Dincolo de muzică, de ţiuitul absurd din urechile mele, de golul în stomac şi sentimentul de absurditate şi goliciune, dincolo de orice limite vizibile şi imaginare, dincolo de posibilitate şi existenţă, dincolo de orice gol, întunecime şi abis se află doar răsuflarea ta sacadată, numărând secundele până la primul sărut real, până la prima atingere palpabilă, până la primul geamăt descătuşat dintre buzele mele, până la prima şoapta ce-mi va gâdila cu adevărat toate simţurile, până la prima privire ce va rămâne întipărită pe retina mea abisală. Doar o clipă... doar atât va mai trece până ce, în miez de noapte te voi avea din nou dar pentru prima oară. Cum se face că buzele tale m-au dezmierdat atâtea nopţi dar totuşi nu m-ai sărutat niciodată? Cum de m-ai atins în fiecare seară şi mi-ai mângâiat fiecare centimentru de piele albă fără însă să mă atingi vreodată? Cum de ştii mai multe despre mine decât oricine şi totuşi, nu mi-ai auzit vreodată vocea? Cum de m-ai facut de atâtea ori să zâmbesc, să râd in hohote, să chicotesc, să roşesc absurd însă niciodată n-ai auzit sunetul cristalin al unui hohot dezlănţuit din încleştare fălcilor mele sau nu ai vazut gropiţa ce se adânceşte în obrazul meu drept doar când mă gândesc la imaginea ta fantomatică!?Cum poţi provoca plăceri nebănuite, cum poţi scrijeli inimi, cum poţi elibera praf de stele pe trupul meu gol şi plăpănd când irisul tău nu ştie forma coapselor mele, nasul tău nu ştie mirosul dulce al pielii mele, mâinile tale nu cunosc umezeala pielii mele fierbinti, urechile tale nu cunosc vibraţia şoaptelor mele iar gândurile tale nu cuprind imaginea trupului meu alb fremătând în satinul negru din patul tău? Cum?...