Uneori am impresia că singurele texte pe care le mai citesc cei din ”hăul albastru” (facebook) sînt propriile comentarii, pe care le adoră narcisistic. Tehnica dezbaterii? Nulă! ”Ba tu ești prost!”. Cam la asta se reduce adesea ”dialogul”. Astfel de întîmplări sînt extrem de utile pentru a-mi elibera lista de pretenari, falși actori ai conversației.

Teodor Baconschi a scris un text substanțial despre fenomenul facebook și patologia generată de acesta. Nu doresc să devin redundant, însă vreau să subliniez un handicap care are consecințe grave asupra oricărui tip de discurs, asupra oricărei forme de înțelegere.

Generația facebook începe să fie foarte sigură pe tot ce știe, dar are mintea pietrificată. Vorbește, dar nu mai ascultă cu atenție! Are rezoluții și verdicte, cu un deficit din ce în ce mai mare de simț al umorului și nu numai. Mă îngrijorează mai puțin lipsa umorului, deși este unul dintre pricipalele semne ale inteligenței; sînt absolut panicat să constat că generația facebook este handicapată de simțul metaforic și nu-și mai înțelege nici măcar propriile memes, derivate și acestea din structurile tropilor elementari.

Exemple? De ieri!

Postez ceva ce în traducere liberă ar putea suna cam așa:

”țările (foste) creștine care și-au abandonat ethos-ul creștin, alegînd din ethika creștină doar toleranța, sînt într-o criză semnificativă”. Sau: ”mă simt mai sigur în aeroportul din Budapesta decît în cel din Londra!” sau ”prostia de a-i refuza pe cehi, români, polonezi, brutari, faianțari, șoferi, care acum îi apără cu făcălețul, în favoarea tuturor musulmanilor radicalizați cheamă democrațiile vestice la a plăti niște chitanțe”.

E ceva aici de la care să ne certăm pasional? Nu!

Cam atît, nimic mai mult! Un meme nu este un tratat de sociologie, nu este un articol de psihologie socială, nu este o afirmație exegetică, nici dogmă teologică, un meme este ceva între glumă deschisă sau afirmație de tip TIC (tongue in cheek!) și acest tip de expresia grafică trebuie înțeleas(ă) cu limitele hermenutice de rigoare!

Ce credeți! MANIPULARE strigă comentatorul de ocazie. Eu trăiesc aici sau acolo și nu-i așa! Vine altul: ba eu tot acolo stau și este altfel. Se înțelege că argumentele finale pentru orice specialist în emigrație și imigrație sînt generate de experiențele personale, nu-i așa? De gusturile personale. Părerologia proprie este ultimul arbitru.

Iată ce se întîmplă în dreptul unei astfel de postări:

Sigur! Se înțelege că este o exagerare, se înțelege suflul de hiperbolă din spate, se înțelege tușa groasă, dar adevărul dintre rînduri rămîne, nu?

Spiritele s-au inflamat foarte! Se pare că toți știm cu stă treaba! Păi atunci și eu știu, dar asta nu mă transformă în specialist pe teme de emigrație-imigrație și nici nu trebuie să îi jignesc pe cei care o duc foarte bine la țară în estul Franței, mulgînd vaca sau îngrijind viile germanilor! Acolo sigur că e liniște, mai ales dacă în apropiere sînt ferme de porci sau vinoteci! Musulmanii nu le gustă nici pe unii, nici pe altele!

Am mers cu bicicleta prin Ungaria, Slovacia, Polonia și m-am simțit relaxat și protejat, respectat și în siguranță. Am mers și prin Anglia, Franța și Germania (săptămîna viitoare din nou în Germania … ) și parcă ceva mă ține în spate cînd mă gîndesc la modul în care au petrecut niște nevinovate nemțoaice Revelionul în Koln.

Putem fi de acord cel puțin cu o afirmație?

”Avem o problemă: imigrația (legală și ilegală), o problemă pentru care occidentalii nu sînt pregătiți, sînt mai degrabă speriați, isterizați și problema va produce efectul de pendul în cîțiva ani. De la toleranță inconștientă spre ură viscerală!”

Nu!

Ce să mai spun de genul acesta de imagini?

Aici chiar trebuie să ai un pic de simț al umorului, dacă simțul metaforic este cu totul anihilat.

Într-un asemenea context deja mă aștept, dacă afirm ”Isus este Ușa” să fiu întrebat dacă are și balamale și clanță. Lipsa lecturilor consistente din beletristică, îndepărtarea de narațiunile simple ale copilăriei, de basme spre exemplu, apropierea tot mai mult de vizualul jocurilor pe computer, toate acestea contribuie la nașterea unei generații fără imaginația elementară, fără posibilitatea de concepere a adevărului dintre rînduri, dar cu totul mînioasă, pusă pe harță, gata de a-și apăra confuziile pînă la capăt cu încrîncenarea vrednică de cauze mai bune.

Sîntem oare cu totul intoxicați? Mai este vreo șansă să ne relaxăm și să facem măcar haz de necaz în spiritul bășcăliei sănătoase de origine pură românească?

Deja de ceva vreme mă tem să mai postez oarece, mă tem să nu îi smintesc cu totul pe cei cu îngerul mai jumulit de pene. Ce-o să zică cutare sau cutare?

Și acum îmi face computerul: ping, ping, ping, semn că oamenii se implică, comentează, își dau la gioale, stînd în fața ecranelor de sticlă, cu fețe încruntate, prinși de tastaturi, în așteptarea următorului ping. Vorba cuiva: ”noi nu ascultăm ca să auzim ce ne spune celălalt, ci numai ca să ne pregătim următoarea replică eventual!”

Deci cum rămîne?

Ne planificăm vacanțele în Europa?

Hai, să ne inflamăm și la asta, pentru că România este sub joculețul asta!