Mara e vecina mea. O stiu de cand era mica, da’ mica de tot… E vesnica indragostita. Da’ n-avut noroc. Ea ii iubea, dar ei isi iubeau mai tare nevestele si…s-au dus. Cand era mica Mariuca se indragostea de baietii mai mari, mult mai mari. Si astia fugeau de ea ca de…puscarie. Nu era de lepadat Mariuca, poate ar fi cazut in pacat, dar anii de puscarie ii speriau teribil. E, cate unul ii mai raspundea, platonic…si Mariuca se potolea. O mai apuca atunci cand ala de-i raspundea isi facea prietena. Io-i tot spuneam: “- Ma, Mariuco, dar unu’ ne bagat in vreo relatie nu gasishi si tu? Unul asa mai fara probleme?! – Nu gasi, Jeane, nu gasi, ca astia-s toti dati”.
Si Mariuca se facu Mara, termina si ea liceul, termina si facultatea si avu si pretendenti fara probleme, dar le dadea cu flit…nu se incadrau, erau liberi si fara complicatii.
Si a venit odata Mara…...