Am observat că pe internet cca 98% din comentatorii
temelor de istorie legate de Transilvania confundă grav structurile
politice din care a făcut parte Transilvania. Oricum, Transilvania
e un termen-umbrelă pentru teritoriile câștigate la vest de Regatul
României în 1920 (anul când tehnic, aceste teritorii au intrat în
componența Regatului României).
În realitate fiind vorba de 3 entități teritoriale cu
identitate specifică: Banatul, Partium (Crișana+Maramureșul) și
Transilvania propriu zisă.
Nu îi acuz pe neștiutori deoarece în nici un manual de
istorie aceste lucruri nu sunt spuse clar, ci scăldate. În plus se
adaugă multe falsuri și clișee lăsate tulburi încă din epoca
ceaușistă, ba chiar mai demult/
-FAZA 1. Cucerirea treptată a
Transilvaniei
De-a lungul a aproape 300 de ani maghiarii stabiliți în
Pannonia au cucerit ceea ce numim Transilvania, înaintând către
est, încet-încet până pe linia Carpaților. De paza hotarelor s-au
ocupat neamurile de secui războinici a căror așezări s-au mutat
spre est o data cu mișcările frontierelor. Ulterior, de paza
hotarelor se ocupă și românii (Maramureș, Făgăraș, Hațeg) și
coloniștii vestici (sașii) chemați de regii maghiari în primul rând
să ridice economic provincia. Încă de la început acesta era un
teritoriu multietnic, pe lângă români, maghiari și sași (flamanzi,
luxemburghezi, francezi, germani) mai trăiau și cumani, pecenegi,
diverși slavi, bulgari etc.
-FAZA 2 Voievodatul Transilvaniei, provincie a
Regatului Ungariei
Transilvania a a ajuns să facă parte din Regatul Maghiar
organizat ca „voievodat” (termen preluat din slavă, o moștenire
rămasă din epoca când o mare parte din Transilvania făcuse parte
din Primul Țarat Bulgar), condusă de un guvernator (voievod). În
perioada medievală voievodul erau un înalt dregător regal, baron al
regatului, care era numit în funcție de către rege. Funcția a
evoluat cel mai probabil din funcția de comite de Alba Iulia.
Voievodul era ajutat în administrarea civilă și militară a
provinciei de către vicevoievod/zi ales din rândurile nobilimii
transilvănene. În istoriografia românească mai veche se sugera prin
omisiunea unor informații (sau prin hărți) că Voievodatul
Transilvaniei era o entitate separată/independentă de Regatul
Ungariei, ceea ce nu este adevărat. Relativa autonomie a provinciei
se datora sistemului decentralizat al entităților politice
medievale. Datorită lipsei unor structuri și instituții statale
centralizate și infrastructură specifică epocii moderne, era foarte
dificil administrarea unor teritorii atât de diverse ca cele
stăpânite de Regatul Maghiar. Toate statele medievale europene erau
confruntate cu probleme similare, iar caracterul descentralizat al
feudalismului oferea o soluție viabilă.
-FAZA 3 – Transilvania, Principat Autonom sub
vasalitate otomană
În 1526 Regatul Ungariei este înfrânt de o armata
otomană condusă de Soliman Magnificul (Bătălia de la Mohacs). În
deceniile următoare Ungaria centrală (o treime din teritoriul
regatului) este anexată de turci și devine ”Pașalâcul de la Buda”.
Apoape 30 de ani după Mohacs este cucerită de turci și Timișoara,
cu Banat cu tot, devenind ”Pașalâcul de Timișoara”. În părțile
Ungariei rămase necucerite de turci începe un război civil între
susținătorii lui Ferdinand de Habsburg și fostul voievod ardelean,
Ioan Zapolya, aceasta din urmă fiind sprijinit de turci. Amândoi au
fost aleși și încoronați în mod legitim ca și regi ai Ungariei.
Imperiul Habsburgic, care încă era într-o fază primordială la acest
moment, era o formațiune laxă coagulată în jurul posesiunilor
ereditare ale Casei de Austria/de Habsburg la care se adăugaseră
prin alianțe matrimoniale sau cuceriri teritorii din Croația,
Boemia, Italia, Serbia, Germania. Habsburgii mai aveau o aripă
spaniolă (Carol Quintul) ceea ce o făcera cea mai puternică familie
domnitoare din Europa și cei mai aprigi inamici ai înaintării
otomane în lumea creștină. Între 1541-1571 se formează din Regatul
Ungariei de Est (teritoriile stăpânite de familia Zapolya, printre
care și voievodatul medieval al Transilvaniei) un PRINCIPAT
AUTONOM, dar vasal turcilor. Acest principat stăpânea teritorii
considerabil mai largi decât voievodatul medieval. În timp ce
Moldova sau Valahia ajunseseră să fie controlate politic în
totalitate de către turci, Transilvania avea o grămadă de libertăți
politice și economice.
Timp de cca 160 de ani, Transilvania a fost un stat în
sine. Celelalte resturi ale Regatului Ungariei se aflau ori sub
turci, ori făceu parte din Regatul Maghiar controlat de către
dinastia de Habsburg. Transilvania a purtat lupte cu Imperiul
Habsburgic în mai multe rânduri pentru controlul unor teritorii de
graniță: precum Maramureșul (cu cetatea SatuMare) sau Ungaria de
Sus, astăzi Slovacia. Timișoara n-a mai putut fi recuperată. În
această epocă Reforma religioasă se răspândeste în Transilvania și
devine dominantă sub diverse forme: luterană, calvină, unitariană.
Episcopiile catolice au fost desființate iar manastirile catolice
închise. Transilvania devine un teritoriu pe lângă multi-etnic și
multi-religios. Este poate statul cel mai tolerant religios în
Europa. Transilvania a fost condusă de principi maghiari,
majoritatea buni oameni politici, precum: Ștefan Bathory (ajuns și
rege al Poloniei), Gabriel Bethlen, Ghe. Rakoczy I, Akațiu Barcsay,
Ghe. Rakoczy II, Mihai Apafi I (numele românizate). Au existat și
principi odioși precum Gabriel Bathory. Politica țării o făcea
principele, ce avea reședința la Alba Iulia, împreună cu Dieta
(Parlamentul) formată din nobilime, sași și secui. De-a lungul
timpului Imperiul Habsburgic a încercat de mai multe ori să scoată
Transilvania de sub orbita otomană și să o aducă în orbita proprie.
Așa cum a încercat în timpul guvernatorului Castaldo (1551-1556)
sau a lui Mihai Viteazul, principe al Transilvaniei (de fapt
locțiitor al lui Rudolf al II-lea) timp de câteva luni în 1600.
Pentru maghiari, Transilvania este entitatea statală care a
asigurat continuitatea culturii și civilizației ungurești după
dispariția regatului medieval, de-a lungul Renașterii și Epocii
Moderne.
-FAZA 4 Transilvania, provincie a Imperiului
Habsburgic
După ce otomanii au încercat să cucerească Viena (1683),
Imperiul Habsburgic a inițiat un război de lungă durată ce și-a
propus alungarea turcilor din Europa. În ultimul deceniu al sec 17
(1690-1699) armatele habsburgice au cucerit de la otomani Ungaria
centrală și au anexat-o imperiului (de fapt au reunit-o cu Regatul
Maghiar de sub Habsburgi). La fel s-a întâmplat și cu Transilvania
care a fost în primă fază ocupată militar. În viziunea Vienei,
Transilvania era un stat aservit otomanilor, deci inamic. Adevărul
să fie spus, nici stările protestante ardelene nu doreau să-și
piardă libertățile dobândite și se temeau de mișcarea
Contrareformei îmbrățișată de către Habsburgii
catolici.
În următorul deceniu s-au construit premizele anexării
Transilvaniei la Imp. Habsburgic. Instituția principatului a fost
desființată. Ultimul principe a fost Mihai Apafi II. Transilvănenii
s-au opus anexării de către austrieci și pierderii independenței în
urma unei lungi revolte (Războiul curuților a lui Francisc Rakoczi
II) la care au participat și mulți români. În 1711 Transilvania a
intrat în componența Imperiului Habsburgic sub numele de Marele
Principat al Transilvaniei. Din acea perioadă a rămas steagul
transivănean albastru-roșu-galben. Mai rămânea Banatul de recucerit
de la turci. În 1716 o campanie militară austriacă îndelung
pregătită recucerește Timișoara de la otomani. Banatul devine
teritoriu imperial care va fi colonizat cu șvabi (de la Schwaben ).
În aceeași epocă, profitând de un context favorabil, austriecii
anexează și Oltenia. Ocupație care va dura până în 1739 (cca 20
ani). Transilvania austriacă a fost condusă de un guvernator
(orecum de ex a fost sasul Samuel v. Brukenthal).
În 1848 revoluționarii maghiari visau la o Ungarie
liberală – în interiorul Imperiului - bazată pe principii
iluminste/liberale. Într-o primă etapă dezideratele
revoluționarilor au fost îndeplinte de către curtea de la Viena,
dar camarila conservatoare a preluat puterea și a pornit un război
împotriva noului guvern de le Buda. Printre obiectivele guvernului
liberal maghiar era și unirea Marelui Principat al Transilvaniei cu
restul regatului, astfel dizolvând orice urmă de autonomie.
Revoluționarii români ardeleni nu au putut să accepte o astfel de
poziție întrucât românii ar fi ajuns o minoritate. Așadar s-au
aliat și au luptat alături de austrieci, pentru păstrarea situației
prezente: Transilvania provincie austriacă ca și Mare Principat.
Ceea ce s-a și întâmplat pentru încă câțiva ani.
-FAZA 5 Austro-Ungaria
În 1867, sub presiunea situației externe nefavorabile și
a politicienilor maghiari, împăratul Franz Joseph a promulgat
împărțirea vechiului Imperiu Habsburgic în două țări, fiecare cu
capitala, parlamentul și administrația proprie. Rămâneau comune
armata austro-ungară, politica externă, finanțele și simbolul
reprezentat de împărat, care domnea deasupra tuturor. Entitatea
statală astfel formată a purtat numele de Dubla Monarhie, Monarhia
Austro-Ungară sau simplu Austro-Ungaria. Este complet incorect de a
se folosi acest termen pentru epoci mai timpurii. În interiorul
Dublei Monarhii, Ungaria a devenit un regat cu politică internă
independentă de cea a Vienei. Aceasta este epoca care a lăsat cele
mai multe urme negative în conștiința românilor din Transilvania,
datorită unor politici extrem de proaste ale guvernelor maghiare
față de minorități (ținta acestor politici erau slavii din regat,
nu românii). Din păcate, deși românii păstrau încă de dinainte de
1848, un mare respect împăratului de la Viena, ca păstrător al
echilibrului în interiorul Dublei Monarhii, acesta nu a putut face
prea mult pentru a împiedica abuzurile guvernelor de la Budapesta.
Finalul Primului Război Mondial a dus la dispariția acestor
entități statale, pe ruinele lor formându-se mai multe state
naționale.
Mulțumiri prietenului Ladó Árpád-Gellért pentru
corectură.
Later Edit - Textul nu este o cronologie a Istoriei
Transilvaniei. Sunt numeroase momente importante pe care nu le-am
menționat. E doar o trecere istorică prin statele de care a „ținut”
teritoriul ce-l numim noi azi Transilvania. Pentru ca oamenii să nu
mai confunte Voievodatul, Principatul, Marele Principat al
Transilvaniei, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic, Imperiul
Austro-Ungar etc