O definiție scurtă. Niște comentarii:

Multe cuvinte japoneze (și conceptele din spatele lor) mă fascinează și probabil că mulți le apreciază la fel de mult. Cu toții am auzit de Ikebana – arta aranjării florilor, de Bonsai – arta de a crea copaci în miniatură, de Haiku – arta de a concentra înțelepciunea lumii în cîteva silabe, de Kabuki – unul din stilurile tradiționale japoneze de teatru, de arte marțiale precum Kendo, Sumo sau Judo, de mai banalele Sushi sau Sake, Sudoku sau Anime.

În management, deseori se face referire la Kaizen – îmbunătățirea continua, Hansei – introspecție, reflecție asupra implicării și responsabilității personale în evenimentele trăite sau la Hoshin – echivalentul pentru Policy Deployment din engleză.

Mai nou, mă atrag Shibumi – arta eleganței simplității, Wabi-sabi – arta de a aprecia sufletul lucrurilor imperfecte, incomplete sau uzate prin folosirea îndelungată (atît din perspectiva estetică, dar mai ales din cea spirituală), iar ultimul concept intat pe lista mea scurtă este Ikigai.

În traducere aproximativă, Ikigai (Ikiru – viață și Kai – realizarea propriilor așteptări și speranțe) înseamnă „scopul vieții”, „de ce merită viața să fie trăită”, „rațiunea pentru a-ți trăi viața” sau „ raison d’etre” – pe limba mai accesibilă românilor. Pe scurt, Ikigai este ceea ce ne face să ne dăm jos din pat cu bucurie și speranțe de mai bine în fiecare dimineață – dar numai atunci cînd ne trezim de bună voie, fără să fie nevoie să punem ceasul să sune de mai multe ori pînă reușim să deschidem ochii de-a binelea, pentru că știm ce avem de făcut cu viața noastră și de-abia așteptăm să ne începem activitatea.

Ikigai nu se învață, nu se primește, nu se adoptă, nu se copiază, nu se moștenește, nu se deleagă. Ikigai se descoperă, pas cu pas, pe măsură ce parcurgem, în mod conștient și intenționat, cu mare perseverență, încontinuu, drumul anevoios și îndelungat al auto-cunoașterii.

Ikigai este ceea ce dă valoare propriei vieți, ceea ce ne motivează intrinsec să mergem înainte în fiecare zi, ceea ce ne determină atitudinea pozitivă față de viață – cu bucuriile, dar și cu necazurile ei, ceea ce ne permite să ne simțim utili, valoroși, buni. Mai mult, Ikigai înseamnă că viața noastră este mai conștientă, înseamnă că percepem o libertate și o independență mai mari – pentru că luăm mai multe decizii conștiente și mai puține decizii implicite (cele condiționate de prejudecăți, tradiții, roluri sociale etc.). Astfel, acțiunile noastre ajung să aibă un caracter firesc, spontan, preponderent conștient și voluntar, asumîndu-ne drepturile, dar și responsabilitățile individuale, familiale, sociale, civice, politice, profesionale etc., fără a le mai resimți ca pe niște sarcini obligatorii, plasate de soarta inexorabilă pe umerii noștri și așa slăbiți de nenoroc, conjunctură sau orice alt vinovat de serviciu.

Dacă am face o paralelă cu bnecunoscuta piramidă a lui Maslow, atunci cînd avem un Ikigai am ajuns deja pe ultima treaptă din vîrf și facem parte din minoritatea privilegiată a oamenilor care știu de ce trăiesc și se bucură de fiecare moment al vieții lor.

Dacă am descoperit Ikigai nu înseamnă însă că toată viața ne va fi ca o călătorie de plăcere, nici că bolile, necazurile sau alte rele ne vor ocoli mereu, că succesul ne va însoți indiferent de ce am face. Înseamnă doar că știm încotro ne îndreptăm, de ce și cu ce resurse disponibile.

În lipsa efortului individual de a-ți descoperi propriul Ikigai, viața este ca cea a multora dintre oamenii din jurul nostru – cei care nu se pot trezi dimineața pentru a merge la muncă, cei care în fiecare săptămînă se plîng cînd vine ziua de luni, cei care sînt mereu invidioși – considerîndu-i pe alții mai norocoși și mai binecuvîntați de soartă, cei care se simt constant neapreciați la „justa lor valoare”, cei care nu găsesc vreo satisfacție în ceea ce au și vor mereu doar ceea ce n-au.

Cea mai cunoscută reprezentare pentru conținutul Ikigai este următoarea:

Descoperirea propriului Ikigai se poate face căutînd răspunsuri sincere și coerente la niște întrebări esențiale pentru viața noastră:

1. Ce mă pasionează? Ce îmi place să fac?

Deși pare o întrebare simplă, a găsi un răspuns nu este deloc facil. Este suficient să ne gîndim la modul în care ne-am ales liceul sau facultatea sau primul loc de muncă. Știam clar ce specializare ne dorim și în ce domeniu am vrea să profesăm? Știam clar în ce va consta activitatea specifică la locul de muncă ales/obținut cînd am intrat pe piața muncii? Sau ne-am luat după părerea familiei, prietenilor, cunoscuților sau după propriile închipuiri? Vestea bună este că nu există o limită de vîrstă pînă la care trebuie găsit răspunsul. Desigur că este mai bine să-l avem cît mai devreme în viață, dar la fel de bine este să-l găsim mai tîrziu, decît deloc. Pentru că altfel ne condamnăm pe viață la muncă silnică, pentru că vom face mereu ceva ce nu ne place, deci vom trăi cu resentimente și fără satisfacții, dînd vina pe ceilalți pentru viața noastră ratată.

1. Ce știu/pot/vreau să fac? La ce mă pricep cel mai bine?

Această întrebare este mai simplă, mai practică, mai rațională, cu răspunsuri ce pot fi cuantificabile. Problema este să îi căutăm răspunsul cu sinceritate, să ne dezvoltăm capacitatea de auto-evaluare, fără să ne aruncăm la promisiuni, dorințe sau așteptări nerealiste. Uneori, răspunsul la primele două întrebări este același, dar de cele mai multe ori nu există o suprapunere între pasiuni și putințe. Este ca la emisiunile TV, de tip talent show, în care apare cineva care vrea să se afirme ca interpret, dar care are prea multe emoții cînd apare în fața publicului!

1. De ce este nevoie în lume? Cu ce pot contribui la satisfacerea nevoilor existente?

Aici Ikigai își dovedește rostul, semnificația, importanța – la nivel general, nu doar la nivel personal. Nu putem trăi singuri, complet separați de restul lumii, de aceea rostul vieții noastre trebuie să fie legat de binele celorlalți, de viitorul mai bun, nu doar să ne satisfacă propriile interese de moment. Pentru a găsi răspunsul, este util să ne definim valorile personale și să ne identificăm misiunea pe pămînt. Apoi vom putea ști ce avem de oferit semenilor, naturii, științei, societății în care trăim.

1. Pentru ce aș putea obține bani, ca să pot trăi?

Este bine să ne cunoaștem pasiunile, vocația, misiunea! Dar nu putem avea o viață frumoasă fără a avea banii necesari pentru a ne putea susține financiar în mod independent. Cum foarte puțini oameni aleg să fie asceți, să trăiască în solitudine, să se retragă complet în lumea spiritual, banii devin un instrument util pentru a ne satisface nevoile. Așa că trebuie să facem ceva pentru a cîștiga bani.

Desigur, ideal ar fi să fim plătiți la locul de muncă pentru a face doar ceea ce ne place și să ne pricepem foarte bine la ceea ce facem, iar rezultatele muncii noastre să le fie integral utile celorlalți.

Dacă nu reușim să ajungem în această situație ideală, situația imediat dezirabilă este să reușim să creăm un echilibru între pasiuni, competențe, misiune și venituri. Pentru că orice favorizare a unei direcții, cu omiterea celorlalte trei, este echivalentă cu insatisfacția și nefericirea în viață. Există oameni cu salarii mari, cu o situație financiară extrem de bună, dar care au nevoie de terapie pentru a-și accepta deciziile de viață. Cum există oameni care trăiesc doar pentru a-i ajuta pe alții sau pentru a-și urmări o pasiune, dar care își neglijează propria sănătate și securitatea financiară a familiei. Sau oameni care excelează în domenii contra intereselor societății – le place să-i păcălească pe alții, își rafinează constant tehnicile de manipulare, cîștigă mulți bani prin activități imorale sau ilegale – dar despre ei nu se poate spune că și-au găsit o rațiune validă de a trăi.

Ikigai nu este unic. Nici nu se referă în mod distinct doar la viața personală, sau profesională, familială, socială etc. Ikigai este un set de scopuri parțiale și complementare, care să ne aducă satisfacție, sens și relevanță în diferitele aspecte definitorii ale vieții noastre, de aceea include, fără a se limita însă la una singură dintre componente, atît cariera, cît și partenerul sau familia, relațiile cu prietenii, credința, activitățile din timpul liber – sport, preocupări artistice, grădinărit etc.

Așadar, pentru mine Ikigai înseamnă un mix de alegeri personale, care se traduce în a face la muncă, peste 50% din timp, doar ceea ce-mi place, doar pentru clienții care-mi plac, doar cu banii pe care reușesc să îi obțin pentru ceea ce știu că pot face bine. Restul din timp lucrez favorizînd, prin compensație, cînd unul, cînd altul dintre cele trei elemente ale Ikigai care depind de mine – ba pasiunile – chiar și lucrînd ca voluntar, ba făcînd ce știu mai bine – deși uneori fără legătură cu pasiunile, ba acceptînd uneori comenzi nu tocmai atrăgătoare de la clienți care plătesc foarte bine, fără însă a renunța la misiunea de a lucra și a trăi doar făcînd ceva util pentru ceilalți, în condiții de moralitate, legalitate, etică, responsabilitate socială și disponibilitate pentru cei dragi din jurul meu.

Din nefericire, din experiența mea de pînă acum, prea puțini oameni au găsit deja răspunsurile la cele patru întrebări de mai sus. Și nu mă refer la răspunsuri ad-hoc, de complezență, ci la răspunsuri sincere, corecte, formulate după o autentică preocupare pentru auto-cunoaștere. Dar cum întotdeauna există o parte bună în orice situație negativă, sper ca tot mai mulți oameni să decidă să devină mai mulțumiți și mai satisfăcuți de viața lor, mai pregătiți pentru fericire și mai disponibili pentru viața cetății și a lumii întregi.

Iar întrebarea de final este, pentru fiecare cititor:

„Ce te face să te trezești dimineața dornic(ă) să începi o nouă zi a vieții tale, în care să te bucuri că trăiești și că ești o binecuvîntare pentru omenire?”

Aștept răspunsurile! Sau măcar comentarii! Sau critici!