Zilele ploioase te îmbie spre lectură, iar lectura nu e
întreruptă de publicitate.
Am primit acum ceva vreme Fata cu smochine, iar
zilele cu ploaie m-au îndemnat să o citesc, acțiunea cărții e
situată undeva pe malul Mării Negre, așa că realitatea se bate cu
ficțiunea în cazul meu.
Ei bine, nu mai bat câmpii și vorbesc despre carte. Fata
cu smochine e un mix de trăiri ale unui cuplu: Vlad și
Adriana. Acțiunea are loc undeva prin anii '70. Fiecare personaj
are bagajul său istoric foarte bine închegat, dar cel mai
emoționant este al Adrianei. Ea își împărtășește trăirile prin
intermediul jurnalului personal:
"Nu pomeni nimănui de dorul acesta de a scrie și a povesti ce ți s-a întâmplat. Sacralitatea nu trebuie desacralizată."
Adriana trăiește alături de un tată vicios, un unchi iubitor
și o bunică foarte bătrână. Orfană de mamă, speră să scape cumva
din mediul umbrit de prezența tatălui vicios și autoritar.
Vlad este elev în Constanța, locuiește în gazdă la nenea Nelu
și tanti Lucia, până când cuplul se destramă. Băiatul o întâlnește
pe Adriana în timp ce ea vinde smochine în port, iar
îndrăgostirea este cel mai bun lucru pe care îl pot păți cei
doi.
"Dacă te vei îndrăgosti vreodată, păstrează cu sfințenie această taină! Să n-o mărturisești nimănui altcuiva, înainte de a ști bine cui deschizi inima."
Din păcate pentru cei doi îndrăgostiți, firul narativ nu merge
pe drumul pe care aș fi vrut eu ca cititor să meargă, dar
resemnarea lui Vlad de la finalul cărții îndulcește oarecum
situația.
Cartea este bine scrisă cu o narațiune conturată, fără
întorsături de situație foarte bruște, poate una singură. Liniștea
și franchețea personajelor, în special sinceritatea cu care îți
însemnează Adriana gândurile, sunt plăcute.
