Am putea imagina o crimă în urma iubirii? Nu o crimă din dragoste, nu o crimă pasională, ci o crimă în urma iubirii! Există crime din gelozie, există crime din dragoste pasională, există moarte pentru dragoste, există moarte din gelozie… dar crimă în urma iubirii?

Viața noastră este definită de o mulțime de ipostaze ale verbului “a fi”. Nu doar din punct de vedere ontologic. Verbul A FI poate căpăta și valori funcționale. Ne asumăm roluri și devenim elevi, studenți, a căror carieră poate fi ”încurcată” de o nouă viață care apare în pîntec. Trebuie să devenim profesori, avocați, medici, sportivi.

Un bărbat și o femeie se iubesc și o nouă ființă intră în existență printr-un miracol. Iubirea a creat ființă. A iubi are drept consecință a fi. Dar…

Da, există!

În același timp sîntem fii și fiice, devenim mame, tați și bunici. Există aceste roluri, din care nu ne putem da demisia, din care nu ieșim la pensie, pe care nu le putem abandona decît prin moarte. Celelalte sînt rolurile performanței, educației, formării; acestea din urmă sînt rolurile iubirii, ale relațiilor. Pe primele le putem schimba, pentru că țin de țesătura socială. Pe cele din urmă, pentru că au fundație ființială, nu le putem renegocia, schimba, abandona.

Poți totuși sfîrși ”cariera de tată”, poți abandona ”chemarea de a fi mamă” în două feluri: mori tu sau îți omori pruncul înainte de naștere.

Dacă ni se oferă posibilitatea de a deveni profesori emeriți, avocați de succes, medici recunoscuți și sportivi olimpici?! Schimbarea aceasta de roluri din bine în mai bine, din sus în mai sus este împiedicată de o nouă viață care se odihnește acum în viitoarea profesoară, avocată, medic sau sportivă.

Cum vom împăca oare cele două tipuri de roluri care uneori intră în tensiune și în conflict?

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI