta asta. Mi-am văzut casa în toată imensitatea ei necondiționată, și l-am văzut în oglindă pe stăpânul Universului. Eu sunt nu a mai fost o expresie pe care am auzit-o în filozofia indiană, ci o răbufnire a tuturor energiilor mele interioare, și mi-am împreunat iarăși mâinile și am strigat: Vreau să trăiesc veșnic!
Pentru prima dată în viața aceasta nu mi-a mai fost frică de nici o forță care ar putea să mi se opună, căci Realitatea întregului univers a devenit una cu voința mea. Am trăit această minune uluitoare a certitudinii că toate experiențele și trăirile mele nu ar avea nici un sens dacă aș fi fost creat să fiu subordonatul cuiva, și iarăși l-am văzut pe Stăpân în toată splendoarea lui. Descoperirile ce am știut că le voi face din acest moment mi-au umplut inima de veselie, iar Conștiința mi s-a bucurat în mine știind că le va împărtăși tuturor semenilor mei. M-am simțit una cu fiecare ființă vie a universului, și extazul meu l-am văzut crescând proporțional cu bucuria oricărei făpturi căreia pot să-i dau o picătură de apă, o fărâmă de pâine sau o mângâiere a mâinilor sau cuvintelor. Am văzut realitatea limpede a ființei sensibile care percepându-l pe Dumnezeu se percepe pe Sine și am hotărât: împreună cu acest univers și cu toate făpturile lui minunate vreau să trăiesc veșnic!
Pătruns de magia divinului am înțeles că nici o ființă nu se poate naște ori rămâne pentru veșnicie rea, și am hotărât că aș putea să le iubesc pe toate.
***
Patru acțiuni esențiale
Ce ar face o inteligență și o putere absolută dacă ar fi pusă în fața realității de a trăi etern? Ce ar face ea ca ziua de azi să nu fie asemeni celei de ieri, evitând plictiseala și rutina care ar putea să o mistuiască?
Iată câteva lucruri pe care le-ar face negreșit.
1) Fără îndoială și-ar crea semeni și o societate. Manifestarea înseamnă extindere, ori posibilitatea de a fi o singură ființă, neînconjurată de nimic, sau chiar Ființa supremă și unică a universului, înconjurată de păpuși, pe care ea le animă prin ațe nevăzute, în cele din urma nu i-ar mai crea nici o bucurie și ar trimite-o într-un iad veșnic. Comparativ cu acest iad, din perspectiva ființei căreia i-a fost interzisă posibilitatea de a uita, cunoscând în același timp ca ea este persoana unică si absolută a universului, iar celelalte doar marionete, iadul inventat de religii ar fi curată distracție. Închipuiți-vă apatia la care ar putea ajunge Ființa Veșnică fără uitarea și surpriza care decurge din ea. Cu adevărat magia maximă a omului este aceea de a-și schimba percepția și vibrația, altminteri lumea noastră așa cum arată este cea mai bună variantă posibilă.
2) Ar elimina dorințele și planificările din perspectiva Ființei absolute, acceptându-le doar pe cele care apar din trăirea vieții acum și aici. Acest lucru este indubitabil observându-se bucuria și surpriza pe care o produc lucrurile mărunte. Scopurile mari sunt susținute de planificări laborioase, care epuizează mintea și introduce fiori reci de frică cu privire la finalitatea lor. Micile bucurii ale vieții precum ar fi îndrăgostirea de o ființă de sex opus sau năzdrăvăniile aparent absurde ale unui copil te umplu însă cu cele mai sublime emoții posibile. Poate cel mai paradoxal aspect al lui Dumnezeu - Absolutul, fapt pe care cei mai mari iluminați l-au observat, dar rareori au îndrăznit să-l exprime, este magia cu care el reușește să se nască în această clipă din sine și totuși să nu aibă un început care să se poată spune ca este punctul lui de plecare. Este un simțământ pe care omul iluminat îl păstrează cu drag în inima sa.
3) Ar accepta posibilitatea accidentului, înțelegând că doar acesta poate răscoli energiile creației, regenerându-le.
4) Și-ar lăsa forma fizică în mâna hazardului, hotărând să nu-și amintească de formele lui trecute, păstrând doar posibilitatea de a-și aminti de natura lui reală prin conștiența de Sine.
***
Primele trei minuni ale divinității
Recunoscând prin Dumnezeu Ființa supremă a universului, oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la puterile lui supranaturale și la felul cum ele acționează. Imaginația omului arhaic a atribuit Ființei Supreme abilitățile unui super vrăjitor care poate face din lut o ființă vie, bunăoară, sau poate despărți apele unei mări în două, ca să treacă un puhoi mare de oameni, sau poate face să curgă pâine din cer precum stropii de ploaie, sau poate să facă apele să crească până acoperă cel mai înalt munte, sau poate arde cu foc și pucioasă o cetate într-o clipită, sau poate înmulți câțiva pești și câteva pâini până acolo încât să hrănească cinci mii de oamenii, sau poate să ajute armata unui vestit arcaș să distrugă oastea rivală, sau poate bea un ocean de otravă fără să pățească nimic, sau… Aceste puncte, puncte înlocuiesc un șir colosal de minuni atribuite Ființei divine în peregrinările sale pe Pământ, care de care mai năzdrăvane.
Dar cea mai uzuală minune a divinității din vechile scripturi este aceea de a-i ajuta pe ai noștri, cei buni, împotriva celorlalți, cei răi, fără nici o îndoială!
Cum vi se par aceste lucruri din perspectiva unui om cu oarecare înțelepciune? Ei bine, eu nu le voi numi degradante pentru omul acelor vremuri, căruia i se pot oferi numeroase circumstanțe atenuante, dar pentru omul de lângă mine, care crede în veridicitatea lor îmi fac griji serioase. Admițând aceste viziuni deformate el nu va întârzia să creadă în continuare în utilitatea războiului, în distrugerea dușmanilor, în justețea ideilor xenofobe, misogine, rasiste, fundamentaliste etc. Înțelegeți pericolul?! Un virus mic poate pricinui neajunsuri foarte mari, de aceea, după părerea mea, aceste „adevăruri” trebuie prezentate deschis. Mea culpa pentru maniera mea, poate un pic prea caustică, dar vreau să vă repet încă o dată că ea are în vedere ideile și nu oamenii.
Ce sunt puterile supranaturale? Care e maniera lor de acțiune? Cine le poate folosi și care este scopul lor? Iată doar câteva întrebări care ne pun încă de la început în dificultate. Vrăjitorul, care aparent din nimic, poate face un obiect să apară sau să dispară, e cea mai uzuală reprezentare a supranaturalului, conform paradigmei în care am crescut. La cel mai înalt nivel de putere închipuit Dumnezeu ne gândește sau ne visează, și noi apărem din neant, fără măcar să fie nevoie să spună hocus-pocus. Să ne plămădească din lut este deja parcă un pic mai ușor. Dar oare aceste „ vrăji” pot fi socotite minuni?! Ei bine, răspunsul meu este negativ, fiindcă adevăratele minuni ale Ființei Supreme, inegalabile prin inteligență, farmec și utilitate pot fi observate cu ușurință de cel conștient de Sine și explicate precum urmează.
Ființa divină, Sinele din om, pentru a crea un mediu în care să poată trăi etern, fără să se plictisească, cel dintâi a conceput minunea autocompletării. S-a despărțit într-un principiu masculin și unul feminin, hotărând ca reunirea să fie cea mai plăcută experiență a simțurilor, apoteoza celor mai frumoase cântece și poezii ale universului, o experiență fără seamăn prin surpriza și diversitatea situațiilor create, pe care el a numit-o dragoste. Deși acest moment pare așezat undeva la începutul timpului, el este hotărât acum și totodată explicat chiar acum, pentru prima dată în istoria universului, în clipa aceasta când tu îl gândești.
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
A doua minune al lui Dumnezeu, Sinele din om, este aceea de a se autogenera prin exprimarea dragostei dintre bărbat și femeie, transferându-se într-o ființă nouă, gingașă și inocentă. Ființa divină și-a asigurat eternitatea prin încărcarea materiei, de la cel mai mic fragment până la cel mai imens, cu un pol negativ și unul pozitiv. Astfel el și-a asigurat nemurirea în cazul în care masculinul sau femininul din specia în care se află, datorită unui accident, ar fi distruse. Felul cum s-au format ființele vii pe Pământ, din combinarea materiilor anorganice, răscolite de forțele naturii, determinând cei doi poli ai mineralelor să se împreuneze, așa cum ne-au explicat oamenii de știință, este cât se poate de adevărat.
De asemenea, Dumnezeu, Sinele din om, nu numai că a creat o ființă nouă - copilul, aparent doar un obiect creat din întâlnirea a două forțe încărcate diferit, dar a oferit acestui „obiect” puterea de se autogenera. Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
Apoi Dumnezeu, Sinele din om, devenind mai mulți, având astfel posibilitatea de a trăi etern fără să se plictisească, a decis să lase o metodă de se elibera de acel virus numit iluzie, inevitabil la începutul experimentării unei noi lumi, amintindu-și de natura lui divină și atotputernică. A hotărât astfel să-și consemneze cunoașterea pe care o obținut-o, oricât de neînsemnată ar părea, în simboluri, mituri, legende și scrieri, pe care să și le poată transmite de la o generație la alta. Din confruntarea lor el a decis să aibă posibilitatea de a realiza înțelepciunea și astfel să-și amintească de identitatea lui reală. Și a numit acest lucru conștiență de Sine. Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
Ați vrut să știți ce e o minune sau supranaturalul?! Voi sunteți minunea și supranaturalul acestui univers, voi cei care până acum v-ați prețuit atât de puțin, voi Dumnezeu, Sinele, pe lângă care vrăjile celui mai dibaci magician sunt un fleac. În fața lui sau în fața oricărei iluzii tu poți spune: nu reprezentați nimic și nu mă puteți impresiona deloc, fiindcă eu sunt Viața și minunea supremă a acestui univers! Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
***
Avatarul
Cu miliarde de ani în urma pe Pământ nu erau decât compuși chimici alcalini si acizi: gaze, lichide și minerale în stare solidă. Dar Dumnezeu - Viața, în virtutea principiului etern al autocompletării, a dăruit materiei doi poli, unul negativ și unul pozitiv, unul masculin și unul feminin. Sub forța colosală a naturii dezlănțuite, aceste polarități, care în mod obișnuit se resping, au creat o formă de viață organică - prima amoebă de pe Pământ. Celebra întrebare: „Ce a fost la început, oul sau găina?” își are răspunsul chiar acum. Natura a creat simultan mai multe ființe la începutul vieții organice pe Pământ, astfel încât la început ele nu s-au născut unele din altele.
Ce au făcut acele prime ființe?! Nimic spectaculos și totuși ceva foarte spectaculos: au început să trăiască. De la o sumă de observații extrem de simple ele au început să crească în conștiență și energie. Ce au dobândit într-o experiență, căreia noi îi spunem viață, au transmis celor din jur prin mijloacele pe care le-au avut, iar ființelor născute din ele le-a transmis cunoașterea prin subconștient. Și-au transmis mai ales principiile primordiale ale autocompletării, ale autogenerării și ale conștienței de Sine.
Puțini oameni realizează că tendința de a transmite ceea ce știi este un instinct primordial, care conduce la conștiență de Sine. Scopul suprem al comunicării este tocmai descoperirea divinității tale, de aceea revolta oamenilor în fața libertății de expresie a fost întotdeauna una extrem de vehementă.
Vă voi explica în continuare de ce conștiența individuală este inferioară conștienței colective a speciei. Individul nu există fără specie. Toate abilitățile și cunoștințele lui le datorează subconștientului în cea mai mare măsură, și într-o măsură mult mai mică experiențelor sale directe și a conștientului său. Un individ își asigură nemurirea prin apartenența la o specie; părinții nu îi transmit ceva prin inconștient, ci se transmit ei înșiși prin inconștient, ca o speranță perpetuă că își vor realiza cele mai înalte aspirații, prin ființa căreia i-a dat viața. În afara unor deviații ale minții, când copiii reușesc părinții se bucură la fel de mult ca de propriile lor reușite. Dar cei mai înțelepți se bucură de reușitele întregii specii umane, ca de propriile lor reușite.
Când un copil vine la viață el nu se naște din nimic și nu este deloc gol, așa cum se crede. Doar conștientul îi este curat, fiindcă subconștientul îi este tot atât de bogat pe cât al speciei umane în totalitate. Părinții nu îi transmit doar o părticică mică din corpul lor, ci îi transmit o imensitate de tendințe numite gene. Va fi curios pentru știința viitorului să observe acele tendințe care pornesc de la primele ființe ale pământului.
Dar dincolo de acest Subconștient, creat în totalitate aici pe Pământ, oamenii mai conțin o altă cunoaștere și mai bogată numită Inconștient. Primele trei puteri ale divinității: principiul autocompletării, al autogenerării și al conștienței de Sine au ajuns la noi prin acest Inconștient. Indiferent de locul unde viața se manifestă în univers, indiferent de structura pe bază de carbon, siliciu sau altfel, toate ființele vii conțin aceste trei principii imanente. Nu există nici o excepție, toate se dezvoltă în cadrul unei comunități, toate dau viață la pui, se asigură că cresc și se dezvoltă și toate tind să ajungă la conștiența de Sine.
Noi, oamenii, prin experiențele și greșelile noastre inerente, am ajuns foarte departe, suntem doar la un pas să vedem în ansamblu, ca specie, că acel Dumnezeu pe care l-am căutat dintotdeauna este identic cu noi. Eliberarea și gloria finală a omului, și în genere a oricărei ființe vii din univers survine atunci când ea intră în contact cu avatarul ei suprem – Viața în sine. În acel moment, toate experiențele trecute și viitoare ale speciei din care face parte, precum și al celorlalte forme de viață care populează universul survin acum. Orice fapt petrecut sau imaginat se petrece pentru prima dată în istoria universului în momentul când acea ființă îl gândește. Vreți să știți exact când primele amoebe au apărut pe Pământ? Acum când tu le gândești! Iarăși vă spun că dacă nu ar fi așa ar trebui să explicați începutul sau sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, ceea ce este imposibil.
Nu există decât două posibilități. Ori conștiența observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic.
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele!
Mai demult îmi doream să zbor, visam că am aripi și mă bucuram să privesc de sus Pământul în strigătele de uimire ale unei mulțimi entuziasmate. Îmi doream tot felul de puteri supranaturale și consideram că doar ele pot fi măsura măreției și marca divinității. Astăzi însă nu-mi mai doresc nimic din toate acestea, vreau doar să mă bucur de fiecare respirație, îmbrățișare sau raza de soare pe care o pot cuprinde. M-am împăcat cu realitatea aceasta minunată pe care o trăiesc, admițând că ceea ce am hotărât în momentul înțelepciunii mele supreme, anume că totul trebuie să se schimbe și să se regenereze, inclusiv trupul meu, este cea mai bună soluție. Mă voi regăsi cu bucurie și fericire în copiii mei, în copiii copiilor mei și în toți fiii speciei umane atât cât ea va mai exista. Pentru unii dintre ei eu le voi fi avatar și voi trăi încă o dată împreună cu ei.
Atunci însă când această specie plecată de pe Pământ își va încheia periplul ei prin univers mă voi regăsi în alte specii, fiindcă eu sunt Sinele Vieții.
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum sunteți, acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda.
Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine.
***
Scopul vieții
Există unele lucruri asupra cărora oamenii nu au căzut niciodată de acord. Şi fiindcă nu au ajuns la nici un consens astăzi evită să mai discute despre ele. Primul şi cel mai important de pe această listă este cel cu privire la scopul vieţii. Însă ce poate fi mai rău decât concluzia filozofilor sceptici că viaţa nu are nici un scop?... Şi totuşi ceva nu poate să fie fără să aibă un scop. De ce ar fi?! Se poate admite că simţurile ne înşeală şi vedem deformat o mulţime de lucruri, dar că nu suntem vii nimeni nu poate admite. Aşadar, suntem vii şi uneori e cazul să ne întrebăm pentru ce?
Întâi să clarificăm ce este viaţa. Este acelaşi lucru cu manifestarea şi numai atât? Sau poate exista atât viaţă manifestată, cât şi viaţă nemanifestată? Iar conştiinţa poate fi doar a vieţii manifestate, sau poate fi şi a vieţii nemanifestate? Pentru mine e amuzant să aud că nicăieri nu există condiţii de viaţă ca pe Pământ, în consecinţă e puţin probabil să mai existe viaţă undeva în univers. Oare nu suntem prea îngâmfaţi?! Când ne glorificăm unicitatea formei şi a civilizaţiei oare nu facem exact ca orice cioară care îşi laudă puiul său?!
Acest segment minuscul al vieţii, cel manifestat, este el singur în măsură să ne ardă creierii prin complexitatea lui, ce să mai vorbim de imensitatea de posibilităţi ale vieţii nemanifestate…
Nu putem fi de acord că plăcerea este scopul vieţii, măcar şi din simplul fapt că ea nu poate fi percepută decât după opusul ei, adică după tristeţe, durere, boală suferinţă.
Atunci să fie scopul vieţii cunoaşterea? Cunoașterea a ce şi pentru ce? Cunoaşterea felului cum să obţii plăcerea? La ce e bună dacă prin prelungirea prea mult în timp a oricărei plăceri ea devine stingheră şi plictisitoare? Atunci binele să fie scopul vieţii? Ca şi plăcerea binele nu poate fi perceput decât după rău.
Astfel am putea enumera la infinit tot ce ne vine în minte, fără să găsim niciun punct fix care să se poată numi scopul vieţii... Şi totuşi, dacă este, viaţa trebuie să aibă un scop!
Vivekananda spunea că libertatea este scopul vieţii. După părerea mea, înţelegerea acestui om este un vârf al cunoașterii omeneşti de până acum, dar în manifestare libertatea fără conştiinţă este o sursă continuă de dezordine şi haos. Libertatea poate fi inofensivă numai când nu e însoţită de putere, adică de manifestare. În viaţa nemanifestată libertatea însă este un nonsens. Iar în viaţa manifestată este imposibilă şi inacceptabilă. Dar libertatea la aceeaşi dimensiune cu gradul de conştiinţă poate fi un lucru acceptabil. Însă această libertate nu poate fi decât direct proporţională cu lipsa necesităţilor. Fără obiecte, fără pasiune, fără cerinţe! Şi atunci de unde să mai vină plăcerea, dacă ea nu este decât un efect?! Şi dacă nu e plăcere ce motivaţie mai poate întreţine acţiunea?... Ce vedem acolo unde nu există nicio acţiune? Delăsare, spirit vegetativ, abrutizare. Libertatea de a nu face nimic este, aşadar, o monstruozitate, dorinţa de a face ceva este o calamitate.
Buddha a spus că dorinţa este cauza suferinţei. Aşadar, dacă doreşti suferi, iar dacă nu dorești degenerezi, iar la un moment dat nu-ți mai poţi întreţine viața sau eşti ucis din cauza conflictelor pe care le naşte lipsa de conştiinţă.
Oricât am scormoni de adânc în filozofia omenească, oricât am face apel la cunoştinţele noastre şi ale altora, oricât am lua experienţele la purificat şi am extrage concluzii din ele vedem că în afară de epuizarea minţii nu am realizat nimic. Şi atunci spunem: „Facă-se voia lui Dumnezeu! Eu nu pot ajunge la nici o soluţie!”
Dar credeţi că e atât de simplu?! Care poate fi voia lui Dumnezeu?... Și uite așa, încetul cu încetul, ajungem la scopul real al vieţii. Voia lui Dumnezeu este să realizăm că noi suntem el.
Dar putem spune că suntem aproape de acest ideal?! Există desigur oameni care înţelegând asta au deja o voinţă de fier, capabili să renunţe la mintea lor, la opiniile lor, la religia lor separatistă pentru a îmbrăţişa natura divină, dar ei sunt puţini, şi atitudinea lor nu se poate transmite.
Se înţelege, aşadar, care e opinia mea cu privire la scopul vieţii: păstrarea ei cât mai mult posibil, ca prin efort constant şi hotărât să se obţină sublimarea ei! Observați că ataşamentul faţă de copii este uneori mai puternic decât faţă de propriul nostru trup? De ce?! Fiindcă este ca şi cum am fi predat ştafeta unui tovarăş mai odihnit şi mai tânăr, spre a o purta spre finiş, spre absolut. Şi o dată cu ştafeta ne-am dat propria noastră viaţă, cu toate aspiraţiile ei. Care la început şi mai ales la gradul de conștiință în care ne aflăm poate să treacă adesea prin eroare, dar e important că se continuă cursa, şi idealul divinităţii nu este niciodată uitat.
Facă-se dar voia lui Dumnezeu!
Fie ca puţin câte puţin, din generaţie în generaţie, să ajungem tot mai buni şi mai puţin ataşaţi de căi eronate!
Chiar dacă nu putem înțelege ce înseamnă Dumnezeu, avem totuşi o părere despre ceea ce înseamnă perfecţiune! Trebuie să existe o cale de a depăşi dualitatea naştere-moarte, bucurie-tristeţe, sănătate-boală, bine-rău, încântare-dezgust! Perfecţiunea în natura lui Dumnezeu nu poate fi plictisitoare! Perechea interes-plictiseală poate exista numai cât există perechea naştere-moarte. Conștiența de Sine arde totul! Nu ne putem opri până ce nu realizăm Fiinţa divină!
***
Destinul unui om
Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora.
Se poate spune că Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie.
Filozofia este uneori rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi aproape nici un pic de căldură sufletească.
Aşadar, completând acest citat personal, foarte drag mie, voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru, oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre.
După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor.
Pornind de la aceste consideraţii, destinul este numai şi numai în mâna omului, el decide dacă vrea să fie bun sau rău, el decide dacă pentru binele său are voie să calce peste orice sau, din contră, trebuie să fie atent la orice făptură şi la orice fir de iarbă.
Aria posibilităţilor omului, pornind de la un mediul strâmt în care s-a născut, poate ajunge până la spaţiul infinit şi timpul flexibil. El îşi poate crea nu numai viitorul, dar îşi poate crea şi trecutul. Trecutul care a fost cândva, activându-se o altă serie de posibilităţi, se poate înlocui cu altul, în care să nu se mai regăsească erorile de altădată.
În principiu aceasta este una dintre primele decizii ale formelor de viaţă - o persoană care nu şi-a realizat fericirea să dispară, pentru a face loc altei forme care să-i îndeplinească aspiraţiile.
În condiţiile cosmice actuale, fericirea care îl hrănește pe om nu poate să dureze mai mult de 70-80 de ani. Excludem aici accidentele, marea forță regenerativă, care răscolește energiile creație, posibilitate pe care ființele vii și-au activat-o încă de la începuturile lor.
În încheiere, ca să nu obosesc prea mult mintea cititorului cu o diversitatea confuză de informaţii, voi spune parafrazând: toate lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie!
***

Ce este Sinele?

Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă.

Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului concepută de om, anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu multe miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment practic fără volum, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Sunteţi înclinaţi a vedea lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat, neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi a înţelepciunii și liniştii interioare, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri.

Nu există piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea care să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflăm este ca un game over, trebuind să o luăm iarăși și iarăși de la început.

Iată ce ar trebui să mai știe oamenii în plus faţă de teoria Big Bangului ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt așa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și acela este singurul adevărat.

Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici, în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.

Cunoscând acest fapt și crezându-l mai presus de orice îndoială nimic nu te va împiedica să generezi din Sinele tău țesuturi organice, obiecte, oceane, planete, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.

Deși pare paradoxal toate religiile ne îndeamnă spre credința în Sine, dar pe o cale ocolitoare, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție este neserioasă, pentru că în timpul infinit și în spațiul flexibil ea își arată până la urmă deșertăciunea.

Sinele nu poate fi localizat în corp sau undeva în univers. Deși se află pretutindeni el nu se află nicăieri.

Conștiința corporală nu este același lucru cu conștiința de Sine. De fapt vizualizarea unui punct sau a unui organ al corpul fizic trebuie evitată pentru că afectează funcțiile centrului instinctiv. Dacă vrei să te vezi vizualizează totalitatea! Cuprinde tot universul într-o singura privire! Treci de la punctul cu care te-ai asemănat la totalitatea care ești!

***

Fii o bucurie pentru tine însuți

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga la cuvintele lui: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi divinitatea din tine. Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la avere, la titluri ori la recunoașterea oamenilor. Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, încearcă să te îndrepți prin energia din coloana vertebrală.

Tovarășii de viață v-au desperat cu lecții de comportament, șefii v-au ținut numai în porunci, psihologii v-au dat tone de sfaturi, dar puțini s-au apropiat de Adevăr. Iar Adevărul, atunci când e vorba de trezire, este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia voastră este blocată în sferele joase... În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate vedea lacrimile... De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.

Acesta este kundalini - arta transformării întunericului în lumină. Ați luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ați crezut doar pe cei care v-au îndemnat spre gândire și cuvinte, devenind pe nesimțite adepții acestei monstruoase căi psihologice care stăpânește astăzi lumea.

Nu de mult am citit pe un site de socializare invitația la o prelegere a unui mare maestru. Printre cei ce făceau comentarii mi-a atras atenția cuvintele unui om extrem de nefericit care spunea așa: „Dar pe mine cine mă învață cum să mă îndrept după stricăciunile ce mi le-a făcut un fals maestru?...”
Nu era locul potrivit să intervin acolo, dar aici în cetatea solidă a acestui blog, am să-i spun următoarele: Doar Sinele tău te mai poate învăța! Ai nevoie însă de o energie imensă ca să te ridici din lumea joasă a fricii și va trebui să nu dai înapoi când îți vei întâlni monștrii transmiși de strămoșii tăi prin subconștient. Conectează-te cu Dumnezeu prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt altceva decât materializarea slăbiciunilor și inconștienței din tine, o experiență absolut necesară trezirii. Căderea în animalitate este o lege a naturii la fel de firească precum gravitația, evoluția presupune luptă împotriva curentului și efort.

A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect față de Sine este o forță reală! Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mai mulțumi cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și nu își dau seamă că nu se poate trăi toată viața cu câțiva bani găsiți pe drum. Energia trezirii trebuie sa rămână activă, să crească și să te ducă mereu înainte.

În primele faze ale trezirii mele ori de câte ori energia kundalini îmi urca prin coloana vertebrală mă simțeam ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că kundalini s-a trezit și urcă spre soarele care se conturează în creierul uman.

Fiți o lumina pentru voi înșivă în cel mai propriu sens al cuvântului prin aprinderea și transformarea energie kundalini. Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu ați găsit-o nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.

***

O interpretare esoterică a rugăciunii „Tatăl nostru”

Aceasta este semnificația esoterică a rugăciunii "Tatăl nostru", așa cum mi-a fost transmisă mie de spiritul suprem "A Fi".

Tatăl nostru,
Este spiritul suprem A Fi, sursa și refugiul etern al ființei noastre.
Care ești în ceruri,
Cerul semnifică tot ce e mai mai înalt din Existență, referitor la corpul nostru, locul aflat în vârful capului, lăcașul înțelepciunii și al conștiinței divine. Pornind de la subiectiv la obiectiv, de la imperceptibil la perceptibil, de la nondimensional la dimensional, tot ce există se află în conștiința noastră, care atunci când se unește cu Ființa absolută ia numele de Conștiință divină.

Sfințească-se numele tău,

Înseamnă sfințirea numelui tău cu numele divinului din tine cu care devii una.

Numele acesta este "Eu Sunt".
Vie împărăția ta,
Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.
Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,

Prin aceste cuvinte ne rugăm ca voia lui Dumnezeu, perfectă și ireproșabilă în spirit, să coboare și în materia trupului nostru pământesc.

Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,

Cea de toate zilele înseamnă "pentru toate zilele", adică hrana spirituală necesară vieții veșnice.
Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,
Prin aceste cuvinte dovedim că înțelegem necesitatea iertării tuturor celor care ne-au greșit ca să ne putem iertăm pe noi înșine, deoarece "ceilalți" nu sunt decât reflecții ale proprie noastre persoane.
Și nu ne duce pe noi în ispită,

Prin acest vers ne rugăm Ființei absolute să nu ne pună în cale tentațiile unei vieți ușoare, obținută prin furt și exploatare, pentru că atât timp cât avem trup și simțuri pământești putem fi cu ușurință înșelați.
Ci ne izbăvește de cel rău,

Cel rău semnifică totalitatea instinctelor ucigașe și animalice transmise de strămoșii noștri întru trup. Este mai mult decât sigur că fără a ne elibera de ele nu putem avea acces la înțelepciunea divină care conduce la uniunea cu Ființa eternă, în pace și beatitudine. Calea eliberării prin conștiință nu e ușoară, dar viața trăită în inerție se dovedește în cele din urmă o soluție mult mai proastă. Instinctele materiei noastre (care atunci când au fost personalizate au luat numele de Demon sau Animal) trebuie transformate și puse în slujba vieții, nicidecum ucise.
Amin.

Semnifică: „Așa să fie, întru binele meu și a tuturora!". Reprezintă punctul final al oricărei discuții din care să rezulte pierderea păcii și a dragostei. Este o prescurtare a expresiei: "Fie ca lumescul să tacă pentru a lăsa divinul să lucreze."

***

O cunoaștere cosmică pentru evoluție

O viaţă este un fruct şi vine un moment când omul simte că e timpul pentru unele concluzii. Mă exprim în acest moment cu preponderență prin centrul emoțional, și este posibil ca în legătură cu acest sistem să fac unele completari nerecomandate. Din fericire aveți un reper, despre care veți afla la sfârșitul articolului, să vă corectați dacă veți socoti că aceste completari nu vă sunt folositoare. Eu, cel de astăzi, sunt rezultatul unui timp nedeterminat de frământări şi arderi interioare. Nu am decât amintirea acestei vieţi, şi aceea sporadică, la care să mă raportez, dar totodată simt că ce s-a acumulat în mine este rezultatul unui timp foarte îndelungat de experiențe și încercări. În principiu noi stăm acum faţă în faţă. Putem avea o discuţie foarte lungă, cu multe generalităţi convenabile minţii, dar există o parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele care nu mai vrea să facă asta. Ea a înţeles ce înseamnă să fii om pe Pământ şi cât de greu e, ca să nu-i fie ruşine să vă mai spună minciuni. Din această cauză ca să ne înţelegem mai bine voi nota de acum înainte identitatea mea reală, acea parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele cu numele de Eu ,iar identitatea mea relativă, cea care se poate reconstitui din aparenţe, cu numele de „eu”. Veţi spune că e minunat că cineva vrea să nu vă mai spună minciuni, dar în acelaşi timp că este şi extrem de dificil. Fiindcă, completez Eu, omul rareori minte cu bună ştiinţă, el minte fiindcă este o maşină programată ce nu poate performa decât ceea ce are în memorie. Şi ce poate avea omul în memorie altceva decât automatismele şi rateurile speciei sale?!

Desigur aţi mai auzit asta şi multe altele, dar nimic nu v-a scos din impas. Pe de altă parte încercarea de a vorbi despre ceea ce nu are precedent în mintea umană rupe firul înţelegerii. Cum să procedăm?!

Eu cred că cel mai util lucru este să fim sinceri şi să vedem ce ne poate ajuta practic. Ca să putem să ne ascultăm trebuie să apelăm la ceea ce mai e pur în noi, să ne punem inimă lângă inimă şi să ne simţim, pe cât se poate, aceeaşi fiinţă. Aș vrea să vă vorbesc dacă se poate chiar din inima voastră, să vă exprim acele sentimentele pe care nici măcar voi nu le-aţi putut spune. Sunt cuvinte ce au sens fiindcă Eu am ajuns să înţeleg ce este Sinele şi felul cum el ca esenţă divină ne locuieşte pe toţi deopotrivă. Prin înţelegerea de sine Eu aproape vă pot vedea din interior, aşa cum vă vedeţi voi şi, în anumite situaţii, chiar mai bine. Nu am să vă cer să aveţi încredere necondiţionată în mine, ba din contră, vă voi cere să verificaţi cu atenţie ce vă voi spune şi să vedeţi dacă aceste lucruri pot să vă ajute practic.

Deşi în noi se află aceeaşi esenţă divină, care ne susţine suflul şi viaţa, la nivelul înţelegerii există numeroase diferenţe. Am fi absoluţi şi pe deplin unificaţi dacă această esenţă divină, acest soare etern şi infinit nu ar fi acoperit de cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Sinele este nenăscut, indivizibil, indestructibil şi absolut perfect din toate punctele de vedere. Dacă cineva îl judecă o face pentru că nu îl vede şi nu îl înţelege! De aceea despre el se mai spune că este martorul tăcut al tuturor modificărilor minţii şi ale trupului, dezinteresat de orice fel de intervenţie, de vreme ce el este Totalitatea, iar pentru el timpul nu mai este liniar, ci simultan.

Dar să ne oprim din această expunere abstractă şi să revenim la abordarea practică pe care v-am promis-o. De multe ori aţi criticat de-a lungul vieţii voastre atitudinea celor din jur. Mereu, într-un fel sau altul aţi afirmat că dacă ceilalți v-ar pune în practică opiniile totul ar fi minunat. Oriune, pe stradă, la biserică sau la televizor oamenii spun mereu asta. Toţi îşi dau cu părerea şi în cele din urmă toţi se supără că nu sunt ascultaţi. Apoi încep injuriile, criticile, bătăile şi chiar războaiele.

Dar puţini oameni înţeleg că aşa cum sunt, ca nişte maşini ce se identifică cu mintea şi trupul, înţelegerea dintre ei deocamdată este imposibilă. De ce? Fiindcă niciodată esenţa divină şi originală a unui om, Eul lui real nu se întâlneşte cu a altuia. În fiecare om ea este înconjurată de o sumă de cercuri concentrice de iluzie care fac imposibilă aju