Cu permisiunea autorilor, iată eseurile selectate pentru votul final la concursul de eseuri.

Eseu 1

Ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI ?
A fi bărbat în secolul XXI presupune să ai o identitate primită de la părinți și bunici ce
au trăit o bună parte din viață în secolul trecut. O identitate dată de comunitatea în care ai
crescut și în care ai ajuns să devii un bărbat, prin valorile promovate în interiorul ei. O
identitate dată de regiunea geografico-istorică, cu tradițiile și obiceiurile ei, și nu în ultimul
rând o identitate dată de apartenența la o națiune, de psihologia și gândirea acesteia. Dar
deasupra tuturor e identitatea dată de Dumnezeu, El e creatorul bărbatului.
A fi bărbat în secolul XXI înseamnă să ai o personalitate modelată de familie, de
prieteni, de societate și de Dumnezeu. Părinții și bunicii sunt cei care îți transmit prin legături
de sânge slăbiciunile, valorile și mentalitățile lor. Prietenii, alături de familie, sunt cei alături
de care îți creezi amintiri și experiențe. Societatea te modelează prin direcțiile pe care le
trasează în definirea normalității. Dar Dumnezeu e cel care ține în control totul.
A fi bărbat în secolul XXI înseamnă să fii sub presiune. Cultura modernă, cu tradițiile
și valorile ei proprii pun presiune cu scopul de a te conforma ei. Societatea bazată pe egoism
și concurență pune și ea presiune. Dar Dumnezeu veghează peste tot.
A fi bărbat în secolul XXI înseamnă să fii provocat prin a fi altfel. Atunci când se
încurajează ignoranța, provocarea e să dobândești cunoaștere. Când se promovează lașitatea,
provocarea e să fii curajos. Sacrificiu, pasiune, dragoste agape, și multe altele, sunt provocări
la care un bărbat trebuie să răspundă în acest secol.
A fi bărbat în secolul XXI înseamnă și altele doar că am să mă opresc aici. Consider
că aceste definiții au fost necesare pentru a stabili că un bărbat nu apare de nicăieri, că nu
ajunge la vârsta bărbăției cu un fel de tabula rasa în minte și în comportament și că nu e un fel
de superman. E și el un muritor ca toți ceilalți, un păcătos ce are însă șansa salvării.
Din punctul meu de vedere, bărbatului de azi i se oferă un model greșit de a înțelege și
de a practica bărbăția. A fi bărbat nu înseamnă să urli cât de tare te țin plămânii, asta fac
gorilele, cimpanzeii și alte animale. Nu înseamnă să bați cu pumnul în masă pentru că așa
vrei tu, s-ar putea să fie un cui în acea masă. Nu înseamnă să ai doar mușchi formidabili, să te
crezi centrul lumii, să umilești și să înjosești pe cineva. Nu totul se rezumă la instincte
primare. Asta se încurajează în societate prin slogane de genul: „Trăiește liber!”, „Urmează-ți
inima!”, „Dezlănțuie-te!”, dar nu asta e adevărata față a bărbăției.
1Bărbatul modern are o atitudine greșită față de bărbăție. A fi bărbat înseamnă să ai
cunoaștere, pricepere, înțelepciune. Să urăști ignoranța, manipularea, valori care de altfel sunt
promovate de societate. A fi bărbat înseamnă să ai gust pentru frumos. Să te bucuri de creație,
să ai grijă de propriul corp, să ai un limbaj ales, să ai bunele maniere, să arați compasiune,
ceea ce nu se încurajează ci din contră se descurajează la un bărbat modern.
și nu în ultimul rând unui bărbat din ziua de azi îi lipsește speranța. El își pune
speranțele în bani, avere, renume, faimă. Dar toate acestea poți să le stăpânești doar pentru un
timp. Îi lipsește perspectiva, nu poate sau nu vrea să vadă dincolo.
În concluzie, acesta este răspunsul meu la întrebarea „Ce înseamnă să fii bărbat în
secolul XXI?”. Cred că într-un final totul se poate rezuma la două perspective și anume cea
oferită de lume și cea oferită de Dumnezeu, cu privire la bărbat. Dar aceste lucruri sunt
potrivite pentru o altă temă de eseu. Închei prin a spune că inima e un câmp de luptă și
învingătorul luptei va stabili dacă ești sau nu un bărbat.

Eseu 2

Bună întrebare… O aud pretutindeni, mai ales de la mama mea care are o părere personală despre bărbăție, mai bine zis, masculinitate. Societatea ne învață să ”carpe diem” pentru că asta e ceea ce contează, prezentul îți aparține. Mama mea consideră și acum că eu ar trebui să ”mă bucur” de viața aceasta pentru că e scurtă. Ar trebui să ”mă petrec”, vorba ei, ”să caut” fete, să nu las pe nimeni să mă calce în picioare. Să fiu un feroce. Seducător. Să le fie frică celorlalți de mine pentru că eu sunt ”fiu de polițai”, doar tatăl meu așa a fost, om cu impact.

Iată că mama mea încearcă să mă învețe ce înseamnă să fii bărbat. Mi-am pierdut tatăl în lupta împotriva cancerului când eu abia aveam 11 ani. De atunci am fost precum un explorator fără busolă. Navigam spre nicăieri. Fără scop, fără țintă. Dacă nu aveam un bărbat în viața mea, de la cine altcineva să fi învățat așa ceva decât de la mama care a stat în prezența unuia?
Nu i-a prea ieșit, nu e vina ei. Am devenit un retras, un dependent de o viață virtuală bogată care m-a urmărit mulți ani la rând, pe mama mea o detestam la fel și pe sora mea pe care o mai și loveam… uneori cu telecomanda în cap…cu colțul bineînțeles și tare. Apropo, sora mea s-a născut cu handicap gradul I, iar eu mă comportam astfel cu ea… Pe mama am jignit-o odată, atribuindu-i apelativul ”proasto” de față cu bunicii mei, părinții ei. Atât mi-a trebuit, am mai mâncat bătaie bună dar în ziua aceea, era chiar cruzime ce am îndurat. Pișca mai tare ca ardeiul iute… dar a fost eficient, nu am mai îndrăznit după aceea.
Deschideam ușile doamnelor și domnișoarelor, le dădeam întâietate. Renunțam la locul meu pentru ele deoarece eram învățat că ”așa trebuia”, de atunci le-am păstrat adânc și nu m-am putut dezlipi de aceste mici acte de politețe. Bine spune Biblia în Proverbe 22:6 (VDCC): „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Cazul meu e unul, dar nu e unul extrem.
În primii ani ai copilăriei aveam o familie frumoasă, trăiam momente împreună și era armonie în ciuda faptului că sora mea este așa cum e. Toate s-au schimbat după ce tata a ieșit din peisaj.
Nu după mult timp L-am cunoscut pe Domnul și astfel a apărut schimbarea în viața mea. Am început să realizez, treptat, că am un rol pe acest pământ, un scop. Am căutat tot mai mult să învăț de la Domnul din Biblie, frecventând grupuri de studiu și biserica. Dumnezeu a pus în viața mea un bărbat de la care să învăț ce înseamnă bărbăția. Așa a apărut primul meu mentor, apoi următorii. Am realizat că așa cum fierul ascute fierul, un bărbat are nevoie de un altul ca să fie mentorat (iar la rândul său, trebuie să fie un mentor pentru alții). Am învățat că nimic nu mi se cuvine, ci trebuie să lucrez ”ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23), așa că am început să fiu perseverent în ceea ce făceam. Am învățat că Domnul este un Dumnezeu gelos și că nu trebuie să am ”alți dumnezei afară de El” (Exod 20:2). Adio jocuri, adio ”navigări nocturne”1. Am învățat din Noul Testament că Isus Hristos lua apărarea femeilor și le valorifica, în ciuda faptului că pentru cultura de atunci femeia era inferioară bărbatului. Astfel, am început să îmi respect cele mai importante femei din viața mea. Mai mult decât atât, am început să le iubesc. Acum când merg acasă, pun mâna peste sora mea și mă rog pentru ea. Îmi îmbrățișez mama, în ciuda faptului că nu mă va ierta niciodată pentru că m-am pocăit. Urmele atâtor ani de certuri și tensiuni între mine și ea se văd până și acum, dar speranța nu mi-o pierd. Progresele se văd. Am realizat că vreau o familie în care eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24:15). știu ce soț urmăresc să fiu pentru soția mea. știu ce părinte voi vrea să devin pentru copiii mei. știu cine va fi Capul meu. Am învățat că trebuie să lupt ca bărbat. Să fiu perseverent în rugăciune, iar Dumnezeul meu este un Dumnezeu care stăpânește peste imposibil.
Ed Cole spunea că ”bărbăția și asemănarea cu Hristos sunt sinonime.” Am învățat că un bărbat trebuie să se sacrifice pentru ceilalți. El este chemat să fie un lider slujitor precum Hristos. Smerit în toate, cu gândul și cu fapta. Să slujească, nu să i se slujească.

Dacă aș fi citit cu ani în urmă articolul acesta, l-aș fi catalogat ca jalnic. Nu pentru că nu m-aș fi recunoscut printre rânduri, ci tocmai pentru că nu aș fi vrut să recunosc nimic din toate acestea. Însă asta face parte din ce înseamnă să fii bărbat. „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale” – Psalmul 119:71. Atunci când știi că ai greșit, e timpul să îți recunoști greșeala și să faci o schimbare. Mai întâi de toate, sunt un om, iar acest om este imperfect, un falimentar (fără Hristos). Sunt ceea ce sunt, cu toate acestea, nu sunt încă ceea ce voi fi prin Hristos. Așa cum Moise a trecut pe lângă acel rug de zeci de ori, poate chiar sute, a fost nevoie ca o singură dată să se oprească, să se apropie și să realizeze că Dumnezeu îl cheamă. Dacă nu ar fi răspuns chemării, nu ar fi devenit acel bărbat prin care Dumnezeu a eliberat un popor întreg din robie, nu ar fi devenit acel bărbat care ar fi experimentat prezența lui Dumnezeu în persoană.

Ce înseamnă să fii bărbat în secolul nostru? Cred cu tărie că aceeași putere care potolește furtuni, aceeași putere care înspăimântă dracii, aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți, locuiește și în noi, domnii. De aici trag concluzia că bărbații nu sunt pe cale de dispariție, iar eu sunt înconjurat de astfel de bărbați.
Poate că sunt cuvinte frumoase, dar faptele sunt pe măsură. Cred cu tărie că sunt un bărbat pentru că Hristos este vizibil prin faptele, vorbele și gândurile mele. Nu am fost răstignit împreună cu Hristos degeaba, totuși trăiesc și El trăiește în mine.

Eseu 3

Bine Marius (un fel de “Ok, let’s do this”),
Am dat peste minunatul tău articol, întamplător, urmărind ce mai share-uiesc mirobolanţii membrii ai bisericii neoprotestante pe care o frecventez. Am citit interesat ceea ce ai scris şi îţi aprob limbajul ferm şi deschis. Mărturisesc drept şi eu sunt sătul de multe lucruri din lumea aceasta până în punctul în care simt că unii ar fi mai bine dacă nu ar fi (pentru a evita expresii mai directe sau subiective). Nu ştiu de ce m-am apucat să scriu asta – considerând că în general nu aş vedea un rost al unor asemenea competiţii dar poate că asta spune ceva despre tine şi influenţa pe care o ai.
Nu cred că aş putea a-mi formula ideile în ordine şi chiar dacă aş vrea probabil nu mi-ar ieşi ce aş dori cu adevărat. Astfel, am să mă las condus de ideile care mă frământă, încercând să le leg de personalitatea-mi sau cel puţin să îi las reflexia să se vadă. Nu simt nici că ar trebui să încerc prea mult deoarece adevărul e că o persoană te cunoaşte cu adevărat doar vorbind cu tine… şi cred că mi-a venit o idee despre o temă.
Mesajele. Mesajele au devenit, zic eu, un fel de cancer al generaţiei noastre (am 20 de ani – sunt din 96 – îmi atribui generaţia curentă). Ţin minte că am avut, nu demult, o discuţie cu nişte băieţi, la biserică, iar unul dintre ei spunea (şi parafrazez): Cum? Să ieşi cu fata fără să fiţi împreună? La care eu, foarte sincer (aparent luat de fraier) am zis: „Da. Vreau să o cunosc.” Dar am fost abrupt întrerupt de: Ei… vă cunoaşteţi pe facebook. Prin mesaje. Apoi… când sunteţi împreună, ieşiţi.
O pauză este necesară. Eu, am preferat să ies din încăpere pentru a nu spune ceva ce nu s-ar fi aşezat bine cu cel în cauză. În opinia mea sunt foarte dezgustat de astfel de concepte. Şi la întrebarea „Ok, dar înainte de facebook cum era” se răspunde cu „Ei, hai sa nu ne luăm cu din astea. Acum avem alte vremuri şi trebuie să profităm de ele.” Cred şi sunt ferm convins de faptul că în procente majoritare vei cunoaşte o persoană vorbind direct cu ea. Faţă în faţă. Ba mai mult, în special când nici tu nici ea (în situaţia pe care o dezbatem) nu sunteţi presaţi de anturaj (adică în special când sunteţi doar voi – nu singuri pe lume, dar într-o conversaţie privată). Din spusele unui lider de grupă: „Îţi cunoşti partenerul de viaţă mai mult după căsătorie decât înainte.” Nu prea ştiu ce să spun despre asta. Nu mi-ar plăcea să fie aşa. Aş prefera să îmi susţină argumentul înspre intenţia de cunoaştere dar, poate nu e aşa.
Sunt o persoană foarte directă. Prea directă. Deranjant de directă pentru unii. În deceniul „I feel offended” nu cred că mă încadrez prea bine. Un exil mi-ar fi mai prielnic în opinia unora. Dar nu intenţionez să mă schimb. Spun tuturor ceea ce cred. Încerc, totuşi, să nu cad în stereotipul românului de a mă băga în domenii pe care nu le cunosc şi a-mi da aere de specialist – cum prea mulţi fac şi îmi e greaţă de ei. Dar când văd pe cineva şi simt a-i spune ceva (Nu ‚călăuzit de Duhul’; nu îmi dau filme. Vorbesc de raţiune) îi voi spune. Dacă persoana e deranjată mă voi abţine în viitor. Dar fac lucrurile cum simt că trebuie făcute, până când mi se spune: „nu aşa”. Astfel, legat de fete, cred că trebuie în primul rând tu cu tine să ai o luptă şi să te cerţi cu argumente pro şi contra pentru a vedea dacă tu chiar o placi pe acea fată. Nu merită să o abordezi şi să o stresezi cu mesaje şi speranţe false dacă tu nu ştii ce vrei. Învaţă să fii subtil. Apoi… doar când ştii sigur ce vrei… poţi deveni direct. Insistent chiar. Nu vă dau sfaturi pentru că nu prea ştiu multe în materie de… iar francheţea mea nu e bine primită cu fetele. Nu de puţine ori sunt etichetat ca şi „creep”. Nu doar de către fete…
Poate că totuşi nu e ok, ca atunci când o persoană te interesează, să o găseşti pe facebook şi să o inviţi la o cafea pentru a discuta… Vai, nu vorbesc de fete. Să îmi fie cu iertare confuzia. Nu sunt chiar aşa de creep. Dar cred că trebuie să ştii ce vrei. Să urmăreşti acel lucru… până… îl ai sau ştii cu certitudine că nu e pentru tine.
Apoi am mai văzut menţiuni despre „gagicari” şi poate chiar stereotipurile masculo-feminine de fete cu barbă. Combinaţia dintre cele două îmi crează o stare de angoasă insuportabilă (nu, nu citesc multe cărţi. Am căutat „angoasă” online ca să fiu sigur că înseamnă ce mai ţineam eu minte). La fiecare vorbă „şmecheră” care o scot, la fiecare gest simt nevoia să îi pocnesc. Nu e matur nici din partea mea… dar nu de puţine ori am avut momente în care „ţi-am rupt toate oasele în 13 moduri diferite, în mintea mea… dar în realitate am răspuns cu „Bine”… iar apoi am plecat.” Simt că sunt atât de puţini oameni cu care ai ce să vorbeşti încât îmi vine să mă izolez mai mult decât să socializez. Oameni cu care să poţi discuta o problemă… o idee… o tematică. Să treci mai adânc decât „- Ce faci? – Bine”
Pericolul e mare (dată fiind componenţa juriului) dar simt nevoia să intru şi în domeniul feminin de activitate (am să las „other gender” pentru altă dată; nu e cazul). Pot să mă numesc, fără a fi o aroganţă a mea (sper), un băiat (bărbat? Încă nu îmi e obişnuit cuvântul şi drept îi că mai greu cu barba…) care nu „caută” fete. În toată viaţa mea nu am simţit că am căutat vreodată în mod activ o fată de care să îmi placă (şi totuşi am găsit… dar a fost anturajul şi nu am căutat să o plac, doar aşa am simţit – iar de sentimente iar nu voi discuta pentru că deja văd că am trecut de 1000 de cuvinte – nu, nu cred că băieţii nu pot discuta de sentimente; ba chiar dimpotrivă, acea idee mi se pare stupidă). Dar, am observat în nenumărate rânduri că am găsit, în schimb, multe fete de care să nu îmi placă. Şi aici trebuie să insist mult asupra faptului ca nu e vorba de aspectul fizic. Da, aspectul fizic poate avea un impact… dar, poate la fel de bine să fie irelevant. Dacă îţi place persoana, aspectul fizic se transformă în ochii tăi. Trecând peste explicaţie, cred că am întâlnit atat de des stereotipul „naivităţii” la fete încât nu mă mai miră când articole precum ale tale despre „fete care au fost afectate de…” nişte şmecheraşi la urma urmei, vin şi se plâng despre lumea masculină. Da, e greşit ce se întâmplă şi de partea noastra. Însă când am auzit, nu de la una, ci două (în aceeaşi conversaţie) fete că „Eu nu cred că băieţii după ce sunt într-o relaţie se mai uită după alte fete” am simţit că pot liniştit să plec acasă de la studiu, pentru că eu nu am ce învăţa de acolo. (Asta a fost foarte arogant din partea mea.) Dar faptul că mai nimeni nu simte nevoia să contrazică cu argumente sau să îşi facă partea şi să discute tematici serioase cu fetele este o problemă foarte mare care o văd cel puţin în biserica mea. Dacă fetele trăiesc în lumea lor roz, impactul cu realitatea poate fi catastrofal. Şi îmi pare rău pentru cei care au anumite „concepţii” despre viaţă, dar adevărul este că uneori… poate fi foarte fain ce crezi tu… dar nu e adevărat. Din punct de vedere obiectiv. Indiferent de părerea mea sau a ta.
Sper că nu am fost prea abstract. Am scris „pe flow” cum se zice… Dacă cineva simte nevoia să mă întrebe un alta şi să elaborez, simţiţi-va liberi să mă contactaţi (nu le am foarte bine cu – multele – cuvinte şi e posibil să fiu interpretat greşit; de aceea îmi cer iertare în avans).
A fost interesant să scriu acest… eseu. Sper să fie interesant şi pentru voi să îl citiţi.
(PS: Ţi-am păstrat font-ul, Marius)

Eseu 4

Sincer?
Mă disperă și pe mine ca mascul (ca încă nu pot zice bărbat) să văd o adunătură mare de fătălăi în jurul meu care se consideră bărbați. Mă plimb pe stradă și îi surprind cum se holbează după „inima” fetei. Vezi în ochii lor cum pofta depășește cu mult voința. Le simți dorința de a căuta trupuri și nu persoane. Fac din trupurile lor idoli. Își adună titluri să le pună doar pe mici morminte în mari cimitire. Au bani, femei și mașini (în mod special BeMWeruri). Deci sunt bărbați.
Mi se face scârbă.

Hai să vedem la început cum a creat Dumnezeu bărbatul și femeia…totuși…
„Eva a fost creată în frumusețea luxuriantă a grădinii Paradisului. Dar Adam, dacă vă amintiți a fost creat în afara Grădinii, în sălbăticie.”
-eu, Bărbatul, John Eldredge

Chiar din începuturi poți vedea femeia ca fiind partea sensibilă din Dumnezeu. Ea are nevoie de protecție, afecțiune, afirmare, dragoste, nu dominare, cruzime, sălbăticie. Bărbatul este prezentat ca fiind partea luptătoare, el a luptat pentru supraviețuire înainte să fie mutat în grădină (citiți Geneza 2).

Bărbatul are în el dorința după aventură, dorința de a lupta pentru ceva, dorința de a urca un munte periculos, de a explora o peșteră întunecoasă, de a umbla pe o gheață subțire. Este neîmblânzit.

Bărbatul nu este un pămpălău, să fie dus de nas.
Nu este un gagicar, ci iubește o singură femeie întreaga viață cu întreaga inimă.
Nu umblă fără scop, fără viziune, ci și-a cunoscut destinul în Dumnezeu.
Nu este un pornofil, condus de pofte, ci are putere de auto-stăpânire, așteaptă premiul cel mare până după căsătorie.
Nu este un egocentric, narcisist, ci pune mai mult preț pe cei din jurul lui.

O altă imagine denaturata a bărbatului este plânsul…prea mult auzi în ziua de astăzi: Tu ca bărbat nu trebuie să plângi! –altfel spus, tu ca bărbat nu trebuie să te arăți sensibil, vulnerabil. E ATÂT DE GREșIT! Ajungi doar să îți împietrești inima. Lacrimile îți eliberează amărăciunea sufletului. Dumnezeu vrea ca tu, ca bărbat, să ai o inimă de carne, nu de piatră. O inimă de piatră oferă o dragoste de piatră, fără viață. Piatra stă lipită de inima ta. Piatra reprezentând răni nevindecate, traume, abuzuri.

Cred că Dumnezeu își cere ție, ca bărbat, să fii cel mai mare fan al soției tale, să o ajunți și lansezi în destinul ei. În brațele tale ea să simtă protecție, siguranță, dragoste. Să simtă pace și odihnă. Pulsul tău să fie pulsul ei. Nu mă înțelege greșit, Dumnezeu nu îți cere să o sufoci, să o controlezi, să o domini. Cu ce ești tu mai presus decât ea? Cu mândria eventual.

Închei cu o ultimă afirmație…
”Valoarea unui bărbat este dată de zâmbetul soției sale.”

Eseu 5

Ce (mai) inseamnă a fi bărbat în secolul XXI?
După una din definițiile întâlnite în DEX aș putea spune “om în toată firea”, dar partea asta cu firea mă cam injughie în sentimentul meu de evanghelic. Aș alege să spun să fii bărbat în secolul XXI, implică să fii om, dar intrăm în eternul spațiu al definițiilor ce nu fac decât să completeze memoria atât de liberă de care dispunem în contemporaneitate! Consider că a fi bărbat în secolul XXI implică aceleași cerințe pe care le găsim în a fi bărbat și în alt secol! Nu vremurile îl schimbă pe om, ci omul răzbate prin timp și schimbă vremurile!Așadar cine ar fi fost bărbat în secolul trecut, foarte bine ar rezista și în cruda actualitate de factură apocaliptică pe care o expunem și o propagăm!
După sac și petic! Realistică furtuna de adjective aduse de partea feminină, regnului bărbătesc! Să nu uităm că nu există înger pentru drac, și drac pentru înger. Dumnezeu nu e politician, așadar să nu tragem concluzii pripite. Fiecare doarme după cum își așterne! Totuși m-aș risca să definesc “a fi barbat”, într-o societate ostilă care trage gloanțe de multe ori spre aliați!
A fi bărbat implică să-ți vezi de “vremea fiecărui lucru”, să nu-ți pui inima la bătaie și nici să nu bați alte inimi în încapacitatea ta de a pune frână animalului rațional ce-l porți în tine!
A fi bărbat înseamnă a nu trezi regina Dragoste cât timpul și vremea ei potrivită este acolo, în somn! Un bărbat adevărat spune nu uciderii sentimentale a fetelor din jur!
Bărbatul adevărat cunoaște valoarea unei fete și o vede ca parte din el și din Dumnezeu! Vede dincolo de ambalaj, vede un suflet nobil ce va purta colosalul dar al vieții!
Acest bărbat își impune limite de dragul femeii, întruchipare atât de fină a iubrii divine!
Bărbatul adevărat își va aduce aminte că e “capul nevestei” doar atunci când face pentru femeie ce a făcut Hristos pentru Biserică, a stat cu mâinile intise pe cruce.
Un bărbat își mai aduce aminte că florile nu-s de 8 Martie doar, nici la botez și nici în ziua când mirosul florilor aduse e simțit doar de cei de lângă mormânt, bărbatul adevărat iubește și respectă ori de câte ori are ocazia prin nobilul gest de a oferi o floare!
Când ești bărbat știi că fetele nu-s oferte pe OLX, deci nu le găsești online sau pe Facebook! Nici măcar pe viber sau watshup, ci în vibrațiile unui “Ce faci?” plin de însemnătate spus sub seninul cer al realității atât de mult evitată astăzi!

Multe s-ar putea spune aici, dar totul se poate simplifica la o simplă propoziție: bărbatul adevărat îl are pe Hristos! Când Hristos a schimbat, a cuprins și a înnobilat inima bărbatului, acolo se găsesc cele mai înalte trăsături morale și spirituale. Omul poate fi educat, dar când educația vine din cer, ea vine prin dragoste! DRAGOSTEA NU SE POARTĂ NECUVIINCIOS! Dragostea aduce flori, dragostea nu sfarmă inimi, nu naște imbecili și nesimțiți, nu scuipă, oferă locul în autobuz, respectă femeia și mai presus de toate, dragostea conduce către dragoste!

Dincolo de dezastrul actual al societății, cred cu tărie că nu ne-am pierdut încă bărbații! Se prea poate să se fi pierdut ochii curați prin care se vede frumosul și bărbatul din bărbați!
Cine caută găsește, așadar femei și fete, căutați cu tact, cu responsabilitate, cu Hristos, dar mai corect, lăsați-va găsite de cine merită !

Eseu 6

Când voi fi mare, îmi doresc să devin…bărbat
Ce mai înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Nu pretind că dețin răspunsul la această întrebare,
așa că ceea ce veți fi citit până la final, luați-o vă rog ca pe o umila încercare de răspuns a unuia ce nu a
devenit încă bărbat, dar care se străduiește să o facă.
Sunt frate de 3 surori mai mari, așa că întrebarea de față mă frământă de ceva vreme…cam de pe când ele,
interacționând cu diferite tipologii de băieți, după ce se minunau de prostia unora, de tupeul altora sau de
lipsa crasă de educație a celor mai mulți, au avut grija și bunăvoința să îmi spună: “Tu să nu faci așa…că
altfel nu mai ieși din casă”.
Prin natura studiilor pe care încă le întreprind, obiectul lor fiind lipsit de importanță în cazul de
față, am învățat un lucru: în alcătuirea omului și exprimarea sa în viața de zi cu zi, își lasă amprenta două
mari componente-genetica și mediul în care se dezvoltă. Spre surprinderea unora, ca și a mea de altfel la
auzul acestei vești, vom afla că cea din urmă componentă e predominantă, într-un procent deloc de
neglijat, chiar covârșitor aș îndrăzni să spun. Adăugați la aceasta faptul că, cel puțin de la un moment dat,
putem să ne alegem mediul în care existăm, și imediat blamarea ‘sorții’ și justificarea absurdă că al nostru
Creator nu a fost atât de darnic cu noi își pierd din substanță și trebuie să înfruntăm o realitate de multe
ori incomodă: suntem ceea ce alegem să fim.
Ca să poți spune ce e acela un bărbat, trebuie să fi văzut în viața ta măcar unul. și slavă Domnului
că mi-a dat harul să întâlnesc în drumul meu nu doar unul, ci mai mulți de o duzină chiar. Un bărbat
adevărat nu devine așa dintr-o dată, ci are modele în viață.
Am bucuria, șansa, binecuvântarea, nici măcar nu știu cum să o numesc, să spun că primul bărbat
adevărat pe care l-am întâlnit în viață este tatăl meu. La el am văzut ce înseamnă răbdarea, dăruirea,
disciplina și respectul. Sunt lucruri pe care nu le-a negociat niciodată în viața lui de credință, de familie,
de la serviciu. M-a învățat ce înseamnă să îți asumi o responsabilitate, un rol, sau o decizie. L-am admirat
pentru că a rămas consecvent și a luptat pentru planurile și visurile sale, chiar și atunci când i-a fost greu.
O vreme l-am perceput ca pe un absent din viața mea; mereu prins în activitățile rutinei zilnice și fără a
deține calitățile unui bun comunicator m-a făcut să îi simt lipsa. Am înțeles mai pe urmă, că a ales să îmi
transmită valorile în care crede și pe care le prețuiește așa cum o știe el mai bine, prin puterea exemplului.
Presupune un risc destul de mare, pentru că e condiționat de percepția celui ce primește, dar și dacă e
recepționat cum trebuie, exemplul cântărește mai multe decât cuvintele. Tot tata mi-a arătat ce înseamnă
curajul. Onestitatea, sinceritatea și multe alte lucruri pe care le-am văzut la tatăl meu m-au marcat profund
și sper că măcar în parte, le-am preluat și eu.
Domnul T. mi-a arătat ce înseamnă dragostea față de aproapele. L-a întâlnit pe Hristos la vârsta
mijlocie, târziu…cum spune el cu regret. Dar această întâlnire a transformat un om cu o statură
impunătoare și o funcție din care inspira cu ușurință teamă într-un munte de dragoste. Are în el focul
acela al dragostei dintâi, care durează deja de câțiva ani, care te faci să arzi pentru aproapele tău care nu îl
cunoaște încă pe Mântuitor.Prietenul A. m-a învățat ce înseamnă să fii flexibil, să îți permiți să faci schimbări majore, atunci
când înțelegi lucrurile puțin altfel. A renunțat la un statut foarte bun, privilegiat aș putea spune, și a
îmbrățișat fără teamă reorientarea profesională, avântându-se la cei 40 de ani ai săi în hățișurile unor ani
lungi de studiu, în compania unor tineri neinițiați încă; a încercat să îi ajute pe toți, de fiecare dată, iar
unora le-a permis chiar să îi devină și prieteni; fericiți sunt cei din urmă. I-a învățat pe aceștia că
integritatea și seriozitatea sunt coordonate esențiale în procesul de învățare.
De la acești oameni, și încă vreo câțiva, am învățat ce însemnă să fii bărbat în secolul nostru. Cu
încurajările și susținerea lor am pornit pe drumul maturizării mele, ca într-un bildungsroman. Am învățat
că un bărbat adevărat trebuie să parcurgă o serie de lecturi fundamentale; să își poată argumenta un punct
de vedere, ori dacă nu să tacă și să asculte. Tot un bărbat adevarăt știe că a fi politicos și respectuos mereu
cu fetele întâlnite nu e o opțiune, ci o obligație. Trebuie să își asume greșelile făcute, care oricum sunt
inevitabile, să nu aibă orgolii prostești și să-și prezinte scuzele oridecâteori situația o impune. Un bărbat
în devenire acceptă să părăsească zona sa de confort, îmbrățisând provocări noi, pentru că a înțeles că
adaptaptabilitatea devine vitală în societatea în care trăiește. Un bărbat învață ce e acela autocontrolul și
își ține în stăpânire trupul, iar de excesul de hormoni scapă prin sport. Se alimentează echilibrat și
cumpătat, informându-se în prealabil, pentru că asta înseamnă să ai grijă de templul Duhului Sfânt. Un
bărbat adevărat muncește sau face mai degrabă voluntariat decât să se uite la seriale și să meargă la sală.
Încearcă tot timpul să stea pe lângă oameni care fac anumite lucruri mai bine decât el, prin experiența pe
care o au în spate, pentru că știe că asta îl va pregăti pentru viață. Învață să aibă încredere în forțele
proprii și să devină independent. Abia mai apoi va putea să încurajeze pe alții.
Nu reușesc să cuprind într-un microeseu tot ceea ce consider eu a fi un bărbat adevărat, pentru că
aș mai avea multe de spus. Până la cei 24 de ani ai mei am încercat să observ și să îmi însușesc atributele
de mai sus, pe care le consider esențiale pentru un bărbat care vrea să trăiască printre oameni și să își
întemeieze o familie. Sunt conștient că nu le voi avea pe toate, ar însemna să fiu bărbatul ideal. Dar voi
încerca să mă apropii cât mai mult.
De curând m-am îndrăgostit și am avut curajul să încep o relație. Cred că e primul semn al
maturizării, dar încă mai am multe de învățat. Pare-mi-se însă că nu mai sunt doar un băiat.

Eseu 7

Ce (mai) înseamna a fi ”barbat” în secolul al XXI-lea?

Deoarece intrebarea „Ce mai inseamna a fi barbat” poate fi interpretabila in multe feluri, totusi trebuie sa tinem cont de faptul ca barbatul
avea asociata o alura sau un rol specific perioadei in care a trait.

Asa ca putem sa dezbatem aceasta intrebare insusi de la caracteristicile asociate din trecut, care unii le pot considera
demne de a ingloba omul de sex masculin ca fiind o comparatie castigatoare in contrast cu barbatul cotidian, in timp ce unii pot sa lase in urma ideile istorice
si sa considere barbatul din ziua de astazi adevaratul model.

Sigur ca parerea mea subiectiva inclina balanta in favoarea barbatului din trecut dar compensand cu unele regionalisme care mie imi plac, si sunt folosite pentru barbatul cotidian.

Din punct de vedere scriptural succesul barbatului este reprezentat de modul in care acesta transfera mesajul Cristic sotiei sale.
Asa ca in timp ce un „Iosif” in zilele de astazi ar parea un neinitiat si un om care nu stie sa profite de oportunitate, in trecut acesta reprezenta forma pura de autocontrol si binecuvantare

O a doua caracteristica a omului de sex masculin care arata ca este un „barbat” e insusi tupeul (constructiv) de a iesi in fata si de a-si exprima convingerile.
In credinta crestina, exista 3 tineri care erau dispusi chiar sa infrunte moartea, decat sa se inchine la un zeu mort care nu era in conformitate cu credinta lor.
Asa ca atunci cand faci totul ca sa te opui unui lucru care este in contrast cu ceea ce tu ai experimentat ca si o credinta autentica, nu numai ca arati devotament,
arata si forma pura a echilibrului, a omului care nu se schimba cu orice „zeu” sau „lucru” nou.

Si pentru ca ma tin de cuvant, am sa mentionez si acele regionalisme sau cuvinte noi care astazi sunt asociate cu ideea de a fi un barbat adevarat( de succes).
Evident ca un barbat cu un know-how bogat va iesi in evidenta.Este greu sa spui DE CE anume. Pur si simplu este atragator sa cunosti cat mai multe.
Pe langa avantajele faptului ca te vei descurca mai bine in viata atat pe plan profesional si sentimental insusi D-zeu incurajeaza sa fim cap si nu coada.
De ce ? Pentru ca D-zeu vrea oameni morali in sprijinul multumilor.

Si da, un barbat ar trebui sa faca sport. Pentru ca trebuie sa aiba o sanatate in limitele normalului.Pentru ca va transmite genele mai departe.
Pentru ca D-zeu vrea sa avem grija de templul Duhului Sfant, corpul nostru.

In conluzie, pentru a reusi ca si barbat in viata poti sa incepi de la a fi diferit.
Bafta barbatilor.

Eseu 8

Ce este un barbat?Ce inseamna sa fi barbat cu adevarat?Sa ai barba,masina,prieteni cool,stabilitate financiara,charisma..intelect,frica de Dzeu?Probabil pt.unele fete da.Eu am doar barba,cativa prietenj si experienta acumulata alaturi de Dzeu :))Diferenta dintre un baiat si barbat este maturitatea..nu de a detine ceva ci de a oferi ceva persoanei iubite,fara nicio conditie.Problema noastra este faptul ca,conditionam tot.Vrem sa schimbam persoana(el/ea)sa doreasca ce ne dorim si noi.Relatiile noastre au devenit un comert,ce ai tu si ce n am eu,relatia noastra cu Dzeu a devenit un comert…totul in jur este un comert.Facem un compromis si cu lumea si cu Dzeu,iar relatiile noastre sunt asemanatoare,compromise.Traim pt noi si pt altii doar in cazul in care beneficiem si noi ceva.Traim in era in care vrem totul si acum..exact ca imparatul Solomon,o viata fara frane.Un exemplu de barbat adevarat este Iosif..care a zis NU sotiei lui Potifar.Integritatea este un alt caracter al barbatului adevarat.Rabdarea..indelunga rabdare este un rezultat al maturitatii.Femeile se plang ca nu sunt barbati..dar oare de cate ori s au lasat pipaite,giugiulite in loc sa zica NU!!Eu ca baiat daca respect o fata si am intentii serioase cu ea..am alte modalitati sa i arat ca o iubesc,Da..sunt de moda veche,inca cred ce zice Scriptura :))cred ca este sanatos sa nu te atingi de o femeie,desi femeia vrea cumva sa i arati ca iti pasa,sa i arati ca o iubesti.Ma intreb ce fete sunt acelea de se „combina” cu pitiponci,pensati,pornofili..dupa care plang cu lacrimi sincere dupa el.Exista si pitipoanca pocaita,singura diferenta este citatul de la profilul ei de FB”Pot totul in Hristos care ma intareste” si pe baiat il ispiteste :))Fetelor nu va mai plangeti ..ca si noi ca si barbati am vazut destule.Nu vreti langa voi un barbat normal,normalitatea va sperie,cumintenia va sperie.Nu vreti un barbat plictisitor..un barbat care sa nu faca nimic iesit din comun.Mai exista barbati adevarati,barbati care sa va iubeasca asa cum sunteti..cu bune si rele,fara fard si fara machiaj,fara masti.Barbati care nu dau cu pumnul in masa,atunci cand ar putea sa o faca cu mare usurinta.Un barbat adevarat acopera o greseala,iarta si nu analizeaza prea mult..sufera in tacere si iubeste in tacere.Nu este necesar sa fac o descriere mai ampla despre ce inseamna sa fi barbat adevarat..asa cum nu este necesar sa descriu femeia adevarata. Relatia ta personala cu Dzeu defineste pana la urma si relatia ta cu cei din jur

Eseu 9

Ce (mai) înseamnă a fi bărbat în secolul XXI ?
“Sunt bărbat!” – Din păcate această expresie a devenit una din glumele cele mai bune pe care o poate spune (suferi chiar) un personaj de parte masculină de vârsta unui adolescent. Adolescența asta e momentul în care băieții ar trebui să caute ‘bărbăția’.
Greu, însă nu imposibil, cred că încă se poate contura imaginea unui bărbat autentic, spre deosebire de ce lumea contemporană promovează.
Caracteristica principală a unui bărbat e bărbăția. Da’ ce îi bărbăția asta de fapt?
Printre rezultatele oferite de DEX la accesarea acestui cuvânt găsim că bărbăția e o totalitate de caractere fizice și sexuale ale bărbatului, o comportare sau atitudine de om curajos, fiind sinonim cu “masculinitate”, “maturitate” și având ca antonim cuvinte precum lașitate, poltronerie.
Deși, în mod normal, nu ar trebui să căutam definiția bărbăției in DEX, e fascinant că acesta (încă) oferă o definiție cât de cât… bărbătească. Se afirmă că bărbăția este, din punct de vedere al aparenței, totalitatea caracterelor fizice și sexuale ale bărbatului, cu care ne naștem – dar se conturează cu timpul (mustață, schimbarea vocii, ș.a.), însă și ca o comportare sau atitudine de om curajos – subliniind si partea de ’inside’, la fel și antonimele date, afirmând, oarecum, că nu poți fi bărbat daca n-ai curaj.
Asta e tot? Aspect bărbătesc și curaj?
E adevărat că bărbatul trebuie să arate ca un bărbat – nu feminizați, cum s-a ajuns în zilele noastre. Cred că e vorba despre păstrarea autentică a darului pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia. Tu, băiatule, ești creat să fii bărbat, nu femeie.
“Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung?” (1 Corinteni 11:14).
E adevărat că și curajul e ceva ce ne deosebește, mai degrabă, de (unele) fete.
Dar, este bărbăția o “virtute” pe care o căpătăm prin trecerea timpului, când ne crește mustața, și atât?
Dacă ar fi după timp, toți băieții ar deveni bărbați, la o anumită vârstă. Dar cu siguranță, nu DOAR timpul și schimbările suferite în timp definesc bărbăția.
Bărbatul trebuie să fie un slujitor. Pe vremea lui Ezra când căutau slujitori pentru Casa Domnului, Biblia spune că “fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Serebia, bărbat cu minte”. Acest bărbat “cu minte” a fost unul dintre căpeteniile leviților, și era “însărcinat să mărească și să laude pe Domnul”(Neemia 12:24).
Spre deosebire de Serebia, care era un bărbat cu minte, în Biblie ni se prezintă și un personaj fără minte. În Proverbe 7:7-23 ne este prezentat un “băiat fără minte” prins în plasa unei femei șirete. Băieții sunt ușor manipulabili, în schimb bărbații au principii sănătoase și puternice.

Bărbatul trebuie să aibă suficientă maturitate pentru a fi stăpân în casa lui. Bărbatul trebuie să-și câștige respectul, nu să-l impună. Un exemplu negativ e reacția împăratului Ahașveroș, care, după neascultarea soției, a dat porunca “toate femeile vor da cinste bărbaților lor, de la mare până la mic” – (Estera 1:16-21).
Estera 1:22 “A trimis scrisori tuturor ținuturilor din împărăția lui, fiecărui ținut după scrierea lui și fiecărui popor după limba lui; ele spuneau că orice bărbat trebuie să fie stăpân în casa lui și că va vorbi limba poporului său.”

Bărbatul trebuie să-și îndeplinească datoria de soț. Dacă bărbatul se căsătorește și devine soț, 1 Corinteni 7:3 spune ca “bărbatul să-și împlinească față de nevastă datoria de soț.”, în completare cu versetul 11 – “bărbatul să nu-și lase nevasta”.

Bărbatul oferă siguranță și odihnă vieții de familie. Știți care este binecuvântarea rostită de Naomi fiicelor ei?
Rut 1:9 “Să vă dea Domnul să găsiți odihna fiecare în casa unui bărbat!”

Bărbatul trebuie să fie gata să lupte – ăsta e curajul din definiție. Nu mă refer strict la război, însă bărbatul trebuie sa fie acela care luptă și nu dă înapoi când ceva greu de înfruntat apare înainte.
Judecatori 20:17 “S-a făcut și numărătoarea bărbaților lui Israel, afară de ai lui Beniamin, și s-au găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toți bărbați de război.”
2 Samuel 10:12 “Fii tare, și să ne arătăm plini de bărbăție pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va crede!”

Despre sexualitate? E evident că în Vechiul Testament, când vine vorba despre acest subiect, e vorba despre bărbați, nu despre băieți. Și mai interesant e că, de fiecare dată când se menționează ceva despre soț, în cadrul unei căsnicii, se menționează cuvântul bărbat (e.g ”nevasta unui bărbat” – Geneza 20:3, “să-i fii bărbat și ea să-ți fie nevastă” – Deuteronom 21:13), la fel și pentru ideea de ”fete care nu știu de bărbat”(Geneza 19:8), “fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat”(Numeri 31:18). Ce vreau să subliniez îi că, de fapt, căsnicia și relațiile sexuale nu sunt pentru băieți, ci pentru bărbați, în cadrul căsătoriei.

Dumnezeu te-a creat într-un mod fantastic, autentic, unic, deci caută să fii bărbat!

Eseu 10

De când mă știu l-am văzut muncind. Îmi plăcea să fiu lângă el, să-l întreb ce mai meșterește. Când făcea o moară, când o poartă, când o scară sau un balansoar. La noi zgomotul ciocanului era un sunet obișnuit. Dacă nu-l auzeam, însemna că s-a întâmplat ceva: bunicul ori nu e acasă, ori e bolnav. Chiar dacă nu avea de lucru, era prin grădină: stropea, tundea iarba, curățea via, aranja trandafirii. Mai planta câte-un pom fructifer, mai repara ceva prin casă. Casa era mare, iar noi eram mulți. E adevărat că aveam și noi grijă să aibă de lucru. Dar el o făcea cu cea mai mare plăcere. Câteodată mai stătea plictisit în fața televizorului, probabil obosit și dezamăgit de politicieni (îi plăcea politica, o vreme). Era un om care purta pe inima soarta poporului și știa că schimbarea atârna și de el, chiar dacă într-o mică măsură. Țin minte că m-am dus în camera lui rugându-l să-mi dea un ciocan, niște cuie, sau să se uite la iala stricată din ușă. Sărea sus bucuros să-mi dea de ce aveam nevoie. De când am fost mai mic am îndrăgit foarte mult sa mă uit la el cum lucrează. Îl întrebam ce face, iar el îmi explica detaliat. Pe lângă altele, am învățat de la el cât de importante sunt detaliile. La urma urmei, ele fac diferența. Și acum mă minunez cum întotdeauna își făcea timp de mine. Mai erau momentele când ne puneam în canapeaua aia comodă din camera de living, iar el îmi povestea din experiențele lui. Niciodată nu mi-am putut imagina ca un om să treacă prin atâtea. Ne iubea foarte mult. Și era extraordinar de important, cum această iubire își manifesta prin câte un gest, cât de mic, dar venind din inimă. Obișnuia sa facă vin de casă, iar specialitatea lui era vinul de coacăză. Țin minte cum venea bucuros și ne aducea câte o sticlă. Făcea un vin foarte bun, dar faptul că împărtășise cu noi ceva în care a învestit timp și energie însemna și mai mult pentru noi. Îl vedeam cum în fiecare săptămână mergea cu bunica la plimbare. Le plăcea la amândoi să se plimbe prin cimitir. Asta explică și de ce era el așa pregătit de “plecare”. Trăia o viața mult mai cutezată decât trăim mulți dintre noi. Îi admiram cum dragostea lor creștea în profunzime cum anii treceau. Nu uit niciodată privirea cu care se uitau unul la celălalt. Doar privirea spunea totul. Câteodată nici nu mai era nevoie de cuvinte. Dar el folosea și cuvintele. Nu vorbea mult, dar când omul îl asculta, îndrăgea mult să vorbească. Când vedea că partenerul de conversație este chiar interesat de ceea ce spune, vorbea și cu mai multă înflăcărare. Un lucru nu a făcut niciodată. În douăzeci și unu de ani în care am avut prilejul și binecuvântarea să-l am lângă mine, să-l văd trăind, muncind, râzând dar și suferind de multe ori (și din cauza altora), niciodată nu l-am auzit plângându-se. Avea acea demnitate sfântă și putearea necesară să-și accepte soarta: cu toate cele bune și rele; cu albul, negrul și griul de multe ori mai accentuat. Întotdeauna a ajutat când a putut. De foarte multe ori a renunțat la ce i se cuvinea lui, ca alții să poată avea. Așa a fost el. Nu ieșea în evidență, dar nici nu urmărea asta. Era conștient de chemarea lui și își cunoștea poziția în toate domeniile vieții. A plecat pe neașteptate. Am fost mirat, că în ultima lună îl vedeam mai mult în cameră decât afară. Și era și mai ciudat, că îl vedeam întins pe pat. Când deja a devenit neliniștitor situația lui, l-am dus la spital. A stat o săptămână la Oradea, apoi o săptămână la Cluj. Eu fiind student acolo, am intrat la el în fiecare zi. După ce am aflat diagnosticul, am realizat că a avut niște dureri groaznice. Dar de câte ori am mers la el, l-am văzut zâmbind. O ținea pe bunica de mână și în continuu îi mulțumea că este lângă el. Joi, în sfârșit a început tratamentul, iar noi ne-am bucurat că se va face mai bine. A doua zi, vineri, m-am dus la el pentru ultima dată. Abia îl recunoscusem. L-am văzut murind. A murit așa cum a trăit, cu demnitate. Două luni au trecut de atunci și îi simt lipsa teribil de mult. Mi-e dor de el. De întâmplările lui, de zgomotul ciocanului, de vinul bun, de rugăciunile lui sincere, de zâmbetul lui. De felul său de a fi, de a crea ceva nou și de a o împărtăși cu alții. Da, el a fost bunicul meu. Poate vă întrebați de ce am scris despre el în eseul acesta. E foarte simplu, pentru mine el întruchipează rolul unui bărbat în toate aspectele lui. Nu consider necesară teoria, dacă odată am văzut-o reală și veritabilă în viața unui om. Luna trecută ceva s-a stricat în casă, iar cineva a zis primul gând cu voce tare, care de fapt, cred că era al tuturor: -“Lasă, că rezolvă bunicul”. S-a făcut liniște în cameră. Era o tăcere în parcă toți ne simțeam rana încă proaspătă atinsă… Da, acesta este adevărul: ne-am obișnuit. Ne-am obișnuit, ca bunicul să rezolve totul. El era bărbatul în casă. Dar a plecat. Până la urmă, toți plecăm. Nu i-a luat nimeni locul. Nici nu cred că vreaodată va putea cineva. Până la urmă, asta face un bărbat: rezolvă lucrurile. Și cei de lângă el, cu timpul se obișnuiesc cu asta. Dacă bărbatul este în preajmă, ei sunt în siguranță. Așadar, pentru mine ce (mai) înseamnă a fi bărbat în secolul XXI? Totuși, să nu las întrebarea fără să dau un răspuns mai direct. Înseamnă să mă mai uit în trecut, și să învăț. Să urmez exemplul lui. Mulțumesc bunicule, pentru tot! Ce bine ar fi fost, să mă mai înveți câte ceva… Tare sper, să nu te dezamăgesc.

Eseu 11

Dacă este vorba să vorbim despre bărbați/băieți, atunci ar fi mai bine de privit la un exemplu din Scriptură despre un bărbat/băiat, și de al compara cu ceea ce se întâmplă în lumea de azi. Căci pilonul nostru e de a se vedea din perspectiva Scripturii și a voii Domnului, și dacă ne dăm mari și tari, să vedem ce spune Domnul în aceasta prinvință.
Nu știu de ce l-am ales pe Ieremia, poate din motivul ca mi s-au luminat ochii când am citit despre el, poate asta a fost voia Domnului, dar vreau să vorbesc despre el, căci m-am regăsit în unele din zbaterile sale, și am văzut la ce aspect trebuie să lucrez.
Deși Ieremia era încă foarte tânăr, Dumnezeu îi vorbește și îi arată unele aspecte importante în ce privește umblarea și viața sa. Aceasta îmi produce un sentiment de “invidie”, de ce Dumnezeu nu mi-a vorbit la o vârstă mai fragedă (la15 ani l-am primit pe Isus Cristos ca Domnul și Mântuitorul meu).
1. Înțelgerea clară a voii lui Dumnezeu pentru viață.
Dumnezeu face cunoscut lui Ieremia întocmirea lui, dar și scopul nașterii sale, „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor” 1:5. Această înțelegere clară reiesă din educarea pe care a primit-o, căci a fost educat în Cuvântul Domnului. Acum, cineva poate să spună: “eu nu am avut parte de o educație creștină”. Poate fi așa, dar sunt sigur că Ieremia se înteresa despre Domnul și despre căile Lui. Deși a crescut într-o cultură, când învăța Scriptura la școală. Dacă nu am părinți credincioși, sau poate nu mă învață la școlă, e responsabilitatea mea de a-L căuta pe Domnul și a cunoaște voia Lui prin: citirea Cuvântului zilnic (asta nu insemană doar 15 min pe zi), după un plan anumit, când zilnic am o porțiune de citire/studiu și meditare asupra Cuvântului. De asemenea, e rugăciunea constantă, care nu presupune doar cererile noastre, ci și momente de tăcere (când aștept și ascult atent vocea sublimă a Duhului).
2. Fără panică.
După ce Ieremia a înțeles voia Domnului, a început panica, “Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil” v. 6. A început panica, căci a văzut pentru ce i-a dat viață Dumnezeu, pentru ce există și ce trebuie să facă. Căci nu am fost creați doar ca să ne bucurăm pentru viață, ci să și ducem o responsabilitate sau menire. În cazul lui Ieremia, era proroc al neamurilor. O responsabilitate enormă în fața lui Dumnezeu, dar și în fața oamenilor. Aceasta arată înseamnătatea că a fost chemat să fie lider, să conducă poporul și să-l corecteze; să-l hrănească și să îngrijească de el.
Ieremia pune în fața lui Dumenzeu slăbiciunele sale și ceea ce nu poate să facă. Dă faliment înainte de a începe lucrarea. Prezintă lui Dumnezeu că e o greșeală în planificările Domnului, căci el nu poate să vorbească (vorbește de o vorbire fluentă, fără greșeli), și că e un copil (foarte fraged). În astfel de situații suntem și noi, când înțelegem voia Domnului și începem să dăm vina pe Dumnezeu înainte de a îndeplini menirea noastră, argumentând că nu pot, nu știu. Oare până când, noi ca bărbații/băieții nu vom face panică și ne vom ocupa de ceea la ce ne cheamă Domnul: fie lucrare, fie căsătorie (spun asta că foarte mulți băieți între 22-35 de ani nu se căsătoresc, căci le e frică de responsabilități și răspundere), fie muncă sau altele.
3. Reconfirmarea voii Domnului.
După toate zbaterile lui Ieremia și toate luptele, Dumnezeu continuă săi vorbească și să-l convingă pe Ieremia, că vârsta nu are nimic de a face, căci în spatele lui Ieremia e un Dumnezeu mare și tare, “Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci” (v. 7). El îi face cunosc viitorul și toate acțiunele. Oare cine știe viitorul nostru și viața noastră? Oare nu Dumnezeu? Atunci de ce ne este frică să pășim cu o credință deplină în Cel care e veșnic, Cel care e Atotputernic și cunoaște totul?
Gândul urmează mai departe, “te vei duce la toţi aceia”. Va fi prezent în locul stabilit de Dumnezeu, ca să “spune tot ce-ţi voi porunci”. Chemarea de a sluji, învăța, vorbi, predica … a apăra credința în fața oamenilor, indiferent de statutul lor și numele lor. Oare cât curaj am eu, ca bărbat, ca să stau în fața oamenilor mari, în fața celor ce conduc, ca să-mi apăr credința, ca să spun Cuvântul așa cum este el? Oare cât de curajos sunt eu?
De înțlegerea voii lui Dumnezeu au nevoie bărbații. De curaj în a împlini voia Sa – au nevoie bărbații. De lipsa fricii au nevoie bărbații, indiferent de vărsta lor și de capacitățile lor. Asta nu însemnaă că trebuie să fin proști. Nu! Ci din contra, să fim deștepți, capabili, înțelepți, ca să știm cum să apărăm credința și integritatea.
4. Fără frică, ci cu credință.
“Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul” (v. 8). Înteresant, că cuvântul “nu te teme” sau “frică”, apare în Scriptură de 365 de ori. Dumnezeu a lăsat acest cuvânt pentru fiecare zi din viața noastră. Oare de ce? Pentru că ne este frică. Ne este frică să ne încredem total în El, să facem așa cum spune El … ne este frică că vom pierde ceva foarte prețios, la care ținem noi. Dar nu e așa. Dumnezeu ne binecuvântează și ne dă tot de ce avem nevoie. El dorește să ne facă bine. Uneori noi nu înțelegem acest lucru. Oare ce ne produce nouă frică, nouă, bărbaților? Oare de ce ne este frică să ne căsătorim? Oare de ce ne este frică să căutăm de lucru și să nu mai fim povara părinților? Oare de ce ne e frică să facem lucruri mari? Frica – boala bărbaților din secolul XXI. Bărbații au nevoie de curaj și de puterea Domnului. De încrederea totală în măreția puterii Dumnezeului cerurilor și al pământului.
5. Gata de a împlini planul Lui.
După ce Domnul ne (bărbaților) vorbește în mod clar și ne explică voia Sa, suntem chemați să nu facem panică, ci să ne încredem în El cu tot sufletul, cugetul și inima, și să acționăm conform voii Sale,“Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti” (v. 10). Suntem invitați să facem lucruri mari cu Domnul, și Dumnezeu așteaptă, căutând bărbați care să-I fie cu totul credincioși. Care nu sunt lași, ci se încred în puterea Lui. Cărora nu le frică de vârstă și probleme de vorbire, ci se lasă mânați de Cuvântul și voia Domnului.
Oare ce s-ar întâmpla, dacă bărbații din sec. XXI ar fi dispuși să cunoască în totalitate voia Lui? Oare ce s-ar întâmpla în România sau alte țări, dacă bărbații n-ar face panică cu privire la slăbiciunele sale, ci s-ar încredința în mâna Domnului și ar face lucruri mari cu Dumnezeu?
Fiind bărbat din secolul XXI, de ce lucruri am nevoie?

Eseu 12

Pentru o minimă acribie este nevoie de stabilirea unui cadru contexual acurat. Așa că dacă facem uz de metodologia secolului XXI ne expunem unui soi de limbaj deconstructivist, lipsit de sens în termeni universal acceptați. Definițiile noastre nu devin decât surse de interpretare bazată pe o hermeneutică relativistă. Dar înainte de a dezvoltă un sistem de definiții în jurul stării de existența bărbătească, este nevoie de un set de premize, un complex de teze validate istoric. Eu unul, în lumina unității adevăratei biserici a Hristosului celui viu, am ajuns să fiu martorul nașterii adevăratei bărbații, toate acestea chiar in mijlocul secolului XXI, însă în profund acord cu noțiunea de adevar propusă de către metanarațiunea scripturală. În urma angajării personale in demersul acestui proces, îndraznesc să propun o imagine a bărbăției trăite în cheie Hristocentrică.
Peisajul metaforelor Vechiului și Noului Testament creionează statutul de bărbație asumată în raport cu partenerul feminin. Mereu instanța Dumnezeiască joacă rolul bărbatului, iar poporul Israel sau Biserică pe cel al femeii căsătorite, respectiv al miresei ce își așteaptă alesul. Dincolo de categoriile noastre limitate și pătate de statutul nostru de păcătoși, adevăratul Dumnezeu nu suportă etichete sexiste. El există prin sine însuși, dar in harul Său, își limitează ființa prin manifestări inteligibile în planul finititudinii umane. Deci băbăția nu căpăta valențe definitorii decât în raport cu femeia, care se prezintă drept centru al preocupărilor sale. Nu vorbim de superioritate valorică, pentru că în Hristos toți sunt una în El, toți împărtășesc aceeași nevoie de a fi mântuiți. Însă în acest peisaj aparent liniar există diferite niveluri de autoritate si diferite planuri complementare unde se manifestă specific celor doua ipostaze umane. Găsim o formă concretă a acestei diversități în cadrul legăturii sacre dintre soț și soție. Doresc să subliniez, încă odată, aspectul reducționist al imaginilor și să menționez nevoia de interpretare corelativă. Deși bărbatul nu poate există fără femeie în concordanță cu imaginea trupului și a capului, Hristos poate există și fără de noi, pentru că înainte de atributul de mântuitor ce cu necesitate se exprimă printr-o relație polară în care una din părți are nevoie de mântuire, El coexista împreună cu celelalte Persoane ale Treimii în relaționare perfectă. Astfel ni se prezintă legătura dintre Hristos si umanitate, drept revărsare a dragostei divine față de creația Sa. Acest comportament trebuie să își găsească oglindire in uniunea dintre bărbat și femeie. În termenii corectitudinii politice din secolului XXI subordonarea femeii în raport cu bărbatul, nu gasește simpatie și cu siguranța nu se bucură de popularitate, dar el în calitate de soț este chemat să conducă. Căci temeiul autoritații sale delegate este iubirea lui față de ea, iubire precum cea față de propiul său trup. Mintea lui trebuie să nu se mai conformeze tiparelor cognitive firești, ci să privească la ea prin Hristos ce o vede deja glorificată și să devină partener Duhului, transformand-o prin iubirea ce se daruiește pe sine. Iar ea,metamorfozata prin acest manifest de dragoste dumnezeiasca, ajunge la forma ei ultima de întrupare estetică și devine realmente slava bărbatului. Căci daca el o conduce, o conduce spre Hristos, care o învaluie cu nimbul sfințeniei Sale.
Deși trăim sub auspiciul acestui veac al antifilozofiei, lipsei de sens și a abandonării noțiunii de comunicare constructivă, bărbatul purtător de Hristos este chemat să devină un liant între cer și pământ. Un om al cărui spectru de acțiune are drept scop slujirea partenerului feminin, dincolo de satisfacerea lui imediată. Deci bărbați, iubiți-vă soțiile așa cum Și-a iubit Cristos Biserica.

Eseu 13

„Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.-” Proverbe 16:9

…din perspectiva Lui Dumnezeu…
Dumnezeu este același ieri, azi și mâine. Așteptările pe are le avea de la Avraam, Isaac, Iacov,Moise, David, Solomon…atunci, le are azi de la mine și de la ceilalți bărbați ai generației mele. Când contururile sociale se schimbă în tumultul anilor esența vieții trebuie să rămână aceeași: trebuie să fim (rămânem) bărbați după inima Lui Dumnezeu.
Pe patul de moarte, împăratul David îi dă indicații prețioase fiului său Solomon aratându-i astfel “pe ce cale trebuie să meargă” (Proverbe 16:9) „Întărește-te și fii om! Păzește poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui, după cum este scris in Legea lui Moise, ca să izbutești în tot ce vei face și oriîncotro te vei întoarce…” (1 Împărați 2:2—3)
Instrucțiunile pentru o viață de succes sunt: păzirea LEGILOR, PORUNCILOR, HOTĂRÂRILOR și ÎNVĂȚĂTURILOR Lui Dumnezeu scrise în Sfânta Sriptură.
…în relația cu părinții
Solomon a primit din partea Domnului o Înțelepciune aparte care se reflecta pe toate planurile vieții sale, prin urmare și în relația cu părinții. Când mama lui, Bat-Șeba, s-a dus să-i vorbească , „Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei și s-a așezat pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului și ea a șezut la dreapta lui.(1 Împărați 2:19).
Bărbații secolului XXI, personaje care traiesc in era vitezei tind să uite că .există momente în care trebuie să te cobori și să te închini.Binecuvăntările Lui Dumnezeu sunt însă în strânsă concordanță cu respectul față de părinți „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta –este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință- ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.”(Efeseni6:2-3)
Obiceiurile pe care le dobândim în casa părintească sunt o moștenire pe care o vom purta cu noi toată viața . Va veni vremea când le vom lua cu noi în casele noastre și vor fi însușite de către copiii noștri- o verigă care face legătura între generații.
…în relația cu cei care stau la porțile cetății…
În toată umblarea noastră pe acest pământ relaționăm cu oameni de toate tipurile și trebuie să ne adaptăm chiar și la situții dificile. Cinstea, loialitatea și seriozitatea trebuie să fie atuurile care ne definesc. Boaz respectă autoritatea bătrânilor cetății și acționează corect și cu totul transparent: „Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetății” și a spus următoarele celui care avea drept de răscumpărare: “am crezut de datoria mea să te înștiințez despre aceasta și să-ți spun…”( Rut 4:2,4). Deoarece a acționat cinstit, Boaz a putut să întemeieze alături de Rut o familie curată