Declar cu mâna pe inimă că sunt o gurmandă, iubesc mirosul de ceva bun, gustul desăvârșit și ideea de a intra în bucătărie și a prepara ceva delicios pentru oamenii mei dragi. Spun despre bucătărie că este laboratorul meu de bunătăți dulci și sărate, căci iubesc pastele și prăjiturile de tot felul. Sunt recunoscută pentru ele, le pregătesc cu mare bucurie și mă ajută de fiecare dată să impresionez oamenii care mi se așază la masă.
Îmi place să improvizez în bucătărie, să mă joc cu ce am prin frigider, să testez gusturi noi, și chiar dacă nu respect rețetele întocmai, am o regulă de la care nu mă abat, mizez întotdeauna pe pastele din grâu dur Băneasa, cele care mi-au atras atenția prin culoarea aurie și mi-au câștigat încrederea prin calitate excelentă și gust desăvârșit. De peste trei decenii reușesc să încânte papilele gustative ale pofticioșilor mici și mari, garantând reușita rețetelor noi și tradiționale, neavând concurență pe piața românească a pastelor făinoase. Au în spate o istorie care le recomandă.
Budincă sărată cu Tagliatelle din grâu dur Băneasa
Trebuie să recunosc că Tagliatellele Băneasa mă poartă cu gândul în copilărie, la tăițeii lați pregătiți în casă de bunica. Pe care îi servea cu brânză sărată din belșug sau cu nucă gustoasă și mult zahăr, după pofta inimii. Două rețete pe care le păstrez în cufărul cu amintiri neprețuite și pe care le reproduc atunci când dorul de bunătățile copilărie se deșteaptă.
Însă, azi am o altă rețetă pe care vreau să o împărățesc cu voi, o budincă cu paste Băneasa și brânză sărată, pe care soțul meu a declarat-o delicioasă, așa că vă invit să o încercați cu încredere, mai ales că se prepară foarte ușor și este potrivită pentru cină sau pentru masa sățioasă de la birou.
Ingrediente budincă cu brânză sărată:
– 200 g Tagliatelle Băneasa
– 50 g cașcaval
– 50 g telemea de vacă
– 2 linguri smântână cu 20% grăsime
– 150 g șuncă
– 3 ouă
– sare și piper
Tagliatellele se fierb în apă cu sare timp de opt minuțele, apoi se scurg și se amesteca cu compoziția pregătită între timp. Ouăle se bat cu un strop de sare (atenție că brânza și șunca sunt sărate) și piper, apoi se pune smântâna, cașcavalul și șunca tăiate cubulețe, brânza răzuită și pastele scurse. Se amestecă cu pasiune, se pune în forma termorezistentă și se dă la cuptor pentru aproximativ 40 de minute. Timp în care, casa va primi o aromă aparte, iar furculița se va așeza în mâna pofticioșilor.
Farfalle cu mușchiuleț de porc și sos de roșii
Acestea sunt pastele pe care le pregătesc destul de des, sunt pe gustul întregii familii și impresionează negreșit și musafirii. Așa că prezint rețeta și pentru voi și vă doresc poftă bună.
Ingrediente paste cu carne de porc și sos de roșii:
– 300 g Farfalle din grâu dur Băneasa
– 500 g mușchiuleț de porc
– 2 morcovi
– o ceapă mare
– un ardei gras roșu
– 5 linguri ulei
– sos de roșii din cămara de la țară
– sare, piper, pătrunjel
Atenția se îndreaptă întâi spre carne, care se taie așa cum preferați, cubulețe sau fâșii. Eu am optat pentru a doua variantă, tocmai pentru că am credința că așa este mai apetisantă. Am folosit o tigaie dublă, cu suprafață antiaderentă, dar pentru că am folosit carne fără grăsime (nefiind fan), am apelat la cele cinci linguri de ulei. Am pus carnea, legumele tăiate, sare, piper, puțină apă și am lăsat să se facă în voie. Spre final am adăugat sosul de roșii din cămara mamei, iar în ultimul minut de gătit am adăugat pastele fierte și puțin pătrunjel. Iar rezultatul este cel pe care îl vedeți.
Penne cu pui și ciuperci
Ciupercile sunt printre ingredientele preferate de întreaga familie, așa că mizez pe ele și într-o rețetă cu Penne, pentru care nu am folosit piept de pui, așa cum poate v-ați fi așteptat, ci pulpe de pui dezosate, tocmai pentru că am descoperit că sunt mai gustoase.
Ingrediente paste cu pui și ciuperci:
– 300 g Penne rigate grâu dur Băneasa
– 4 pulpe pui dezosate
– o cutie ciuperci tăiate
– o ceapă
– sos de roșii pregătit în casă
– ulei
– sare, piper, pătrunjel
În aceeași tigaie menționată anterior, care este de real ajutor (mâncarea se gătește mult mai repede și mai sănătos), am pus ulei, carnea, ciupercile și ceapa tocată, apă, sare piper și am lăsat să se gătească fără grabă. Spre final am dat un plus de gust cu sosul de roșii, după care am adăugat pastele fierte și puțin pătrunjel. Am surprins rezultatul în fotografii și ne-am așezat cu poftă la masă.
Paste Băneasa cu griș
Pentru că scorul pe care pariez în acest articol este de 3-2 și am prezentat deja trei rețete de paste sărate, este timpul să ne îndreptăm atenția spre ceva dulce, un dulce care mă poartă din nou în universul copilărie, la clipele în care devoram cu bucurie paste dulci cu griș. Rețeta este extrem de simplă, iar gustul nu se compară cu nimic, fiind preferatele mele.
Ingrediente paste dulci cu griș:
– 150 g Fusilli din grâu dur Băneasa
– 4 linguri ulei
– 6 linguri griș
– 4 linguri zahăr brun
Întâi se pun pastele la fiert, apoi se pune uleiul și grișul într-o cratiță, folosind cel mai mic ochi al aragazului. Dar cu ochii mari mereu la preparat, pentru că o clipă de neatenție este de ajuns să se ardă. Când prinde o culoare arămie, se oprește focul și se pune zahărul (doar după ce focul s-a oprit, altfel se va face tare ca piatra). Peste griș se toarnă pastele bine scurse (dacă au apă, grișul se va transforma într-o pastă deloc gustoasă) și se servesc aburinde.
Budincă dulce cu Spaghetti
Adevărul este că prepar niște spaghetti delicioase cu sos de roșii și carne tocată, dar las rețeta pentru altă dată, acum concentrându-mă pe cea de paste dulci la cuptor, cea mai nouă din bucătărie, care m-a surprins plăcut, mai ales că am folosit o brânză ușor sărată, pe care o recomand celor care preferă gustul dulce-sărat, iar pe cei care iubesc dulcele, îi sfătuiesc să mizeze pe brânza dulce de vacă. Oricare ar fi alegerea voastră, papilele gustative vor fi încântate.
Ingrediente paste dulci la cuptor:
– 200 g Spaghetti din grâu dur Băneasa
– 200 g brânză granule/ brânză dulce de vacă
– 5 linguri zahăr
– 3 ouă
– 2 linguri smântână
– stafide
– zahăr vanilat
În timp ce se fierb pastele, pe modelul budincii sărate, se amestecă restul ingredientelor. Pastele scurse se amestecă cu compoziția obținută și vasul termorezistent se dă la cuptor pentru 40 de minute. Abia după ce am scos budinca din cuptor am realizat că aș fi putut să pun în ea și alte fructe din compot. Cu cireșe sau piersici gustul ar fi fost mai intens. Data viitoare mi-am promis să încerc.
Ei bine, acum nu puteți spune că nu aveți inspirație pentru masa de azi sau de mâine. Rețetele sunt aici, iar pastele din grâu dur Băneasa vă așteaptă în magazine, cu garanția că nu se vor lipi și rupe la fierbere, fiind cele mai bune.
Imagini articol arhiva personală – editare Canva.com
Articol pentru SuperBlog 2022.