Citeam zilele trecute despre auto-cunoaștere și creșterea toleranței față de anxietate.

Oare de ce unii declară public că au intoleranță la lactoză sau la gluten, dar puțini își recunosc intoleranța la incertitudine, nesiguranță, diversitate, anxietate sau la alte stări, situații și emoții cu potențial distructiv?

De ce unii își demonstrează clar intoleranța, fobiile și lipsa de empatie, deși nu și le recunosc, pentru că le botează cu denumiri ce par poztive din perspectiva lor – respect față de tradiții, iubire de neam și alte -isme incongruente cu perioada actuală (rasism, comunism, conservatorism etc.)?

Există un grup pe FB care reunește „Nostalgicii copilăriei în comunism”. Am fost uimită de descrierea acelui grup – oare de ce ar putea simți cineva nostalgie pentru copilăria trăită în comunism și nu pentru copilărie, în general? Și-or fi trăit mem...