Când grâul bătea în combină, eu băteam
la porţile vieţii. M-am născut la 6 iulie 1947 într-un sat din
Olteniea, judeţul Dolj. Părinţii mei erau oameni simpli. Am urmat
cursurile şcolii primare şi elementare la Craiova. Am fost un copil
iubit, protejat, şi asta mi-a dat echilibru şi încredere în
puterile mele. Când am mers în clasa întâi, ştiam deja să citesc şi
să scriu. Eu: mamă, soţie şi un om simplu până la urmă... crescută
în România. Olteancă! Centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul
Craiova - oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am
copilărit şi m-am maturizat. Spaţiul citadin - remarcabil prin
arhitectură, parcuri, grădini şi locuri de agrement - se
completează cu un climat cultural-artistic,
ales.
Am fost o soţie adorată! Lipsa
căldurii familiale din primii ani de viaţă te poate marca, îţi
impune pentru tot restul existenţei nişte tipare psihologice
negative. Eu am avut nişte bunici şi nişte părinţi ca nişte
bijuterii. Am crescut într-un mediu de o indescriptibilă căldură şi
seninătate. La mine în familie n-au existat divorţuri sau
divergenţe, nici mici, nici mari. Eu din familie am învăţat ce
înseamnă comunicarea şi dialogul, ce înseamnă iubirea. Şi acum am o
relaţie minunată cu toţi membrii familiei - atât cât a mai rămas
din ea, cu care pot să vorbesc câte-n lună şi-n stele. Iubirea e
esenţa vieţii! Fără iubire, eşti un om gol. Nici un om nu poate
trăi aşa, amputat emoţional, iar dacă te plângi că nu ştii sau nu
poţi să iubeşti, atunci dai dovada de
imaturitate.
De când cu internetul acesta, nu mai
poţi spune că eşti singur. Este fascinant cât te poate apropia o
tastatură şi un mouse de oamenii pe care nici măcar nu îi cunoşti
... Şi-apoi, nimeni, niciodată, nu poate spune că e singur, fiindcă
mereu ai în suflet iubirea de Dumnezeu. Dumnezeu e o forma de
sprijin şi întotdeauna de reuşită. El a fost nedeslipit de sufletul
meu de când am rămas singură şi niciodată nu m-a părăsit. Sunt
sigură că este şi meritul Lui, că romanul meu nu a rămas doar pe
cele 5-6 caiete scris.
Mi-a plăcut foarte mult să scriu şi am
pornit pe acest drum fără să ştiu exact unde mă va duce sau poate
că nici nu am vrut să mă gândesc la asta. Primele mele încercări
literare au fost în anii şcolii elementare, când am compus câteva
poezii de dragoste, ghidându-mă după poeziile lui Mihai Eminescu,
George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Astfel, că mi s-a publicat una
dintre poeziile mele la gazeta de perete de pe holul şcolii Fraţii
Buzeşti, unde învăţam. Eram tare fericită! Îmi plăceau multe
materii, dar cel mai mult mi-a plăcut matematica şi franceza. Aveam
talent şi la desen, însă nu am exerat foarte mult în acest domeniu.
Prima dată scriam poezie şi proză, doar pentru mine. Nici nu
îndrăzneam să visez, că voi avea vreodată o carte în mână, pe care
va fi scris numele meu. Scrisul este un balsam pentru suflet, iar
cuvintele aşternute pe hârtie rămân pentru eternitate. Desigur, că
nu întotdeauna ai inspiraţie, dar încercările trebuie să existe. Am
strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului.
Scriind poezie am impresia că păstrez clipa. Poezia mea e dor după
clipele trăite frumos, e regăsire şi despărţire, e suflet pierdut
în nisipul timpului, este pentru mine un refugiu, o binecuvântare,
un strigăt de fericire cu lacrimi pe obraji. Este foc şi apă. Este
oglinda în care mă privesc adeseori, cu speranţă, cu deznădejde, cu
bucurie şi cu dorinţa arăzătoare de a scrie cât mai mult. Poezia
este o punte de legătură între
oameni.
După ce am ieşit la pensie şi aveam
tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez
într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul
meu cel mic. Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane -
multe dintre ele devenindu-mi prieteni, mai târziu. Astfel am
cunoscut un domn care lucra în domeniul editurii şi din discuţiile
purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul
(romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit
să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat:
,,Exmatriculat din viaţă" - roman ce a fost tipărit în 10 octombrie
2008 la Iaşi, de editura „Opera Magna” şi lansat tot la Iaşi de
Asociaţia „Universul Prieteniei”, în cadrul unor festivităţi de
lansare, la care au participat numeroşi scriitori, poeţi şi
prieteni. Prof. Universitar Atena Zara şi lector Universitar
Nicolae Busuioc au spus câteva cuvinte despre acest
roman.
Pentru mine însă, cu mult înainte,
cartea aceasta înseamnă un pariu câştigat cu mine însămi,
conştiinţa tonică a faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda
tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înteleg de ce atâta
înfrigurată străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu
orice preţ, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ şi
certificarea că nu fac umbră acestei ţărâni chiar degeaba. Cred că
ştiţi cu toţii că de fapt, tot ce simţim e mai complex şi mai greu
de exprimat prin cuvinte. Această carte vine tocmai să-mi aducă
dezlegarea necesară şi conştiinţa că pot trece prin vremi şi
vremuri fără să mă las supusă de greutatea lor. În 14 noiembrie
2009, la editura „Sitech” din Craiova, mi-a apărut a doua carte, de
data aceasta un volum de versuri intitulat ,,Cenuşa unui suflet”,
carte ce a fost lansată la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din
Craiova. Iar în 10 decembrie 2010, la Biblioteca Judeţeană
„Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a avut loc o dublă lansare
de carte – două volume de poezii scrise de mine: „De vorbă cu
sufletul” - versuri albe şi „Destinul, o scuză?” –
poezii.
Am scris din durere, din disperare ...
din singurătate... din iubire. Scrisul m-a salvat! Dacă mă gândesc
mai bine, poezia şi proza au fost de fapt, eroii mei de-a lungul
anilor. Legătura cu poezia şi proza, mi-a alinat suferinţa într-o
mare măsură. Am mai colaborat la diferite publicaţii pe Internet,
prin intermediul cărora am publicat multe poezii şi proză. Trăiesc
acum o perioadă frumoasă. Nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar
pe asta o conştientizez altfel decât pe precedentele. O fi poate şi
un prag. Nu al vârstei şi nici al femeii, că ar fi prea simplist.
Cred că e un prag al vieţii mele. Sunt liniştită, foarte
echilibrată, mi-am găsit un soi de confort personal, ceea ce cred
că e baza pentru toate visele şi dorinţele mele, fie că e ploaie
sau soare, iarnă sau vară. Anii pe care îi mai am de trăit, îi voi
trăi la maxim! Multe ar fi de adăugat pentru a putea întregii taina
scrisului.
Georgeta
NEDELCU
30 Martie
2013
Craiova
