Am admirat mereu alchimiștii. Fie că aparțineau unor vremuri de demult, că se numeau vraci, druizi sau parfumieri, am fost mereu fascinată de felul în care oamenii aceștia au trăit în comuniune cu natura, realizând tot felul de poțiuni, leacuri, esențe, într-o simbioză perfectă cu elementele universale. 

La vremea adolescenței mele am învățat de la mama importanța îngrijirii corpului. Atunci, toate poveștile copilăriei mele au început să capete alt sens. Norocul meu a fost că am avut o bunică incredibilă, care trăia la marginea munților Orăștiei, cei care adăpostesc și astăzi faimoasele cetăți dacice, dar și capitala celor de altădată, Sarmizegetusa Regia.

Verile mi le petreceam la bunica. Avea o căsuță incredibilă, care semăna cumva cu bordeiele dacilor, dar și cu căsuțele de la marginea pădurii, unde stăteau druizii. Bunica m-a învățat rostul fiecărei pl...