Continuare de AICI
sursa imaginii Edictum Dei
Pot oare doi oameni să meargă mai departe fără să se fi înțeles mai dinainte? Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiți?”(Amos 3:3).
Termenul principiu vine din latinescul principium care înseamnă început și se referă la toate formele de întemeiere.
Prima mea experiență de lucru nu a fost la catedră, ci pe șantier. Acolo am învățat că deasupra oricărei temelii crăpate tot ce se va construi se va crăpa. O temelie solidă menține o suprastructură complexă, iar căsnicia este o construcție foarte complexă. Din această pricină avem nevoie de principii solide.
Ce sînt principiile în definițiile asupra cărora am căzut de acord cu soția mea încă din scrisorile noastre din tinerețe? Principiile noastre sînt niște afirmații scurte care trebuie să conțină unul dintre cele două adverbe NICIODATĂ sau ÎNTOTDEAUNA. Aceste afirmații trebuie să conțină înțelegeri nenegociabile, lucruri pentru care sîntem gata să ne dăm viața amîndoi, structuri de gîndire pe care vom construi orice altă rutină, orice alt obicei sau apucătură în viața de familie. Așadar am început să le gîndim și să ni le enumerăm, să le negociem. Au rezultat mai întîi 5, apoi s-au înmulțit, pînă la urmă am rămas la 7, dintre care două au fost cumva reformulări sau rafinări ale primelor 5.
Aceste afirmații au funcționat ca temelie și limită, ca ziduri de netrecut și delimitări perimetrale dincolo de care, în niciun caz, nici unul, nici altul n-am trecut (deși, cum veți vedea, eu am încercat renegocieri). Tocmai aceasta a fost ideea de la bun început, aceste fraze trebuie să ne asigure permanența și stabilitatea și să fie valide în orice context cultural, la orice vîrstă, oriunde am sluji, oriunde ne-am muta în țară sau străinătate, orice necazuri sau încercări vom avea, oricît de bucuroși am fi.
Ca să discutăm într-adevăr de principii, pentru acestea ar trebui să fim gata să plătim cu libertatea sau chiar cu viața, pentru că acestea sînt modalitatea în care concretizăm ancorarea noastră în relația cu Dumnezeu, fiecare dintre noi și unul și altul, mai apoi.
Să luăm un exemplu:
”După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif și a zis: „Culcă-te cu mine!” El n-a voit și a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă și mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că ești nevasta lui. Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:7-9)
Observați? Iosif nu spune: pentru că stăpînul meu și soțul tău este un om atît de cumsecade și pentru că a avut atît de multă încredere în mine, oare cum aș putea să-i fac eu una ca asta lui?
Nu! Iosif spune: “pentru că… asta și asta și asta… și ailaltă… cum aș putea să fac eu oare asta LUI DUMNEZEU!”.
Așa arată cotidianul unui om care are o legătură strînsă cu Dumnezeu: există nenegociabile, există limite care nu pot fi încălcate, există întemeieri imobile, există NICIODATĂ ȘI ÎNTOTDEAUNA.
Cîteva exemple?
Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI
