Sunt un copil. În mintea mea mereu am fost.

Mă dau în călușei. Cu cine? Cum cu cine? Cu un urs gras de pluș. Mă dau în călușei și uneori admir peisajul din înălțimi, alteori sunt la pământ, dar fac haz de necaz și râd de zgâlțâitul blăniței ursului de pluș. E amuzant. Sus. Jos. Sus, jos. Susjossusjossusjossusjos. Așa e viața, balansează neîncetat talerele balanței. Există echilibru în balans. Simetrie. Speranța că nu vei fi la nesfârșit afundat cu ghetele în noroi. Trebuie doar să îți iei avânt, să împingi cu călcâiele în probleme și să te avânți; să lași greutatea celuilalt taler să te împingă spre fericire.

* * *

A trecut ceva vreme de când a plecat. Cine? Cum cine? Ursul gras de pluș. Fusesem egoistă. Voisem să stau cât mai mult SUS, îmi plăcea SUS. Iar el, la început, mi-a oferit asta. S-a oferit să stea el mai mult JOS pentru ca eu să pot sta SUS. Eram așa de încântată, era frumo...