Cartierul in care stau este unul eminamente muncitoresc,
inainte de revolutie, si cosmopolit dupa aceasta. Blocul meu, fiind
la un mare bulevard, este jumatate muncitoresc, jumatate
mediocro-intelectual (unde intelectual este cel care a facut o
facultate). Jumatatea muncitoreasca e formata din tzarani
industrializati si din muncitori eroi in campul muncii, jumatea
intelectuala este formata din absolventi de facultate
predecembristi. Diferenta dintre cele doua jumatati este ca prima
parte au primit repartizarea in bloc de la fabrica, cea de a
doua jumatate si-au ales repartizarea in bloc de la fabrica.
Mai exact, intelectualii au ales sa stea in blocul acesta,
muncitorii nu, li s-a impus. Si intr-un caz si in altul oamenii au
facut copii, copii nu se mai imparteau in doua categorii: ai celor
cu facultate si a celor fara facultate, eram toti la fel si ne-am
deosebit pe parcurs unii trecand in gasca celorlalti, altii ramand
in gasca proprie, dupa buget, coane Fanica!
Dorinel mi-a fost vecin inca de la inceput. Poate ca
amandoi ne-am nascut in acest bloc, insa el a fost ca o fantoma.
Stiam ca sta in bloc cu noi, dar nu il vedeam mai niciodata.
Parintii lui, mai exact tatal lui, era dintre “intelectuali”,
diplomat sau inalt functionar, nu am stiut niciodata, cert era ca
inca inainte de revolutie a avut o functie care ii oferise un
statut social net superior celorlalti vecini. Cand toti aveau
Dacia, el avea Lada. Cand toti se duceau la Amara, el cu familia
mergea cel putin in Polonia, daca nu in Franta. Cand noi mancam
ciunga de ti-o dadea ca rest, el molfaia ciunga parfumata. Cand noi
aveam in picioare tenesi de Dragasani pentru care stateam la coada,
el avea adidasi Adidas pe care ii primea acasa si asa mai departe.
Insa Dorinel aburea geamul de la camera cand noi spargeam mingiile
de 35 pe strada si ne rupeam tenesii de Dragasani. El scartia o
vioara, cand noi jucam frunza. Cand noi jucam “tara, tara, vrem
ostasi”, el lipaia clapele de la pian. Taica-su tot incerca sa ii
gaseasca un talent si il bombarda cu tot felul de activitati pana
la un moment care a corespuns si cu revolutia cand si-a dat seama
ca Dorinel nu e nici pianist, nici violinist, nu-i place nici
engleza sau franceza, ca picteaza ca o gasca si la sporturile
mintii trage la poarta mai bine decat se apara pe semicerc la sah.
Ce sa mai… la revolutie Dorinel era un adolescent care fusese
incercat in toate, nu parea sa se prinda nimic de el. Taica-su a
avut un moment de deruta in care pozitia sa sociala parea sa se
clatine si-a revenit ca prin minune si ne-a uimit iar cu masinile
care veneau sa il ia de acasa, masini cu sofer, cu costumele si mai
ales cu exteriorul apartamentului sau care emana bunastarea. In
timpul acesta Dorinel trecea de la scoala generala, in care ne
intalneam toti copii din bloc, la liceu, unde era singurul din bloc
pentru ca era un liceu elitist, doar copii de ambasadori, de
potentati ai vremii etc. In scoala generala Dorinel era printre cei
cu note de 10 fara a fi ascultat prea mult, fara sa vedem prea
multe lucrari, nu il auzeam vorbind prea mult, sau chiar deloc.
Insa maica-sa trece frecvent pe scoala. Venea incarcata si pleca
usurata. Era in clasa, dar nimeni nu il vedea. Stiam ca e acolo
desi nu isi facea simtita prezenta. Incerca sa se bage in seama cu
noi restul insa avea texte proaste in care ori era utopic, ori
incerca sa detina controlul. Dupa mai multe incercari de a se
impune in jocurile noastre sau de as impune el jocurile, Dorinel a
primit ignorarea fara rautate specifica copiilor. Isi mai lua si
cate un capac de control de la cei care nu il cunoasteau si il
vedeau bleg si automat a doua zi maica-sa se prezenta la scoala sa
fie pedepsit cel care i-a agresat copilul. Intr-o zi mai de voie
mai de mila l-am inclus in leapsa noastra. Cat a fost altcineva a
fost ok, se mai impiedica desi nu il alerga nimeni, se ridica,
radea ca prostu’ de unul singur…Mergea. Dar cand a fost el cel care
trebuia sa dea leapsa si nu reusea sa prinda pe nimeni sa o dea s-a
pus pe plans. A doua zi maica-sa a venit la scoala sa se planga,
copilului i sa pus piedica si a fost umilit de colegi. Si astfel
treceau zilele, la scoala incercam sa fim prietenosi si terminam
prin a plange ca nu ii iese, iar dupa amiaza linge geamul
uitandu-se la noi cum ne jucam. Ne-am mai dus noi, cand eram prin
primele clase de scoala, pe la maica-sa la geam, cand auzeam ca a
terminat de maltratat vreun instrument musical, si ii strigam:
“Tanti mama lu’ Dorinel! Il lasati pe Dorinel afara sa se joace cu
noi?!” Nu ne-a raspuns nimeni niciodata si nici nu vroiam sa ne
raspunda, ne puneau parintii sa fim politicosi.
In liceu Dorinel venea tarziu acasa, noi statea in
spatele blocului si spargeam seminte la o bere si o tigara palmate.
Ne gandeam ca baiatul si-a gasit si el o gagica ca in noi urlau
deja hormonii. Da de unde…mamii se angajase si nu avea cine s ail
ia de la scoala si statea la ceva ce acum ii zicem after school. Nu
stia cu metroul sau autobuzul ca noi. Fara san e mai ceara nimeni o
mai intreabam pe ma-sa: “Ce mai face Dorinel, tanti Mioara? Face
bine, invata!” ni se raspundea in doi peri. Si invata, si invata…
desi cunoasteam personajul si potentialul parintilor de a cara era
cat pe ce sa credem ca Dorinel chiar invata toata ziua, dar vecinul
lui recunoscu sunetele de la jocurile pe calculator si de la
filme…pura intamplare, ne-am zis.
Si noi si Dorinel am terminat cate un liceu, noi stand
in aceleasi bloc ceusist am intrat fie la facultate, fie ne-am
apucat de munca…Dorinel si parintii au plecat din bloc. El in alt
bloc, ei la vila in afara orasului. Noi am terminat care o
facultate, care un prim loc de munca, care o lada de bere si o
incepe pe a doua…Dorinel este liceantiat in Stiinte Politice si
Administratie Publica si masterat in Relatii Internationale cu
stagii in strainatate, nu pe dosar, pe plic. Dorinel e doctor in
comunicare. Noi, “doctori” in spart seminte. Dorinel e la
televizor, noi ne uitam la televizor. Dorinel ne spune de strategii
de dezvoltare a implicarii sociale de la firul ierbii, noi suntem
firu’ ierbii.
M-am intalnit, acum cativa ani, cu Dorinel. Candida.
Tatii i-a cumparat un CV si l-a facut lider al noii generatii.
Miaunit, timid (pentru ca faceam parte din trecutul lui si ii stiam
adevarata personalitate) si totusi enfazic. Inconjurat de multi
“prieteni” care il priveau atenti gata sa-i satisfaca orice
solicitare, inca nespusa. Poate avea nevoie sa-i deschida cineva
sticla de suc sau sa alunge molia din zona…sau poate trebuie sa
rada cineva la gluma pe care o spune, sau poate e nevoie sa
gandesti ideea buna pe care o are Dorinel. Pentru asta e bine sa
stai pe langa Dorinel. In plus, daca esti baiat e mai bine. Nu-i
plac ideile fetelor. Si ca sa nu stea sa piarda timp cu amanunte a
decis ca nici fete nu-i sunt prea pe plac. Dar pentru ca asta e o
idée subversive, tati i-a platit o sotie. Ea nu are idei, nu e
platita sa aiba. Se trezeste zi de zi la Dorinel, ca la job. La
sfarsitul luni semneaza fluturasul si isi ia banii. A fost dragoste
la prima vedere.
Dorinel e bine. Noi ceilalti inca mai incaltam tenesi de
Dragasani, doar ca nu mai stam la coada ca nu mai e asa bataie pe
ei, au umplut chinezii pietele de ei, main e jucam (cu) frunza
(unii dintre copii de muncitori sau intelectuali din bloc, doar cu
asta au ramas si o poarta biblic, adica cat sa ascunda unele
altele, restul a fost luat de Dorinei), acum noi lingem geamul
televizorului uitandu-ne la Dorinel cum se joaca (cu viitorul
nostru). Dorinel nici acum nu are ureche (sa asculte pe cineva),
dar mai maltrateaza tot felul de instrumente (urna in Parlament,
pixul pe legi, promisiuni la TV etc.). Acum Dorinel joaca cu
prietenii lui “tara, tara, vrem votanti” si noi ne uitam la ei
pentru ca oricum nu conteaza ce si pe cine alegem.
Totul este ca in copilarie la mine la bloc, doar ca este
invers. Dorinel se joaca si noi ne uitam. Acum nu il mai putem
ignora politicos pentru ca nu conteaza ca nut e intereseaza de
Dorinel, Dorinel se intereseaza de tine
