Ce bine-i merge omului care face milă și împrumută pe altul,

și care își rînduiește faptele după dreptate!

Căci el nu se clatină niciodată;

pomenirea celui neprihănit ține în veci.

El nu se teme de vești rele,
ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.

Psalmul 112.5-7

sursa imaginii

Cîți dintre noi nu am pățit-o? Ai distribuit ceva care ți s-a părut adevărat pentru a descoperi mai apoi că este fake news. Îți ceri scuze, retragi postarea, te costă credibilitate, dar înveți o lecție importantă despre comunicare. Informația neintenționat/intenționat falsă nu este o noutate. Există o întreagă tradiție1.

Orice comunicare omenească are un grad de eroare, pentru că orice comunicare umană poate fi afectată de ”inima omului” care este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Sîntem ființe căzute, corupte și orice spunem este afectat de răul care ne paște.

Transferul de informație se desfășoară între un emitor și un receptor. Mesajul este codificat într-un cod pe care îl presupunem cunoscut și emitorului și receptorului. Cînd ne referim la cod, ne referim de obicei la codul lingvistic, dar uneori comunicarea este mult mai complexă. Presupune reguli de interpretare, un act hermeneutic. Dar orice act de interpretare are capcanele sale. Să luăm spre exemplu aria semantică a unui cuvînt. Un emitor spune ”dulce”, la ce vă gîndiți? La ceva plăcut la gust, nu-i așa? Ne gîndim la primul sens, la cel mai la îndemînă, dar dacă recontextualizăm cuvîntul în mod repetat și îi căutăm conotațiile, alături de sensul primar conotativ? Putem spune bomboană dulce, cozonac dulce, cuvînt dulce, lapte dulce (nefermentat), apă dulce, iată numai din zona concretului, dar să trecem granița … sunet dulce, lumină dulce, somn dulce, pantă dulce, limbă dulce, dulce mamă, dulce țară, copil dulce… chiar bube dulci… 2

Nu-i așa că aria semantică ne poate produce alunecări semnificative? Dar atunci cînd ne gîndim la distanța de la gînd la cuvînt? Dar cînd vorbim de traduceri dintr-o limbă în alta? Traduttore-traditore, spunea Umberto Eco, citîndu-l pe Benedetto Croce. Un act de traducere facem și atunci cînd vorbim către noi înșine. Putem oare să dăm cuvinte ideilor, conceptelor, imaginilor care ne vin în minte? Ați încercat să povestiți în detaliu un vis? Nu-i așa că el dispare ca un abur, atunci cînd încerci să îl pui în cuvinte?

Citește întreg articolul AICI pe Edictum Dei