sursa foto Edictum Dei

Cînd vorbim despre libertate şi limitările condiţiei umane, în general se pornește de la o o presupoziţie pe care filozofia și teologia încă n-au epuizat-o, fiind postulat faptul că omul se naşte liber. În sens restrîns și într-un context bine delimitat, acest lucru poate fi adevărat.

Ne naștem oare liberi? De la naștere la moarte trăim constrîngeri care anulează libertatea în sens propriu. Ne naştem pentru că alte două fiinţe umane s-au iubit și nu ne alegem locul, timpul naşterii. Numai o singură fiinţă care a trăit pe pămînt și S-a născut într-un mod cu totul liber, Dumnezeul-Om, Omul-Dumnezeu, Isus Cristos. În ce mai constă atunci ”libertatea” noastră?

Libertatea, din punctul de vedere al creștinului, poate fi definită doar în raport cu Adevărul (Adevăratul?) și anume prin raportare la Cel care a spus: ”Eu sînt Calea, Adevărul și Viața!” și ”Veți cunoaște Adevărul (pe Adevăratul) și Acesta vă va face liberi.” În conformitate cu doctrinele creștinismului, Adevărul nu este înțeles doar ca fiind propozițional, ci mai ales relațional, personal. Trăim o nouă viață nu numai pentru că am afirmat adevărul: ”Isus Cristos este Domnul și Mîntuitorul Meu”, ci și pentru că L-am cunoscut personal și ne-am poziționat față de El ca Domn și Mîntuitor.

Pentru un urmaș al lui Cristos, Crucea Acestuia este ”axis mundi”, ax al lumii, centru față de care se trasează crugul universului, iar istoria cristică este ”buricul pămîntului”. În economia relațiilor, poziționarea față de Isus Cristos generează sau de-generează toate celelalte relații, cu sinele, cu cei apropiați, cu obiectele, cu celelalte ființe vii, cu natura, cu întregul cosmos.

Putem fi distopici (prost-așezați) sau eutopici (bine-așezați) față de Isus Cristos. Cum se petrece tranziția de la distopie la eutopie? Nu este scopul acestui text să analizeze procesul, doar descriem posibilele perechi de distopii-eutopii față de Fiul.

În tot parcursul ființei omenești, Cristos este inevitabil. Sîntem lipsiți de ”libertatea” de a-L evita. Aşadar, la finalul istoriei noastre și la finalul istoriei lumii, ne îndreptăm spre o întîlnire care nu poate fi ocolită, întîlnire cu Isus Cristos, fie în haine de Mîntuitor, fie în mantaua de Judecător.

Există doar cîte două opţiuni de poziţionare faţă de Isus Cristos. Centrul ne este interzis. Doar El are dreptul de a ocupa centrul ca mediator între Creaţie şi Tatăl, ca răstignit. Nouă nu ne este dată decît stînga ori dreapta, înaintarea sau înapoia.

Există cîteva texte în Sfintele Scripturi care ne arată cele două alternative de aşezare în faţa lui Isus Cristos și față de Isus Cristos.

Dacă admitem că istoria se va încheia în faţa unui tron de slavă, tronul pe care stă Domnul …

Citește mai departe articolul pe Edictum Dei AICI