Tren. Gară. Plec.

Stau pe locul cu numărul 71. M-am pus random, căci biletul nu era cu loc. Căutasem din priviri cel mai liber cvadruplet (fiind genul de tren fără compartimente, aranjat întocmai ca un tramvai mai lat) și am dat peste unul gol. Aproape începuse trenul să se miște când s-au pus 3 puștani la pubertate pe celelalte locuri din jurul meu. Mă uitasem în jur, trenul era aproape gol, avea inclusiv cvadruplete libere, dar ei tot se puseseră lângă mine. Își făceau picioarele covrigi împletiți între ei ca să se întindă cât mai bine, dar mie abia îmi mai încăpeau genunchii. Femeia din spate își întindea ciudat de mult mâinile și, o dată, și le-a prins în părul meu, iar eu am icnit ciudat din cauza surprizei. Câteva minute mai târziu m-a bătut pe umăr (alt tresărit) și mi-a spus că își cere scuze pentru adineaori, dar vorbise la telefon. I-am spus un “E în regulă” fâstâcit și m-am întors la locul meu. Cele două puștane se certau de zor, fiindcă cea din dreapta, o gagică ce părea trecută de 20, dar vocea îi trăda un 15, era țâfnoasă. Bietul puști din dreptul meu abia făcea față încăierării ce nu avea, de altfel, niciun motiv. Aveam o carte la mine, dar nu mă puteam concentra la citit din cauza muzicii pe care o punea puștanul (nu, nu auzise de căști). Cei drept, nici nu aveam vreun chef să citesc. Când fac drumuri mai lungi, pe mașină, tren, orice, prefer să îmi pierd ochii pe fereastră și să-mi las gândurile libere.

Mă gândesc la prezent. La faptul că sunt atâtea lucruri diferite față de anul trecut, dar cumva, nu s-au schimbat prea multe… s-a schimbat înfățișarea, dar năravul ba; s-a schimbat metoda, dar rezultatul ba; s-a schimbat tot și totuși nimic. Mă simt goală, inutilă. Mă simt de parcă dacă m-aș duce într-un loc plin cu prieteni și cunoscuți, m-aș simți singură. Și mi-e frică.

Puștanii au coborât cu câteva stații înaintea mea. Deși nu îmi stătea în fire, cum și-au ridicat fundurile, mi-am întins picioarele confortabil pe scaunul din fața mea. În stânga mea, un cuplu treizecist necăsătorit își făcea selfie-uri și se lingea de zor.

Apune soarele ceea ce îmi amintește că ar trebui să fac curat printre pokémonii ce-mi ocupă memoria fiindcă mâine e zi de mers la gym.