sursa foto Edictum Dei
Civilizația aduce confort; confortul necesită consumul de resurse; civilizația înseamnă consum. Nu putem imagina lumea de astăzi, cu toate beneficiile ei (căldura constantă în toate spațiile de locuit și lucru, ziua de lucru și distracție prelungită spre noapte cu ajutorul electricității, transporturile rapide dintr-un loc în altul…) fără consum imens. Este simplu: crești consumul, crești confortul; reduci consumul, reduci confortul. Economisești, reduci confortul și eventual alterezi ceea ce unii numesc civilizație, în sensul urbanizării, a culturii materiale, nu spirituale, adunarea în polis. Europa este o civilizație a confortului răspîndit pînă în cele mai răsfirate cătune din Germania, pînă în creierii munților din Elveția.
Doamna Ursula von der Leyen a dat niște sugestii destul de ferme europenilor: să găsească metode mai creative ca să economisească energia electrică, gazul, petrolul și lemnul. Idei precum scăderea temperaturii în case la 19 grade celsius, interzicerea reclamelor luminoase pe stradă, reducerea iluminatului public în anumite zone, oprirea încălzirii în spații nelocuite (cămări, spații tehnice, casa scării), amînarea evacuării toaletei pînă se adună mai multe materii (tragem apa de 2 ori pe zi, dimineața și seara), deja celebrul „duș în doi”, renunțarea la mașină pentru drumurile scurte, toate acestea au devenit subiect de glume, meme, iritare, discuții aprinse. Germanii, austriecii, elvețienii tind să fie complianți și solidari. M-aș mira tare să nu!
Pe mine mă interesează ce se va întîmpla la noi. Românii, mai ales cei din generația mea, decrețeii, fac glume presărate cu puțin cinism, încrezători că noi vom rezista, că am mai trecut pe acolo, că Ceaușescu nu ne ruga să facem duș în doi, ci ne oprea apa de la rețea; nu ne ruga să stingem becurile, ne oprea curentul; nu ne dădea sugestii, ci lua măsuri, ne lua confortul și acolo unde acesta ar fi fost posibil. Fiecare atunci rezista cum putea. Fiecare pentru el. Comunismul ne-a învățat cîinoși, ne arătăm gingiile dacă cineva ne privește osul.
Ce uită generația decrețeilor este că o parte din România s-a schimbat, o altă parte, nu. Există astăzi mai multe Românii suprapuse: este România urbanizată a generației 18-30 de ani, care n-a cunoscut nimic din lipsurile pe care noi le-am îndurat; apoi România adulților activi între 30-50 de ani, care s-au mutat în pandemie în zonele din jurul marilor orașe; România pensionarilor (mă refer la cei fără pensii speciale) din blocurile construite pe vremea comunismului; România rurală a satelor părăsite de tineri.
Cîteva primării ale unor orașe mari anunță că nu au resurse pentru încălzire pentru iarna care va veni decît în proporție de 60-70%. Ce înseamnă asta? Că oamenii vor tremura în apartamente, se vor încălzi cu radiatoare electrice, că rețeaua electrică va fi suprasolicitată și poate ceda pe alocuri. România IT-iștilor va cunoaște pentru prima dată lipsa. România pensionarilor va îndura scrîșnind din dinți și mulți dintre ei, din păcate, ne vor părăsi în această iarnă. România mutaților la case vor descoperi curînd că acele construcții de cîte 250m2-300m2 sînt mai greu de încălzit decît de răcit și vor descoperi viața într-o singură cameră. Toate acestea în contextul în care profiturile prestatorilor de energie rămîn neatinse. România de la bloc se uită în vecini, la Ungaria, la măsurile pe care guvernul țării vecine le-a luat în privința plafonării profiturilor, pentru a trece criza, și visează la un guvern care să nu îi stingă becul.
Citește mai departe pe Edictum Dei AICI
