Îmi fuge de sub picioare. Viața. Ca atunci când îți alunecă pedalele bicicletei de sub tălpi și rămâi cu picioarele în aer, te agiți în încercarea de a redobândi controlul. Și uneori îți iese. Alteori cazi. Și faci buba.

Tocmai am terminat de citit o carte, ceea ce, spre rușinea mea, nu s-a mai întâmplat de mult. La început, cartea mă plictisea. Părea genul de carte idioată pentru gagici în călduri adolescentine. Dar pe parcurs mi-a atras atenția subiectul de fundal. Mi-a atras atenția similitudinea.

Pe scurt: personajul principal, o adolescentă, martoră a unui atac terorist în metrou, atac în urma căruia ea e rănită, iar sora ei mai mare moare. Cartea parcurge viața ei și a mamei sale timp de un an de la tragicul eveniment.

Felul în care sunt descrise lucrurile și amintirile te face să simți chiar tu durerea prin care se presupune că trec personajele. Ceea ce mi-a amintit de o chestie pe care