Masor totul in timp, mereu, numar timpul in minte si in somn, ma topesc cu fiecare clipa care trece galopând pe langa mine. Unele clipe le ratez, caci trec atat de repede si asta doare, doare pana in adâncul sufletului. Toate clipele pierdute le simt in cicatricile de pe trupul ciuruit de trecerea lor rapida, ca niste gloante. Unele trec razant si simt doar durerea surda a trecerii lor si atunci suspin, altele patrund adanc si trec prin trupul meu firav lasand urme adanci care nu se vindeca niciodata, dar adevaratele cicatrici sunt cele dinlauntrul meu, clipele acelea care trec atat de repede dar atunci când trec raman infipte in inima, ca un glonţ pe care nu reusesti niciodata sa-l scoti... Pot numara clipele, le pot numara pe toate, mi-ar mai trebui insa o viata ca sa le pot numara, acum nu mai vreau sa numar, caci nu mai am loc pe trup de atatea cicatrici, dar pe ele le iubesc, pe fiecare in parte, in hidosenia trupului meu scrijelit se regasesc clipe trecute, dar inlauntrul acestora este o urma a buzelor tale, a primei tale atingeri, a surâsului copilului meu dintr-o dimineata perfecta, chiar si urma gustului
amar al cafelei negre bauta din aceeasi cana ciobita, dar cu cangrena clipelor trecute si ramase in inima ce fac? Nu pot decat sa accept, nu pot decat sa imbratisez cangrena nenumaratelor clipe ramse infipte adanc in mine si sa ma oblojesc din când in când atingând cicatricile vindecate ale clipelor de alta data când ma priveai cu ochii tai aceiasi, când trupul meu nu era atat de hâd caci ma invatasei cum sa ma feresc de clipele ratate... traindu-le!