Vorbirea voastră să fie

totdeauna cu har,

dreasă cu sare,

ca să știți

cum trebuie

să răspundeți fiecăruia

Coloseni 4:6

În urmă cu ceva vreme am scris un text, ”Dreptul” la cinism.

Acum mă simt tentat de o reacție la anumite comportamente ale unor juni (evanghelici!!) care scuipă în stînga și în dreapta măscări pe cîmpiile albastre ale facebook-ului. Ori ei le dau glas, ori jubilează că unu, care vrea să se grozăvească în căutare de atenție … ”le spune, băi, frate!”. Și unii și alții sînt la fel de întinați! Și cel care înjură și cel care celebrează comportamentul golănesc și dă curaj celui care își exprimă astfel frustrările.

Este adevărat că sensibilitatea la argument este pierdută în aceste spații în favoarea utilizării epitetului. Este drept că a cîștigat atacul la persoană în dauna demonstrației. Și totuși … chiar nu mai există speranță? Chiar trebuie să abandonăm dezbaterea din Agora în favoarea postărilor cu pisici și cu mîncare? Chiar nu putem spera că în piețile acestea de vești și imagini, de discuții și certuri, nu se poate culege și ceva bun?

Moda mai nouă este utilizarea unor expresii învecinate cu înjurătura, fie acestea folosite și în limba lui Shakespeare. Nu mică mi-a fost mirarea să văd tineri evanghelici, cultivați, cu doctorate la butonieră, parfumați și bine pieptănați, cu rafturi de cărți citite, cu o plasă de cărți scrise, cu soție și copii acasă (copii care le pot citi vorbirea pîngărită) dedîndu-se la F-word-uri fără jenă și mustrare de sine.

De ce? M-am întrebat eu! De ce? I-am întrebat și pe ei?

Citește articolul pe Edictum Dei AICI