”ia seama bine citire”
1 Timotei 4:13
sursa imaginii
Creștinul trebuie să devină, dacă nu va fi fost cumva pînă în momentul convertirii, un om foarte curios, mînat de o curiozitate răscumpărată. Curiozitatea ne-a băgat în păcat și răzvrătire față de Dumnezeu, curiozitatea ne ajută să refacem drumul înapoi. Nu ne putem imagina umanitatea fără cunoaștere și dorința de a cunoaște. Primul Adam ne-a nenorocit din dorința de a cunoaște precum Dumnezeu cunoaște (”veți cunoaște și … veți fi ca Dumnezeu!”), Al Doilea Adam, Cristos, a venit să ni se facă cunoscut ca Dumnezeu. După cădere Dumnezeu ne-a dăruit Cuvîntul scris, a vorbit în multe feluri, în multe chipuri și rînduri prin Lege, prooroci, psalmiști (Evrei 1), dar în cele din urmă a vorbit prin Fiul, Cuvîntul despre Dumnezeu a fost urmat de Cuvîntul de la Dumnezeu, Cel care Și-a spus ”Cale, Adevăr și Viață!”.
Iată de ce creștinii trebuie să fie mînați, pasionați, obsedați de Adevăr și de adevăr.
Mai întîi creștinii trebuie să își studieze Cartea. Reformatorii au fost cunoscuți și au lăsat o sămînță de urmași care au fost porecliți ”oameni ai Cărții”, ai Bibliei. Reforma a adus Biblia în mîna vulgului, ”vulgarizînd” în sensul cel mai bun teologia. Tiparnița ne-a adus Cuvîntul lui Dumnezeu în case. Cunoașterea de Dumnezeu s-a lăsat spre turmă. Enoriașul de rînd acum are acces la Scripturi în toate formele în care acestea pot fi prezentate, ca niciodată mai înainte. Avem biblii în mai multe versiuni, forme, tipărite pe hîrtie, pe internet, interliniare, motoare de căutare dedicate …
Ca niciodată însă creștinii n-au fost mai dezinteresați de lectura simplă a Bibliei. Experiența personală și pastorală mi-a arătat că ne-am îndepărtat cu totul de Sfintele noastre scripturi. Paradoxal, pentru o comunitate zidită pe temeliile Reformei și a preocupării pentru Cuvînt, analfabetismul biblic este de proporții faraonice. ”Serviciile divine” nu mai sînt demult slujbe închinate Cuvîntului lui Dumnezeu, care să provoace rațiunea și să stimuleze dorința de cunoaștere despre care vorbește Apostolul în Filipeni, o dorință de cunoaștere cristocentrică. Liturghiile noastre au devenit sesiuni de psihomasaj la comun, ședințe de psihoterapie în grup, simpozioane ale sentimentului, banchete ale istericilor cu pretenții de profeți, simpatice tentative de concerte ale mediocrității muzicale. Jalnic pentru minte și vrednici de mila oricărui ateu mai cultivat.
Să ne imaginăm că aprindem o Menorah, o candelă cu șapte brațe. Cu fiecare lumînare aprinsă se face tot mai multă lumină în viețile noastre. Prima candelă care trebuie aprinsă este citirea. Pavel îi spune ucenicului său Timotei: ”ia seama la citire!” (1 Timotei 4:13).
Iacov ne spune: ”Fiți împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înșelîndu-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într’o oglindă; și, după ce s’a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adînci privirile în legea desăvîrșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25) text care rezonează cu Iosua 1:8.
Într-un sens larg orice creștin trebuie să devină un teolog, un pasionat de Ființa lui Dumnezeu, un apărător al gîndirii, un susținător al oricărui demers intelectual care conduce spre adevăr.
Creștinismul nu poate fi imaginat fără Cartea lui de căpătîi, Biblia. Creștinul nu poate fi creștin dacă nu este botezat în literă și Duh. Apa Cuvîntului spală Biserica și fără Această Apă Mireasa lui Cristos încearcă să își acopere petele și zbîrciturile cu machiajul spectacolelor jalnice de lumini albastre, lăutari mediocri și limbuți încrezuți.
Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI
