Psihologul care are grijă de cei ce nu pot (încă) să
aibă grijă de ei înşişi
Weekendul acesta am început o nouă formare, pe care mi-o
doream demult şi pe care nu am reuşit s-o fac până acum, din varii
motive, unul dintre cele mai importante fiind oferta deficitară de
astfel de formări în peisajul psihologiei româneşti. Se pare că
informaţiile psihologice despre sex sunt ubicue, însă, în prezent,
pentru că, imediat după ce am terminat de tradus o carte despre
mituri sexuale care va apărea în curând la Editura
Trei, am primit de la Institutul Sper şi această
ofertă de formare în psihosexologie, care
se pare că a venit în momentul cel mai oportun.
Formarea constă dintr-o serie de ateliere care se vor
desfăşura pe parcursul unui an. Şi această serie de ateliere a fost
iniţiată de psih. drd. Gabriela Marc cu două ateliere extrem de
interesante şi de provocatoare: „Dezvoltarea psihosexuală a
copilului şi adolescentului” şi ”Abuzul sexual la copii. Evaluare
clinică şi intervenţie psihoterapeutică”.
Dar nu vreau să vorbesc nici despre psihosexologie
per se, nici despre formare, ci despre copii şi despre
abuzul asupra acestora, nu doar cel sexual, ci şi cel emoţional şi
cel fizic. Aceasta este o temă care mă interesează demult, pentru
că m-am întâlnit cu ea în cabinet şi am considerat dintotdeauna că
este o problemă delicată, dificil de gestionat, şi chiar şi mai
dificil de restructurat pentru persoana care a fost supusă
abandonului, fie că aceasta este încă un copil, fie că a ajuns
adult. Iar aici ar fi momentul în care recunosc că aş putea să spun
că, până la întâlnirea cu Gabriela, nu am ştiut nimic despre abuzul
asupra copiilor. A nu se înţelege greşit. Atunci când m-am
confruntat cu un astfel de caz în cabinet, am căutat materiale, am
citit, am studiat, m-am informat, pentru a-mi actualiza şi pentru
a-mi completa cunoştinţele şi pentru a putea aplica cea mai bună
strategie în cadrul şedinţelor de terapie. (Pentru cei care nu
ştiu, pregătirea psihoterapeutului nu se termină nici după
facultate, nici după o formare, două sau mai multe, ci este o
pregătire continuă şi permanentă, mai ales că acesta, terapeutul,
învaţă foarte multe inclusiv de la persoanele care-i vin în
cabinet, pentru consultaţii.) Spun, însă, că nu ştiam nimic până în
acel moment deoarece perspectivei mele îi lipsea o latură foarte
importantă, poate cea mai importantă în acest caz, cea
emoţional-afectivă, şi tocmai aceasta este cea asupra căreia a
intervenit Gabriela.
Partea care ţine de emoţii nu poate fi transmisă de
informaţiile psihologice obiective şi demonstrate statistic din
cărţi şi tratate ştiinţifice, dar prezentările informative din
cadrul atelierelor au fost completate de mai multe filmuleţe
scurte, toate având ca temă centrală psihoeducaţia şi copiii sau,
mai exact, ce şi cum să le spunem copiilor despre sex şi
sexualitate, în funcţie de vârsta şi dezvoltarea lor. Iar aceste
scurt metraje, în general de animaţie, nu transmiteau, bineînţeles,
numai informaţii, ci şi emoţii şi trăiri afective.
Filmul care m-a impresionat cel mai mult pe mine a fost,
însă, Angry Man (Sinna Mann). Şi m-a
impresionat pentru că este un film cu o încărcătură emoţională
foarte mare, foarte bine realizat, atât din punct de vedere
cinematografic, cât şi psihologic (nu degeaba a primit diverse
premii), şi care transmite, mai ales, trăirile şi experienţele prin
care trece copilul abuzat emoţional, precum şi mesajul că, în
tratarea unui astfel de caz trebuie avut în vedere nu doar copilul,
ci şi abuzatorul şi întregul sistem familial.
Toate aceste informaţii pe care le-am primit weekendul
acesta m-au făcut, de asemenea, să realizez ce fel de om este
Gabriela Marc şi m-au făcut să-mi doresc să-i acord, pe lângă toate
titlurile şi funcţiile pe care le are, încă unul/a: cel de
protectoare a copiilor. (Ei încă nu i-am spus, deci nu ştiu,
încă, dacă acceptă şi formal această responsabilitate.) Şi nu mă
refer la informaţiile teoretice sau practice pe care ni le-a
oferit, ci mai ales la cele spuse sau intuite referitoare la ce
face ea în calitate de psiholog coordonator al Serviciului de
Prevenire Abandon Copil şi Familie de la Direcţia Generală de
Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului sector 5, Bucureşti.
Pentru că obiectivul principal al tuturor lucrurilor pe care le
face ea în cadrul Direcţiei respective este, zic eu, să-i protejeze
pe copii de Omul Mânios care se manifestă uneori în comportamentul
adulţilor şi care-i sperie şi-i traumatizează pe cei mici,
punându-şi amprenta în mod implacabil asupra personalităţii lor.
Iar pentru acest lucru, ea nu trebuie să se lupte numai cu Oamenii
Mânioşi, ci şi cu un sistem care nu-i permite să intervină atât cât
ar fi necesar; şi, cu toate acestea, ea face atât de mult cât poate
din poziţia în care este, chiar cu riscul de a primi plângeri la
poliţie (şi la alte instituţii) pentru că nu scrisese în fişa de
evaluare a copilului ceea ce-i spusese adultul să scrie, adult
care, cel mai adesea, nu este rău intenţionat, ci neinformat sau
deţine informaţii eronate.
Aşadar, pe lângă faptul că am aflat o mulţime de
informaţii noi şi mi-am restructurat altele vechi, weekendul acesta
am cunoscut încă o persoană deosebită, care, în ciuda obstacolelor,
nu a obosit încă să-i ajute pe cei care se intersectează cu
existenţa ei şi o face în continuare cu drag. Se pare, deci, că am,
şi eu, privilegiul să întâlnesc mereu oameni deosebiţi, iar acesta
este un lucru care sper să continue să mi se întâmple.
În loc de încheiere, vă dau o informaţie confidenţială:
Gabriela a scris o carte despre abuz, care va fi publicată luna
viitoare la Editura SPER. De-abia aştept
s-o citesc şi, să fiţi siguri, imediat ce apare o să vă spun şi
vouă oficial. Deocamdată, însă, nu mai spuneţi nimănui până la
lansarea de la târgul de carte de luna viitoare…
J
