Semnifică spiritul suprem A Fi, Ființa absolută pe care noi nu o putem defini și nici înțelege cu mintea de acum, sursa și în același timp refugiul etern al ființei noastre.
Care ești în ceruri,
Cerul reprezintă tot ce e mai mai înalt din întreaga existență, referitor la corpul nostru, locul aflat în vârful capului, lăcașul înțelepciunii și al conștiinței divine pentru noi, oamenii. Pornind de la subiectiv la obiectiv, de la imperceptibil la perceptibil, de la nondimensional la dimensional, tot ce există se află în conștiința noastră, care atunci când se unește cu Ființa absolută ia numele de Conștiință divină.
Sfințească-se numele tău,
Înseamnă sfințirea numelui tău cu numele divinului din tine cu care devii una.
Numele acesta este "Eu Sunt".
Vie împărăția ta,
Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.
Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,
Prin aceste cuvinte ne rugăm ca voia Ființei absolute, perfectă și ireproșabilă în spirit, să coboare și în materia trupului nostru pământesc.
Vie împărăția ta,
Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.
Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,
Prin aceste cuvinte ne rugăm ca voia Ființei absolute, perfectă și ireproșabilă în spirit, să coboare și în materia trupului nostru pământesc.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,
Cea de toate zilele înseamnă aici "pentru toate zilele", adică hrana spirituală necesară vieții veșnice.
Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,
Prin aceste cuvinte recunoaștem că trebuie să-i iertăm pe toți cei care ne-au greșit ca să ne iertăm și a fi iertați noi înșine, deoarece "ceilalți" ne oglindesc și nu sunt decât reflecții ale proprie noastre persoane.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
Prin acest vers ne rugăm Ființei absolute să nu ne pună în cale tentațiile unei vieți ușoare, obținută prin furt și exploatare, pentru că atât timp cât avem trup și simțuri pământești putem fi cu ușurință înșelați.
Ci ne izbăvește de cel rău,
Cel rău semnifică totalitatea instinctelor ucigașe și animalice transmise de strămoșii noștri întru trup. Este mai mult decât sigur că fără a ne elibera de ele nu putem avea acces la înțelepciunea divină care conduce la uniunea cu Ființa eternă, în pace și beatitudine. Calea eliberării prin conștiință nu e ușoară, dar viața trăită în inerție se dovedește în cele din urmă o soluție mult mai proastă. Instinctele materiei noastre (care atunci când au fost personalizate au luat numele de Demon sau Animal) trebuie transformate și puse în slujba vieții, nicidecum ucise.
Amin.
Semnifică: „Așa să fie, întru binele meu și a tuturora!". Reprezintă punctul final al oricărei discuții din care să rezulte pierderea păcii și a dragostei. Este o prescurtare a expresiei: "Fie ca lumescul să tacă pentru a lăsa divinul să lucreze."
***
Finalul blogului