Oare, și tu simți că timpul fuge? Ei bine, în fuga asta nebună a timpului, noi ne-am făcut bagajele și am plecat în vacanță.

După vacanța reușită de anul trecut, anul acesta ne-am dorit să continuăm aventura într-un alt colț magic al României. Într-o zi de luni, când nici iarba nu crește, cum zice vestita vorbă din popor, cu greu am pus totul în bagaje și am pornit spre Timișoara. Am făcut un popas lângă Arad, pentru a vizita oameni dragi, după care ne-am continuat drumul.

Anul acesta, Timișoara este Capitala Europeană a Culturii, așa că aveam motive în plus să-i dedicăm câteva ore din vacanța noastră. Auzisem deja de grădina verticală din Piața Victoriei și abia așteptam să admir orașul de la înălțime.

„Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” este un proiect fain, dar nu spectaculos. Cred că era loc de mai bine, poate dacă plantele și arta și-ar fi dat mâna și ar fi creat etaje diferite, unice și instagramabile, ca să zic așa. Dar priveliștea de la înălțime merită toți banii, cu ghilimelele de rigoare, căci intrarea este gratuită.

După cum ți-ai dat seama, am pășit și pe celebra stradă cu umbrele colorate, le-am admirat, le-am fotografiat și apoi am plecat spre Iulius Town, locul de care am aflat de curând și care mi-a stârnit interesul. Ei bine, am bifat o premieră, am ajuns aici și nu am intrat în centrul comercial, doar ne-am plimbat. Este un loc care mi-a plăcut mult, pe care mi-ar plăcea să-l am în Oradea. M-aș putea așeza pe o bancă și să uit de griji aici, ba chiar am făcut-o, dar pentru scurt timp, căci seara ne amenința și nu aveam încă cazarea asigurată.

Cu un singur telefon s-a rezolvat problema. Vila Palace din Caransebeș ne-a găzduit pentru o noapte, iar în zori am plecat voioși spre Cascada Bigăr. Nici nu știu de când am vrut să ajung aici. Hopa… să nu mint, știu, de când a fost declarată cea mai frumoase din lume, dar din păcate am ajuns cam târziu, după ce i-a fost înjumătățită frumusețea. Dar posedă în continuare farmec, dacă ne raportăm la oamenii care o cercetează și imortalizează în fotografii memorabile.

După vizita la cascadă, ni s-a făcut foame, așa că soțul meu a cumpărat câțiva pești de la păstrăvăria din vecinătate, iar peste puțin timp eram alături de alți oameni dragi și cu o farfurie delicioasă în față. Așa ne-am propus în acest an, să vizităm oameni dragi și să vedem locuri faine, și suntem bucuroși că ne-a ieșit.

După mâncare plimbare, asta a fost rețeta succesului în vacanță, așa că am pornit la pas spre morile de apă de la Rudăria. Am văzut cum se obține făina de mălai și am primit și vreo două kilograme cadou, să fac mămăligă. Nu am pus încă apa la fiert, dar urmează. De măritat m-am măritat, deci niciun stres dacă or ieși și cocoloașe, căci am înțeles că făina e mai fină și mai dificilă. Voi vedea ce va ieși.

După aventura de la renumitele mori, am pornit spre Orșova, pentru că destinația finală avea să fie Cazanele Dunării. Se lăsa seara și loc de cazare nu reușeam să găsesc. Îmi reveneau amintiri din vara anului 2021 de la mare, dar totuși, Orșova nu e litoral. Nu e, dar seamănă. Noroc că una dintre doamnele care mi-au răspuns la apel mi-a zis că are loc de cazare în Eșelnița, la doar 7 km distanță și la un preț mult mai bun. Și uite așa, ne-am cazat la casa Alina. Și deși inițial am luat doar o noapte de cazare, ne-am prelungit șederea cu încă una.

Primele două zile ne-au cam obosit, ne-am trezit târziu și nu am pornit în aventura pe Dunăre, ne-am îndreptat spre Chipul lui Decebal, am făcut popas la Mănăstirea Mraconia și spre seară ne-am aventurat spre Băile Herculane. După întâlnirea cu Hercules, am pornit spre Grota Haiducilor, pe care îți recomand să o vizitezi când soarele strălucește pe cer, nu când apune. Noi eram întârziați, după ce ne-am învârtit să găsim ,,La cădițe’’, acele spații în care oamenii se bucură în mod gratuit de beneficiile apelor termale. Recunosc, un loc m-a uimit și pe mine și merita să fac măcar o fotografie, dar mi-a fost jenă să-i întreb pe acei oameni dacă îmi permit să o fac, deși erau foarte deschiși și chiar ne-au invitat să intrăm în ,,piscina’’ caldă din stâncă. Le-am spus că am venit doar din curiozitate, le-am urat sănătate și am plecat spre cazare, căci ne aștepta aventura pe Dunăre ziua următoare.

În ultima zi, cu entuziasmul unor copii, am urcat în vaporașul Danubius și am pornit spre Cazanele Dunării. Am tot mers aproape trei ore, ne-am bucurat de peisaj, de muzică bună și apoi ne-am îndreptat spre casă. Scurtă vacanța noastră, dar cuprinzătoare, bogată în amintiri și lecții prețioase. Ne-a amintit încă o dată că natura este atât de generoasă și de bogată. Cum ar fi să ne lăsăm inspirați de ea? Cum ar fi să ne amintim că merităm măcar o vacanță în fiecare an?