Lumea vorbește mult despre schimbare sau despre frica de schimbare. Să fie această abordare o formă de optimism, totuși?

Eu, deși mă consider optimistă de felul meu, și predispusă la schimbare (pe ici pe colo, dar nu în părțile esențiale, dacă mi-aș permite să mă inspir de la Caragiale), aș vrea să mă refer la încremenire, mai ales la încremenirea în timp, în obiceiuri, în idei (fixe și contraproductive).

Acum mulți ani, Gabriel Liiceanu a propus expresia „încremenire în proiect”. Spunea el, în „Apel către lichele”: