Imagine Internet
Am găsit!...
Nu glumesc deloc. Am găsit mijlocul sigur al refacerii
noastre economice. Domnul Argetoianu[1]
să nu-şi mai facă inimă rea; nu e nevoie să fie redus bugetul
ţării. Contribuabilii să nu dispere: impozitele nu trebuiesc
majorate. Ba dimpotrivă. Vă promit o eventuală reducere a lor cu
vreo 25 la sută. Nu vă pot da încă cifre exacte, dar le voi calcula
pe măsură ce planul meu va fi pus în aplicare.
E simplu. Există în ţara noastră o categorie cu totul
specială de inşi bogaţi. Sunt „îmbogăţiţii de guvern”. (Dacă
expresia vi se pare necorectă, gândiţi-vă că există una analoagă:
„îmbogăţiţii de război”.) Sunt oamenii de partid care fac avere în
timpul unei guvernări prietene. Nu importă cum şi nu importă în ce
calitate. Ministru, primar, deputat, consilier, advocat sau numai
cumnat. Fapt e că fac avere şi că o fac numai atunci.
Să se facă un control vast şi amănunţit al acestor
averi. Am mai spus-o noi aici, dar atunci era o glumă şi acum
e un plan economic. Pentru fiecare „îmbogăţit de guvern” să se
deschidă o fişă specială.
Operaţia poate părea complicată. În realitate nu
e.
Un exemplu. Constantinescu Tancred. Cauţi numele acesta
în registrele fiecărui partid politic, până dai de el. Să zicem că
l-ai găsit în partidul liberal, de exemplu. Bun. Socoteşti atunci
câte guvernări a avut acest partid de la 1920 încoace.
Şi să presupunem că găseşti două guvernări: 1922-1926,
1927-1928. Foarte bine. Cauţi atunci să afli ce roluri a jucat
insul căutat în aceste două guvernări. Şi găseşti, să zicem, că a
fost în prima director la C.F.R. şi ministru de industrie, iar că
în a doua n-a fost nimic.
Perfect. Atunci calculezi exact averea pe care acest
presupus Constantinescu Tancred a avut-o la 1920, calculezi iar
averea pe care a avut-o la 1924, şi diferenţa dintre cele două
cifre constituie „îmbogăţirea lui de guvern”. Operaţia se repetă
întocmai pentru perioada 1926-1928.
Să presupunem că am găsit 20 de milioane în totul. (Dau
într-adins cifre mici, ca să nu complic socoteala). Asupra acestei
sume, statul aplică un impozit ce variază între 50 la sută şi 90 la
sută.
Confiscarea integrală a sumei, deşi mai simplă, trebuie
păstrată numai pentru afacerile absolut penale. Pentru afacerile
sucite, 50 la sută e destul, iar pentru cele „aproape oneste”, 90
la sută e prea de ajuns.
Sistemul meu nu e deloc rigid. Procentul impozitului e
progresiv, după importanţa demnităţilor. În cazul de mai sus
bunăoară, statul ar aplica: 65 la sută asupra afacerilor făcute ca
director la C.F.R., 82 la sută, asupra celor făcute ca ministru şi
90 la sută asupra celor făcute ca simplu particular. Ceea ce dă în
medie un impozit de 79 la sută, care, aplicat asupra sumei de 20 de
milioane, produce suma de 15 milioane 800 de mii.
Exact.
Gândiţi-vă acum că cifrele de mai sus sunt în realitate
mult mai mari. Gândiţi-vă de asemeni că fiecare partid îşi are
Tancredul lui, că fiecare Tancred ascunde în umbra lui o legiune de
alţi Tancrezi mai mici şi mai obscuri. Evaluez cu modestie numărul
„îmbogăţiţilor de guvern” la 50.000. Sunt fără îndoială în România
50.000 de oameni, care au trăit şi s-au îmbogăţit pe seama a 18
milioane.
Revizuiţi-le averea şi criza economică a statului e
rezolvată.
Măsura de altminteri nu e nouă.
Au existat două impozite speciale pentru îmbogăţiţii de
război, tribunale speciale şi măsuri de executare
grabnice.
Procentul impozitului s-a urcat în Franţa bunăoară până
la 80 la sută pentru aceşti bogătaşi, indiferent de onestitatea
afacerilor lor.
Şi să nu ni se răspundă că războiul era o situaţie
excepţională, care justifica măsuri excepţionale. Căci la noi o
guvernare este la fel de dezastruoasă cât un război. Pentru noi,
războiul nu s-a terminat la Versailles. După ce ne-am bătut 2 ani
cu nemţii, ungurii, turcii şi bulgarii, ne-am luptat alţi 12 ani cu
liberalii, averescanii şi naţional-ţărăniştii. Acum să facem
socotelile.
Există o problemă a reparaţiilor de război. Reparaţii
civile de astă dată. „Îmbogăţiţii de guvern” să facă un pas
înainte. Să-i numărăm. Şi cu asta problema crizei e
terminată.
Ofer soluţia guvernului şi ministerului de finanţe în
special. O ofer dezinteresat, din generozitate personală. Nici
măcar nu cer să fiu decorat.
Cuvântul, an VII, nr. 2301, 16 septembrie 1931,
pag. 1
[1]
În acea perioadă, Constantin Argetoianu era ministru de
Finanţe.
