București, un oraș în care încap multe lumi. Iar uneori, ele se întâlnesc.În tangentă. Fără să se atingă.Decât în vis....
Citește mai departe
Se mai verifică încă o dată impresia dintotdeauna că o carte este portretul autorului ei. Villa Margareta nu este o carte care să te lase să te împrietenești ușor cu ea, dar, odată ce se înnoadă legătura între cititor și text, relația devine indestructibilă. O carte densă, de substanță, un roman în care, în filigran, se simte cunoașterea abisurilor omenești, acumulată de Doina Jela în cele aproape trei decenii de cercetare a istoriei recente și recristalizată într-o formă literară expresivă și fină. Cititorul este invitat să privească o scenă pe care evoluează suflete abso
Citește mai departe
În sfârșit, una dintre micile comori bucureștene care mi-au bucurat copilăria și-a reluat locul în foișorul renovat al Vilei Minovici. Clopoțeii colorați de cristal sună iarăși diafan, la fel ca atunci când aveam vreo șapte ani și tatăl meu mă ducea de mână până la fântâna Miorița, ca să-i ascultăm împreună. O amintire frumoasă face din nou parte din viața Bucureștilor și, poate, a copiilor orașului.
Citește mai departe
Iată un articol pe care Mihail Sebastian, redutabil gazetar (pe lângă calitățile sale de scriitor, dramaturg, memorialist), l-a publicat în Cuvântul în 1931. Cei care-și închipuie că numai în România zilelor noastre există politicieni care se îmbogățesc din... politică se vor liniști constatând că Hrebenciucii, Becalii, Voiculeștii etc. ai zilelor noastre sunt de fapt "nepoții" mai prost-crescuți, mai grosolani și mai lacomi ai politicienilor interbelici, și ei, la rândul lor, demni urmași ai politicienilor care i-au precedat. Să fie oare un semn că degeaba nădăjduim la mai bine?
Citește mai departe
Tuturor prietenilor care-mi fac bucuria de a citi gândurile înșirate pe acest blog le urez ca lumina de sărbători să le înflorească toate ceasurile acestui an. La mulți ani!...
Citește mai departe
Steagul francez în bernă la Elysee Îmi plac filmele. Inclusiv cele pe care intelectualii de marcă le consideră cu amuzat dispreț. Ca atare, mă uit cu nesaț la tot soiul de prostii, inclusiv la superproducțiile americane și, culmea caraghioslâcului, deseori învăț câte ceva folositor chiar și din cea mai tâmpă și mai răsuflată făcătură. Nu e cazul lui Independence Day: este o respectabilă operă a unui respectat regizor. Și nu spun asta ridicând superior din sprânceană. În plus, mi-a dat ocazia să aflu unul dintre cele mai p
Citește mai departe
Foto Alex Mihăileanu Lista e lungă. Și se poate discuta mult pe marginea ei. Dar sunt câțiva pe listă a căror vină e indiscutabilă. Primarul Piedone. Fie că a semnat „ca primarul”, fără să știe ce semnează, fie că a știut ce semnează, dar au existat niște „argumente” care l-au convins. Nu insist, știe toată lumea despre ce vorbesc. Oricum, de
Citește mai departe
Miercuri seara, la Ateneu, unde vom fi găzduiți în fermecătorul foaier, îi așteptăm pe toți iubitorii istoriei, ai monarhiei, ai mașinilor clasice, ai vechiului București, ai eleganței și stilului.Mulți sau puțini, cine știe, ne vom aduna în acest decor de vis, impregnat de personalitatea antecesorilor noștri, clădit din dragostea lor de frumos, loc ales al culturii bucureștene.Vom vorbi despre vraja unui automobil unic, al cărui destin l-a purtat de pe culmile splendorii regale până aproape de dispariția în clisa "bunăstării și egalității" din epoca dictaturii proletariatului.Vom vorbi despre cel care i-a fost primul proprietar, Majestatea Sa Regele Mihai, a cărui aniversare o vom sărbători
Citește mai departe
În anul 1937, viața părea să-i surâdă statornic viitorului Rege Mihai I: era un Principe tânăr și frumos, adorat de popor, având în perspectivă urcarea pe tronul unei țări pornite pe calea prosperității și a civilizației. La împlinirea vârstei de 16 ani, pe când se pregătea să intre în armată, Guvernul, prin Ministerul Aerului, cunoscând pasiunea pentru mecanică a Principelui, a hotărât să-i dăruiască un automobil de marcă.
Citește mai departe
În sfârșit, ceea ce sperau bucureștenii de multă vreme (văzând cu moartea în suflet că, împotiva evidenței, primarul cu gura-pungă își face de cap în continuare nepedepsit) S-A ÎNTÂMPLAT!http://www.mediafax.ro/social/sorin-oprescu-retinut-dna-luare-mita-dna-primarul-primit-25-000-euro-patru-denuntatori-oprescu-scos-catuse-maini-casa-ciolpani-edilul-ajuns-arestul-politiei-capitalei-foto-14701769/foto/#titlePrimarul Oprescu a fost prins asupra faptului, luând o nenorocită de mită de 25 000 Euro.Zic nenorocită, pentru că, de fapt, ce înseamnă această sumă (imensă pentru bucureșteanul de rând) pentru marii rechini care nu se uită decât la mite de sute de mii de Euro? Câtă lăcomie, nerușinare și certitudi
Citește mai departe
Mărturisesc că am o veche legătură de dragoste cu Ateneul Român - datează din copilărie, când, pentru prima oară, farmecul patinat al sălii m-a uluit ca o peșteră cu comori și s-a întipărit ca o piatră prețioasă în mintea mea.De-atunci l-am revăzut de multe, multe ori, și mă simt în el ca un peștișor fericit într-o carafă prețioasă de cristal plină cu apă limpede. Așa l-am revăzut și a
Citește mai departe
Micile (și marile) „hârâieli” între arhitecți și ingineri nu datează de ieri de azi. E la fel în toată lumea, și raiul dâmbovițean bineînțeles că nu putea fi scutit. Iată o întâmplare amuzantă, petrecută pe șantierul Muzeului Țăranului Român, construit între 1912-1941, după planurile arhitectului Ghica-Budești. Dandanaua e povestită de prof. arh. Gh. Simotta, la vremea aceea foarte tânăr, „numit de Ministru ca supraveghetor al lucrărilor, pentru a-şi face practica de şantier”: Muzeul Ță
Citește mai departe
Parte a complexului construit de bogatul afacerist Dumitru Marinescu-Bragadiru, palatul (Colosseum) era destinat relaxării muncitorilor din fabrica sa de bere (în jur de 200 în epocile de vârf ale producției). Construit în 1894-1895 după planurile arhitectului austriac Anton Schuckerle, palatul are o arhitectură de stil academist de școală germană, cu elemente neobaroce.Fațada are corpul cent
Citește mai departe
http://www.petitieonline.com/spunem_nu_timbrului_literarPoate că nu are rost să țipi la urechea unui surd.Poate că nu are rost să-i arăți unui orb lumina.Poate că degeaba te căznești să-i explici parfumul crinului unui om pe care soarta l-a lipsit de simțul mirosului.Poate că încercăm degeaba să le explicăm politicienilor noștri că puținii cititori care mai înțeleg și apreciază lectura ca pe o bucurie a vieții nu trebuie împovărați cu încă o taxă, peste impozitele pe care editorul le plătește din greu și care deja sunt incluse în prețul cărții.Poate că ne străduim fără rost să-i facem, pe niște oameni în buzunarele cărora banii curg șuvoi, să priceapă că, pentru un pensionar cititor cu o pensie de 8-900 de lei, și un singur leu contează.Că pentru un student care se descurcă din bursă, și un singur leu contează.Că pentru un profesor începător, cu o leafă cam la nivelul pensiei medii, și un singur leu contează.Cum spune românul, "sătulul nu
Citește mai departe
De mărțișor, tuturor doamnelor cititoare ale acestui blog, o fotografie a minunatului artist fotograf și harnic cronicar al Bucureștilor, Nicolae Ionescu, cu cele mai bune urări de primăvară.Și tuturor domnilor cititori ai acestui blog, cu aceleași bune urări și cu speranța că le-au dăruit doamnelor lor de 1 martie un mărțișor... așa cum scrie mai sus: de prima calitate, aur, argint sau imitații din cele mai fine.Și că au găsit un vânzător cu surâsul fermecător al celui din fotografie, care să le vândă minunea mai ieftin ca oriunde.Frumos trebuie să fi fost să trăiești în Bucureștii interbelici...
Citește mai departe