Steagul francez în bernă la Elysee
Îmi plac filmele. Inclusiv cele pe care intelectualii de marcă
le consideră cu amuzat dispreț. Ca atare, mă uit cu nesaț la tot
soiul de prostii, inclusiv la superproducțiile americane și, culmea
caraghioslâcului, deseori învăț câte ceva folositor chiar și din
cea mai tâmpă și mai răsuflată făcătură.
Nu e cazul lui Independence Day: este o respectabilă
operă a unui respectat regizor. Și nu spun asta ridicând superior
din sprânceană. În plus, mi-a dat ocazia să aflu unul dintre cele
mai prețioase adevăruri de care trebuie să ții seama în viață. Să
mă explic:
Dintotdeauna am crezut în semeni, în animalul înzestrat
cu rațiune. Dintotdeauna am considerat adevărată maxima care spune
că a înțelege înseamnă a iubi. Sau măcar a suporta. Am considerat
că rațiunea conduce sine qua non la înțelegere. Și că înțelegerea
este fundamentul păcii.
Filmul cu pricina este despre niște alieni care
invadează Pământul. Ucid și distrug. Până la urmă, doi eroi pătrund
cu o mică navă în imensa navă-mamă a alienilor și, după diverse
peripeții, unul dintre ei, vizibil nedumerit și disperat, îi
adresează întrebarea-cheie unei căpetenii a
invadatorilor:
– Ce vreți de la noi?
Era clar că, la fel ca și mine, aștepta un răspuns al
unei ființe raționale, o negociere, o explicație, în urma căreia
omenirea și invadatorii să găsească termenii unei înțelegeri, o
modalitate de supraviețuire pentru ambele specii.
Îmi aduc aminte uluirea înfiorată cu care am auzit
răspunsul:
– To die… Să muriți.
Clar, sec, fără alternativă.
Într-o străfulgerare, am înțeles că pot exista ființe
înzestrate cu rațiune, dar lipsite de posibilitatea de înțelegere,
ființe cu o structură și o istorie care nu le permit accesul în
acea zonă a psihologiei umane unde sunt situate empatia, acceptarea
existenței cuiva diferit, respectul față de viață.
Eroii au făcut ceea ce ar fi făcut alienii, adică le-au
răspuns pe limba lor: i-au distrus. Omenirea a fost salvată. Am
primit cu bucurie happy-end-ul.
Cred că și acum omenirea se află în aceeași
situație.
Printre nenumărații nefericiți pe care îi ucid,
îi torturează, îi gonesc din țara lor, printre sutele de mii de
nevinovați care fug de ei și își caută salvarea, se strecoară în
Europa alieni. Ființele acelea care-și spun ISIS și care
decapitează, violează, taie mâini, ucid zeci, sute, mii de oameni
nevinovați, distrug tezaurele de artă ale omenirii și fac din asta
o mândrie și o profesiune de credință nu sunt oameni, sunt alieni.
Unii dintre ei au trăit printre noi, au avut posibilitatea, ca
animale înzestrate cu rațiune, să-și însușească măcar o parte din
codul de legi după care trăim. Dar n-au făcut-o. Nu ne îngăduie pe
noi, cei care nu trăim după aceleași legi cumplite care-i
călăuzesc.
Vor să murim.
Clar, sec, fără alternativă.
Vor să murim.
Clar, sec, fără alternativă.
Știu că sunt oameni, știu că ar trebui să găsim o cale
prin care să-i facem să înțeleagă respectul nostru față de viață,
dar nu cred că se va putea.
Cred că va trebui să găsim niște eroi.