![„Desene asasine sau coroziunea antisemită în Europa” – o expoziţie inconfortabilă la Memorialul de la Caen, Franţa [Radioreportaj (202)]](https://3.bp.blogspot.com/-DLSd8ze7RBc/WQawEmvNz4I/AAAAAAAAUmE/tzxgSPZUwD8WS1km30MWIplQ-ECZAbOWwCLcB/s640/1.jpg)
Bună ziua tuturor!
Astăzi vă propun să părasim Parisul şi să mergem
împreună, pe calea undelor, bineînţeles, la Caen, unde se află un
extraordinar muzeu dedicat secolului XX şi păcii.
Secolul XX şi pacea – o alăturare improbabilă, ţinând
seama de cele două catastrofe mondiale ce au marcat secolul ce a
trecut.
Paradox asumat pe deplin , căci Memorialul de la Caen,
deşi deţine şi expune o bogată colecţie de mărturii de tot felul
privind cele două conflagraţii mondiale, îşi propune în primul rând
să fie un vector de propagare a păcii.
Aş dori azi să vă vorbesc despre o expoziţie organizată
la Memorialul de la Caen intitulată
„Desene ucicaşe sau coroziunea antisemită în
Europa”.
O expoziţie inaugurată la sfârşitul lunii martie şi care
îşi întâmpină vizitatorii până pe 15 decembrie 2017.
800 de metri pătraţi de afişe, cărţi poştale, ziare,
reviste şi cărţi destinate adulţilor sau copiilor, ce reconstituie
istoria antisemitismului în Europa, din 1886 până în
1945.
La originea acestei expoziţii, o colecţie unică în lume,
cea a unui supravieţuitor al Holocaustului, pe nume Arthur
Langerman.
În ciuda faptului că a pierdut nu mai puţin de 30 de
membri ai familiei, printre care şi pe tatăl său, colecţionarul
belgian născut în 1942 nu a descoperit oroarea Holocaustului decât
în 1961, cu ocazia procesului lui Eichman.
Asemenea majorităţii supravieţuitorilor, propria sa
mamă, revenită dintr-un lagăr la sfârşitul războiului, refuza cu
îndârjire să povestească despre cele trăite acolo.
Obserdat de nevoia de a înţelege, tânărul Langerman
începe să colecţioneze documente şi obiecte legate de
Holocaust.
56 de ani mai târziu, colecţia sa numără mai bine de
7.000 de piese, din care expoziţia „Dessins assassins” prezintă
ceva mai mult de 120.
Selecţia a fost dificilă şi îndelungată.
Consiliul ştiinţific constituit în scopul realizării
expoziţieie a hotărât să înceapă cu perioada ce a precedat cel de
al doilea război mondial.
Primele documente prezentate datează de la sfârşitul
secolului XIX, dar perioada privilegiată de expoziţie este cea a
ascensiunii ideologiei naziste, marcată de un antisemitism
exacerbat ce avea să hrănească politica de
exterminare.
O primă constatare: la sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX, antisemitismul era banal, cotidian,
revendicat.
Avea şi variante. Un antisemitism „soft” pare a
caracteriza ţările anglo-saxone, unde predomină tendinţa de
ridiculizare. Evreul este prezentat ca un neguţător parvenit,
ridicol şi escroc, întruchipat de un personaj remarcabil prin
urăţênia fizică.
Antisemitismul francez şi cel german par mult mai
virulente. Cel mai adesea, imaginile vehiculate nici nu mai sunt
cele ale unor fiinţe umane, ci ale unor animale respingăoare, reale
sau fantasmagorice.
Un proces de dezumanizare menit să acrediteze ideea că
nici nu este vorba de fiinţe umane, ci mai degrabă de monştri ce
trebuie eradicaţi.
Un mod de a pregăti spiritele în vederea persecuţiilor
şi exterminării.
Desenatorii antisemiţi nu pot fi acuzaţi de lipsă de
talent ori imaginaţie, iar unii dintre ei au fost deosebit de
prolifici, aşa că vizita expoziţiei este extrem de
inconfortabilă.
Mai ales când realizăm că unele dintre stereotipurile
vehiculate de aceste imagini datând de la sfârşitul secolului XIX
ori începutul secolului XX sunt departe de a se fi
şters...
Nu văd un final mai potrivit pentru prezentarea
expoziţiei „Desene ucigaşe sau coroziunea antisemită în Europa”
decât cuvintele colecţionarului Arthur Langerman:
„Era urgent să arătăm că ceea ce a fost poate
reveni!”
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 28 aprilie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.
