Campionatul european de înot pentru juniori s-a încheiat.

Ne-am bucurat, ne-am entuziasmat, ne-am mândrit cu ai nostri, i-am susţinut. I-am urmărit în calificari ca mai apoi să trăim cu emoţie fiecare lungime de bazin a finalelor. Și am avut și motive! Și ce de-a motive.

Și au câștigat, ei au câștigat. Au câștigat medalii și recunoștinţa noastră.

Ne-au dat speranţa! Speranţă! Bucuria asta care îţi încarcă sufletul cumva, te scoate din amorţeala cotidiană, iar asta nu-i puţin lucru.

Îl știm toţi pe David Popovici, nume care de vreun an a devenit sinonim cu înotul. Om care a devenit sinonim cu ideea de campion. Campion al bunului simţ, al modestiei, al eleganţei, al încrederii. Ascultaţi declaraţiile lui și o să înţelegeţi. Și amintiţi-vă că e totuși un copil.

Am mai aflat zilele astea despre câţiva copii talentaţi ai înotului românesc cei care au plasat România pe locul trei în clasamentul medaliilor la finalul campionatului.

Viitorul, cumva, suna bine. Sunt tineri, motivaţi și dornici de afirmare. Au Campionul printre ei care le dă un sentiment de reușită în plus.

E despre ei și munca pe care noi nu o știm; e despre familiile lor și cei care le sunt antrenori. E despre cei care îi susţin când noi nici măcar nu știm cine sunt. E despre cei care le dau încredere.

Noi vom fi pregătiţi întotdeauna să le aplaudăm victoria.

Bravo, copii! Succes pe mai departe!

Nu lăsa pe nimeni să te facă să renunţi! :)